RUGĂCIUNEA 

Calea Sfintei Crucii pentru familii
achizitionare: 07.11.2003; sursa: Editura Arhiepiscopia Romano-Catolică București

capitolul urmatorCuprins RUGĂCIUNE INTRODUCTIVĂ
(VESTIREA PATIMII)

Doamne, ne aflăm aici laolaltă, sosiți din cele patru părți ale lumii. Întoarce-ți privirea către toate aceste familii unite în jurul Sfântului nostru Părinte pentru a celebra Marele Jubileu al celor două milenii care au trecut de la nașterea Ta.

Desigur, totul a început în căminul familiei din Nazaret, atunci când Arhanghelul Gabriel i-a vestit Mariei că va fi Maica Mântuitorului. Apoi, la Betleem, ai voit să te naști într-o familie umană, în care ai apărut asumând făptura unui copil. Treizeci de ani după aceea, Petru, Paul și ceilalți însoțitori ai lor, călăuziți de Duhul Sfânt, s-au îndreptat spre Roma. Urmându-le îndemnul, nenumărate familii au devenit "mici biserici" creștine. Îți mulțumim, Doamne, pentru că astăzi încredințezi familiilor noastre aceeași misiune de mărturie, de proclamare a Veștii celei Bune.

Dar cum am putea, Doamne, să celebrăm Marele Jubileu fără a aminti prețul mântuirii noastre, lacrimile vărsate pentru răscumpărarea noastră?

O Marie, Regina Familiei, prinde-ne de mână și călăuzește-ne, prin Patima și Crucea Fiului tău, la Slava Învierii Sale. Amin.

Slavă ție, Doamne, slavă ție!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire