Revista "Familia creştină" - 04/2007

Cartea pentru familii  

Anul trecut, intrând din nou într-o librărie creştină (adică protestantă), în căutarea unor noi cărţi dedicate familiei, am văzut un titlu care m-a incitat. Am ezitat, recunosc, gândindu-mă dacă la cărţi de spiritualitate nu ar trebui să menţin o oarecare distanţă de literatura protestantă [1]. În final am pus mâna pe carte: era vorba despre "Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă" (2004), scrisă de John Ortberg. Acesta a fost doar începutul, urmând achiziţionarea în timp şi a altor cărţi ale lui: "Dumnezeu este mai aproape decât crezi" (2006); "Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti" (2005); şi "O dragoste mai presus de raţiune" (2006). Mai rămâne să îmi cumpăr şi a cincea lui carte, "Viaţa pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna" (2007). Ultimele patru volume au apărut toate la Editura orădeană Scriptum [2].

Am citit fascinat primele trei cărţi. După alte ezitări m-am hotărât să scriu despre ele aici. Mai întâi despre autor: John Ortberg s-a născut în 1957, şi este pastor al bisericii prezbiteriene Menlo Park, California, orator şi scriitor de succes. Mai multe nici cu internetul la îndemână nu am putut afla, dar sper că i se aplică principiul "după roade îi veţi cunoaşte". Înainte de a scrie pe scurt despre fiecare carte consider important un detaliu pentru cei care au reţineri faţă de un autor ne-catolic: sunt cărţi care invită la convertire, dar nu la convertire la o altă confesiune, ci la acea convertire spirituală de care avem permanent nevoie. Mai mult, cărţile sunt adesea pigmentate cu citate din sfinţi şi fericiţi catolici (ex: Sf. Ignaţiu de Loyola, Maica Tereza de Calcutta), şi nu am găsit vreun rând care să contrazică vreo învăţătură a Bisericii noastre.

"Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă" porneşte de la cunoscutul pasaj Matei 14,25-32, când Isus îl invită pe Petru să vină la El pe mare. Pasajul este doar un pretext pentru o analiză complexă a modului în care noi, creştinii, răspundem chemării lui Cristos. Ortberg identifică câteva elemente generice pornind de la întâmplarea cu Petru: chemarea - Dumnezeu ne cere uneori nouă, persoanelor obişnuite, să facem gesturi neobişnuite; teama - prima reacţie la astfel de chemări este, natural, teama; încurajarea - este răspunsul lui Dumnezeu la teama pe care o simţim; decizia - în cele din urmă trebuie să răspundem la chemare, cu "da" sau cu "nu"; şi în fine schimbarea vieţii - a răspunde pozitiv unei chemări a lui Dumnezeu înseamnă întotdeauna o schimbare a vieţii; chiar şi un "nu" schimbă omul, accentuând împietrirea lui.

Să îl "ascultăm" puţin chiar pe autor: "Este greu să umbli pe apă şi când marea e calmă, soarele strălucitor şi nu bate vântul. Imaginează-ţi cum e să umbli pe apă când valurile se sparg peste tine, vântul te doboară, pe deasupra e şi ora 3 dimineaţa - şi eşti mort de frică. Pune-te în locul lui Petru pentru o secundă. Ai o revelaţie de moment cu privire la ceea ce face Isus - Domnul 'trece pe lângă'. Te invită să participi la aventura vieţii tale. Dar în acelaşi timp eşti speriat de moarte. Ce ai alege - apa sau barca? Barca e cât de cât sigură şi confortabilă. Pe de altă parte, apa e nesigură. Valurile sunt mari. Vântul e puternic. E furtună. Şi de cobori din barcă - oricare ar fi barca ta - există mari şanse să te scufunzi. Dar dacă nu cobori din barcă e garantat că nu vei umbla pe apă. Aceasta este o lege imuabilă a naturii. Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă."

Vedem deci că Ortberg se foloseşte de teama lui Petru de a coborî din barcă pentru a ne invita să ne analizăm la modul generic temerile din viaţa noastră. "Vrei să ştii care e barca ta? Frica îţi va spune." Întreaga carte este în sine o constantă încurajare, împotriva temerilor noastre, nu prin cuvintele unui om, fie el şi celebrul pastor Ortberg, ci prin cuvintele lui Dumnezeu. Face parte din aşa numita literatură "motivaţională". Fără să conţină lucruri noi, paginile acestei cărţi insuflă energie, evenimentele Scripturii devenind evenimente clarificatoare pentru existenţa noastră cotidiană. Nu este puţin lucru să iei pasaje din Noul şi din Vechiul Testament şi să le legi de cele mai comune lucruri pe care le trăim. Ortberg, cu tolba plină de întâmplări personale dar nu numai, punând şi mult umor, reuşeşte până la finalul cărţii dacă nu să ne scoată din barcă [3], oricare ar fi ea, cel puţin să ne poarte prin multe "cotloane" ale vieţii, mai ales în cele de care nu prea ne apropiem, lăsând să se acumuleze praful şi pânza de păianjen.

A doua carte a lui Ortberg pe care am citit-o a fost "Dumnezeu este mai aproape decât crezi". Prima ne invita la curaj, în baza încrederii în Dumnezeu. Dar ce ne facem că cei mai mulţi dintre contemporanii noştri - între care cei dintâi suntem noi - îl consideră pe Dumnezeu aruncat undeva în cer. "Tu îţi vezi de ale Tale, eu de ale mele", pare politica celor mai mulţi. Tocmai de aceea cred că tema acestei a doua cărţi este de o mai mare importanţă şi actualitate. Punctul de plecare este o binecunoscută operă a lui Michelangelo. Îi predau din nou "microfonul" autorului: "Pictura este numită în mod tradiţional Crearea lui Adam, dar unii experţi spun că ar trebui să se numească Înzestrarea lui Adam. Adam a primit deja viaţă fizică - are ochii deschişi şi este conştient. Ceea ce se întâmplă de fapt este următorul lucru: lui Adam îi este oferită viaţa cu Dumnezeu: 'Întreg potenţialul uman, fizic şi spiritual, este cuprins în acest moment unic şi etern', scrie un critic de artă."

"S-ar părea că unul dintre mesajele pe care a dorit să le transmită Michelangelo este implacabila hotărâre a lui Dumnezeu de a veni în întâmpinarea persoanei pe care El a creat-o şi de a fi împreună cu ea. Dumnezeu este cât se poate de aproape. Dar după ce vine atât de aproape, El lasă o distanţă mică, astfel încât Adam să aibă posibilitatea de-a alege. El aşteaptă ca Adam să facă următoarea mutare. Este mai greu să interpretăm felul în care este înfăţişat Adam. Braţul lui este întins numai parţial spre Dumnezeu, dar trupul îi este înfăţişat într-o postură leneşă, lăsat pe spate, ca şi când nu l-ar interesa deloc să iniţieze un contact cu Dumnezeu. Poate că el presupune că, dacă tot a făcut atâtea eforturi şi S-a apropiat atât de mult, Dumnezeu va face şi ultimul pas şi va desfiinţa definitiv distanţa dintre ei. Poate că ideea de a-l atinge pe Dumnezeu îl lasă indiferent. Poate că îi lipseşte forţa. Tot ce are de făcut este să ridice un deget."

Dumnezeu este aproape, doar că cel mai adesea nu îl vedem noi. Ortberg aminteşte de o carte-joc: "Unde-i Waldo?" Această carte, vândută în lumea întreagă în peste 40 de milioane de exemplare, are în fiecare pagină o mulţime de personaje, printre care este ascuns şi Waldo. În primele pagini îl recunoşti mai uşor, dar pe măsură ce avansezi în carte Waldo este mai greu de identificat. Şi pentru noi, problema se pune uneori similar: "Unde-i Dumnezeu?" Pentru a învăţa cum să îl "depistăm" pe Dumnezeu, Ortberg face din nou un tur de forţă, în 200 de pagini, iarăşi profund biblic (meditându-se asupra episodului cu Marta şi Maria, asupra plăgilor din Egipt, a cuvintelor lui Pavel, a vieţii lui Naaman...) şi iarăşi bine ancorat în problemele existenţiale ale omului modern. O prezenţă însoţitoare în această carte este cea a fratelui carmelit Laurenţiu (Nicholas Herman, 1605-1691), bucătarul umil rămas faimos pentru gândurile sale reunite ulterior în volumul "Practica prezenţei lui Dumnezeu".

Al treilea volum al lui Ortberg poartă tot un titlu incitant: "Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti". Nu sunteţi de acord? Nu este aceasta o experienţă umană universală? Premisa de pornire este: cu toţii suntem ciudaţi. "Cain este gelos pe Abel şi-l ucide. Lameh introduce poligamia în omenire. Noe se-mbată şi-şi blestemă nepotul (şi lista continuă, cale de o pagină...). Am spune că aceşti oameni ar avea nevoie de terapeuţi ori consilieri, nu? Şi atunci de ce i-a inclus scriitorul Genezei pe toţi aceştia în cartea sa? Există un motiv foarte important. Autorul Scripturii încearcă să ne familiarizeze cu un adevăr teologic profund: toţi suntem ciudaţi." Desigur, pentru fiecare dintre noi, ciudăţeniile celorlalţi sunt cele mai vizibile şi adevărate piedici în calea unei eventuale relaţii umane.

"Porcul-spinos comun nord-american este un rozător cu peste 30.000 de ţepi pe corp. Şi fiecare spin poate fi destinat unui potenţial inamic. Căldura corpului inamicului atins determină o dilatare a spinului, care se fixează astfel şi mai ferm în victimă. Rănile se pot infecta, iar dacă sunt atinse organe vitale, devin fatale." Ortberg, pornind de la acest animal, afirmă că dilema noastră privitoare la relaţiile cu ceilalţi "este şi dilema porcului-spinos: Cum să mă apropii fără să am de suferit? Fiecare cărăm după noi micul nostru arsenal: ţepişorii noştri se numesc respingere, condamnare, resentiment, aroganţă, egoism, invidie, dispreţ. Unii oameni şi-i maschează mai bine decât alţii, dar ia apropie-te mai mult, şi-ai să-i simţi pe pielea ta. Spinii ni se ascund sub pielea duşmanilor; pot răni, infecta, ucide. Şi noi învăţăm să supravieţuim printr-o permanentă combinaţie între retragere şi atac. Şi noi ne trezim rănindu-i pe cei de care tânjim să fim cel mai aproape sau fiind răniţi de ei."

În esenţă această carte este despre viaţa în comunitate. O altă temă importantă, fie că ne gândim la comunitatea familială, la cea de la serviciu/şcoală sau la cea de la biserică. Folosindu-se de experienţe ale unor personaje din Scriptură sau ale unora contemporani nouă, Ortberg fascinează şi în această carte cu atentele lui analize (nu degeaba are un doctorat şi în psihologie), care dau de multe ori sens experienţelor personale. Nu îmi amintesc să fi citit un comentariu mai impresionant la episodul cu femeia adulteră condamnată la uciderea cu pietre. Iar imaginea rogojinii, pe care au folosit-o cei patru prieteni ai paraliticului pentru a-l duce la Isus, mi s-a fixat nu doar în minte, ci şi în suflet.

Este clar: aceste trei cărţi ale lui Ortberg (ca şi celelalte, chiar dacă nu le-am citit-o încă) sunt nişte predici minunate şi nişte lecţii de biblic; sunt şi experienţe împărtăşite, uneori experienţe foarte personale ale autorului, relatate uneori hazliu, alteori impresionând până la lacrimi. Nu mi se întâmplă prea des să citesc o carte fără să mai sar câte o pagină sau cel puţin câteva paragrafe ce mi se par plictisitoare. Cărţile lui Ortberg, însă, le-am citit, cum s-ar spune, pe nerăsuflate. Ce îmi place mie nu este obligatoriu să vă placă şi Dvs, după cum şi invers - sunt conştient. Dacă însă aveţi posibilitatea de a împrumuta un volum al său, ori chiar a-l cumpăra, vă recomand să îl încercaţi. Eu închei aici, pentru că scrierea acestor rânduri m-a făcut să mă decid să încep imediat şi al patrulea volum: "O dragoste mai presus de raţiune". Nu prea am idee despre ce este, dar presimt că îmi va place la fel de mult.

Note
[1] Ezitare pe care nu o am totuşi faţă de autori protestanţi care scriu despre familie şi problemele ei. Îi recomand cu căldură pe unii precum Gary Smiley, Ross Campbell, Gary Chapman, Nancy L. Van Pelt, Claudia şi David Arp, unele dintre cărţile lor fiind prezentate în articole anterioare din "Familia creştină".
[2] Toate cele cinci volume pot fi comandate prin Librăria Scriptum sau CLC România.
[3] Opinia unei cititoare, pe situl editurii: "Citirea acestei cărţi mi-a schimbat viaţa. Eu chiar am coborât din barcă, cu amândouă picioarele. Am renunţat la un serviciu care îmi turna amărăciune în viaţă şi am păşit cu credinţă spre viaţa de mamă. Da, am hotărât să aduc pe lume un copil după citirea acestei cărţi. O recomand tuturor."