RUGĂCIUNEA 

Calea rugăciunii în familie. Postul și Crăciunul
achizitionare: 28.11.2003; sursa: Parohia greco-catolica Sf. Gheorghe, Oradea

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Marți, 13 decembrie 2005

În numele Tatălui și al Fiului,
și al Spiritului Sfânt. Amin.

Din Evanghelia lui Matei

"Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care stau în piețe și strigă către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și nu v-ați tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, și spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând și bând și spun: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor. Dar înțelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei." (XI, 16-19)

Reflectăm

Ca și copiii capricioși, care refuză orice alternativă, și nouă ne este greu să recunoaștem și să primim întâlnirile și experiențele prin care Dumnezeu se prezintă în viața noastră. Isus pare a ne zice: "Nu este bine nici una, nici alta!" și este adevărat, nu știm să ne încredem, să ne abandonăm prezenței Sale. Există un moment în care, după ce Dumnezeu a încercat de toate, ne revine nouă să acționăm. El așteaptă al nostru"da" pentru a ne face să trăim minunățiile operei sale în noi. Și atunci când aceasta se va întâmpla, nu vom înceta să-I mulțumim.

Tatăl nostru...
Telefonul
Abia am agățat în furcă telefonul.
De ce ai telefonat?
Ah! Da, Doamne...sunt eu.

Adevărul este
că am vorbit mult
și am ascultat puțin.

Iartă-mă, Doamne,
am făcut un monolog
și nu un dialog.

Am impus ideile mele
și nu am acceptat altele.
Pentru că nu am ascultat
nu am învățat nimic.
Pentru că nu am ascultat,
nu am adus nimic nou.
Pentru că nu am ascultat
nu am comunicat.

Iartă-mă, Doamne,
pentru că vorbeam,
și acum semnalul s-a pierdut.
(Michel Quoist)

Propunere practică
Citesc cu atenție Evanghelia căutând o frază particulară. O scriu pe o foaie de hârtie și o citesc de-a lungul zilei.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ție. Amin.

Lăudat să fie Isus Cristos!
În veci amin!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire