RUGĂCIUNEA 

Calea rugăciunii în familie. Postul și Crăciunul
achizitionare: 28.11.2003; sursa: Parohia greco-catolica Sf. Gheorghe, Oradea

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Miercuri, 14 decembrie 2005

În numele Tatălui și al Fiului,
și al Spiritului Sfânt. Amin.

Din Evanghelia lui Matei

"Și ucenicii L-au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni și va așeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; așa și Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înțeles ucenicii că Isus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul." (XVII, 10-13)

Reflectăm

De fiecare dată când ne confruntăm cu cuvântul lui Dumnezeu, nu putem să nu ne recunoaștem cu inima învârtoșată. Cum poate, atunci, să intre mântuirea în viața noastră? Numai alegând o logică diversă de cea a inimii noastre închise, numai alegând logica darului gratuit pe care Tatăl ni-L face nouă, prin Fiul și Fiul îl duce la îmdeplinire acceptând să fie răstignit pe cruce din iubire.

Tatăl nostru...
Numele lui Isus
Un singur lucru te sfătuiesc,
de a nu uita aceste nume: Isus,
ci de a te gândi la el în sufletul tău, zi și noapte,
precum ar fi tezaurul tău cel mai prețios.

Iubește-L mai mult decât viața ta.
Fixează-L în memorie. Iubește-L pe Isus
pentru că te-a câștigat cu preț scump.
Dăruiește inima ta, Lui,
pentru că are dreptul acesta.

De aceea, pune iubirea ta în numele său,
Isus, care înseamnă "mântuire".
Și atunci nici un lucru rău
nu se va întâmpla în inima
celui care îl găzduiește cu sinceritate pe Isus.

Propunere practică
Dedic un pic de timp altora, oprindu-mă să-i ascult.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ție. Amin.

Lăudat să fie Isus Cristos!
În veci amin!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire