RUGĂCIUNEA 

Calea Sfintei Crucii pentru familii
achizitionare: 07.11.2003; sursa: Editura Arhiepiscopia Romano-Catolică București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior STAȚIUNEA A IX-A
SIMON DIN CIRENE
(Mt 27, 32)

Ne închinăm ție, Isuse Cristoase, și te binecuvântăm,
Căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea

Meditație

Ca de obicei, Simon din Cirene avusese o zi foarte grea. Pentru a face rodnică mica sa bucată de pământ, înfruntase istovul zilei și căldura sufocantă. Săpase, greblase, plivise în bătaia soarelui. Era sfârșit, picioarele îl dureau, mâinile i se umpluseră de bătături.

Dar dintr-o dată, un soldat îl oprește: "Simone, mișcă-te!" Nu e chip să te strecori fugind printre cărări. Simon e prins și reținut. Toate cad mereu pe umerii acelorași oameni! Asupra celor săraci și mărunți, asupra celor disprețuiți și lipsiți de glorie! Unde ești, Doamne? Oare nu ești doar Dumnezeul celor bogați și norocoși, al acelora care trăiesc trândăvind în palatele regilor? Unde este așadar dreptatea ta?

Dar Simon se oprește cu mâna la gură, căci tocmai l-a zărit pe Isus sub povara crucii, parcă un răspuns viu la blestemul său. Ciudată întâlnire față în față între acest om aspru și Regele, încoronat cu spini, căruia i-a devenit dintr-o dată tovarăș de drum! Simon nu mai dă înapoi din fața crucii, din fața acestei cruci. Îl va ajuta pe Isus până la sfârșitul drumului.

Rugăciune

Doamne, prin exemplul lui Simon din Cirene, tu ne inviți să unim crucea noastră cu a ta. Alăturându-ne astfel mântuirii lumii suntem foarte onorați.

Fă-ne, Doamne să știm să-i ajutăm pe semenii noștri să-și ducă crucea. Fă ca familiile noastre să se poarte cu grijă față de rudele bolnave; fă-le să știe să-i înconjoare cu solicitudine pe văduvi, pe văduve și pe orfani, alinându-le încercarea. Fă ca inimile noastre să fie sensibile față de viața grea a copiilor abandonați. Fă-ne să descoperim responsabilitățile noastre în privința orfanilor cu părinți în viață și a tuturor celor care, tineri sau bătrâni, suferă din cauza dezbinărilor din familie.

Vino, Doamne Isuse!
Pater Noster...
Stabat Mater...

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire