RUGĂCIUNEA 

Calea rugăciunii în familie. Postul și Crăciunul
achizitionare: 28.11.2003; sursa: Parohia greco-catolica Sf. Gheorghe, Oradea

Cuprins

CUVÂNTUL EPISCOPULUI

Oaspete așteptat ...

"Vino, Isuse, în inima mea, / Vino, iubirea mea sfântă..." este o cântare, dar și o invocare prin care dorim ca "Oaspetele drag" să rămână mereu cu noi. El vine, El este prezent, El bate mereu la poarta sufletului nostru. Să avem curajul să-I deschidem, să avem curajul să ne lăsăm transformați de El, să avem curajul să ne rugăm împreună, împreună cu El.

Binecuvântez această inițiativă de rugăciune în familie; El ne-a promis că acolo unde doi sau trei sunt împreună în numele Lui, și El este prezent.

+ Virgil Bercea

Ce trebuie făcut

Itinerariul pentru rugăciunea în familie este compus din aceste texte și de patru lumânări, câte una pentru fiecare săptămână. Propunerea noastră este aceea de a se spune rugăciunea înainte de prânz sau înainte de cină, atunci când toți membrii familiei sunt împreună. Adunați în jurul mesei, se aprinde o lumânare, în timpul unei săptămâni se aprinde aceeași lumânare; acesta este gestul care spune că a început rugăciunea: lumina indică o prezență, invizibilă dar reală, oaspetele atât așteptat de noi, Isus este mereu prezent atunci când doi sau trei sunt adunați în numele lui. Lumânarea aprinsă va fi pusă în mijlocul mesei în așa fel încât toți să o poată vedea cum arde și, împreună, vor face semnul crucii, se va citi pericopa evanghelică și meditația care urmează (reflecția), rugăciunea Tatăl nostru și încheierea.

Mulțumim pr. Olimpiu Todorean care a tradus și adaptat aceste texte, și care le-a oferit pentru folosire tuturor.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire