Revista "Familia creștină" - 04/2007 

Familie  

Armonia conjugală (I)
Iuliana Petruț

Să coborâm din barcă... cu John OrtbergCuprinsCâteva sfaturi pentru tați

 

Grâul copt al armoniei conjugale nu ni se dă într-un moment magic, ca un cadou de Crăciun, ci este o muncă de o viață. Nu există minciună mai mare decât aceea din poveștile pentru copii: "Și s-au căsătorit și au fost fericiți." Realitatea este alta: "S-au căsătorit și au început problemele".

Există soți care, după primii pași pe drumul căsniciei, ivindu-se greutățile la care nu se așteptau, deși se iubesc, se gândesc să abandoneze drumul. Nu acceptă maturizarea în iubire care înseamnă să mori puțin, înseamnă sacrificiu. Statisticile arată că există țări în care rata divorțului este de 50%. Practic tinerii intră în viața de căsnicie cu atâta superficialitate și lipsă de maturitate, încât de cum se ivesc problemele, se gândesc la despărțire. Dar...

Există soți care, după ce au străbătut un drum lung, au ajuns la o stabilitate solidă și acum strălucesc asemenea unui far. Dar și ei fost nevoiți să treacă prin perioade grele. Ce ne propunem: să aducem o mică lumină pe drumul fiecărui cuplu conjugal în căutarea armoniei. Să parcurgem acest drum pornind de la persoană, deoarece baza armoniei conjugale este înțelegerea semnificației vieții, a persoanei și a trăirii armoniei personale.

Armonia personală

Persoana umană se caracterizează prin faptul că posedă voință liberă, este propriul său stăpân (nimeni altcineva nu poate voi, dori în locul meu), este unică și irepetabilă, independentă în acțiunile sale, posedă viață interioară (simțuri, cunoaștere, dorință, aspirație) și viață spirituală care se concentrează în jurul adevărului și binelui. Prin această viață intră în contact cu lumea vizibilă și invizibilă, în primul rând cu Dumnezeu. Persoana umană deține o perfecțiune proprie doar omului.

Pentru a putea pune în valoare elementele care compun persoana vorbim de trei "etaje": spiritualul, sensibilul, fizicul. Aceste "etaje" comunică împreună, se susțin, reacționează unul asupra celuilalt, dar trebuie respectată ordinea valorilor pentru ca omul să fie în armonie cu sine însuși. Omul în poziție verticală este acela al cărui spirit, total liber, comandă sensibilitatea și trupul. El nu neglijează aceste elemente, căci amândouă sunt bune și folositoare, sunt create de Dumnezeu, dar omul este chemat să le stăpânească și să le dirijeze. Omul va deveni calm și liniștit, în armonie cu sine, iar această armonie va străluci în relațiile cu toți oamenii.

Ori de câte ori comandă fizicul, omul "merge în cap", sensibilul se atenuează, iar sufletul se sufocă. (Acea mâncare căreia nu-i pot rezista, deși medicul mi-a zis că-mi face rău, acea senzație de euforie căutată în alcool). Unii oameni înaintează târându-se, la ei comandă sensibilul, spiritul este paralizat, nu mai pot judeca și acționa liber. (Mă rog astăzi pentru că sunt în formă, dar nu voi putea dacă sunt supărat; lucrez cu unul pentru că e simpatic, dar nu fac nimic cu celălalt pentru că "nu-l suport").

Dar această armonizare și unificare profundă a persoanei trebuie să aibă un scop și un plan, un drum de urmat. De aceea, pentru fiecare creștin aceste întrebări sunt importante, și trebuie să dăm un răspuns personal: Cine sunt eu? Care este scopul vieții mele? Ce drum trebuie să urmez pentru a ajunge la scop? Îndrăznesc să cred și să spun că pentru credincios răspunsul ar fi unul asemănător: Sunt o persoană creată de Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui, scopul vieții mele este mântuirea sufletului meu = unirea cu Dumnezeu, aici și în veșnicie, iar eu l-am ales pe Isus Cristos, mergând pe drumul căsniciei (sau al vocației la viață consacrată, preoție).

Numai în Isus Cristos și pentru El omul poate fi în armonie cu sine și cu semenii săi. De aceea, înainte de a alege căsătoria, persoana ar trebui să se cunoască mai bine în ceea ce privește calitățile și defectele, să capete încredere în sine, să fie sinceră cu sine însăși și să fie pe drumul cuceririi armoniei personale.

Fiecare persoană, deci fiecare soț sau soție este cineva unic și irepetabil, un mister, iar din acest mister izvorăsc toate obligațiile de respect și libertate care se cuvin fiecăruia dintre soți.

Respectul reciproc este prima exigență a iubirii și semnifică:
- să acționăm cu grijă ca să nu-l rănim pe celălalt;
- să-l acceptăm pe celălalt așa cum este;
- să nu-i pretindem să se schimbe, cu orice preț, la felul nostru de a fi, în toate împrejurările;
- să fim sinceri cu el;
- să fim atenți și devotați;
- să ne bazăm unul pe celălalt pentru a crește împreună, pentru a fi mai buni împreună.

Libertatea. Cea mai mare parte a oamenilor se cred liberi dacă pot să zică: "Fac ce vreau". Dacă urmezi însă vocea instinctului ai o libertate de animal, dacă urmezi vocea sensibilității ai o libertate de om rănit de păcat, dar dacă urmezi voința lui Dumnezeu, ai libertatea de fiu al lui Dumnezeu. Libertatea reprezintă posibilitatea ca, o dată ce îți ești propriul stăpân, să alegi și să urmezi, întotdeauna, fără ezitare și fără greșeală, calea binelui. Și să ne amintim că alegerea soțului/soției este o alegere liberă reciprocă.

Atunci în căsnicie, există libertate dacă unul din soți impune celuilalt ce să gândească, ce să spună, ce să facă? Dacă unul este șeful casei și celălalt trebuie să stea smirnă între cei 4 pereți ai gusturilor celuilalt? În căsnicie, din iubire și respect alegi liber să-ți restrângi propria libertate în favoarea celuilalt. Există un fir roșu nevăzut al libertății care este diferit de la familie la familie.

Din faptul că soțul și soția sunt un mister unic și irepetabil se nasc drepturile fiecăruia dintre soți:
- Dreptul de a exprima cu sinceritate ceea ce simte sau gândește, și deci de a spune adevărul gol-goluț.
- Dreptul de a i se acorda încredere în privința spuselor și faptelor sale.
- Dreptul de a fi ascultat și înțeles atunci când se confruntă cu situații neprevăzute.
- Dreptul de a-și face cunoscute necesitățile și dorințele și dreptul ca acestea să fie tratate cu seriozitate și respect.
- Dreptul de a-și recunoaște, slăbiciunile și defectele, știind că nu riscă să fie luat în râs.
- Dreptul de a fi iertat.
- Dreptul de a se maturiza în ritmul său, care poate fi diferit de al celuilalt.
- Dreptul de a iubi așa cum este, în felul său, cu caracteristicile sale...

Radiografia iubirii

Dacă ar fi să facem o radiografie a iubirii, am spune că iubirea este o emoție, o energie, o vibrație, o pasiune, un mister... Îl trăiești dar nu-l poți defini. Câți oameni sunt, atâtea definiții. Fiecare persoană are o capacitate nelimitată de a iubi, care se manifestă diferit de la o persoană la alta; fiecare are ritmul său, modul său, timpul său... căci fiecare e unic.

Dragostea pasională, romantică este o emoție care îl absoarbe și-l copleșește pe îndrăgostit, astfel încât acesta își pierde simțul proporțiilor și nu mai e în stare să judece clar. Toate valorile își pierd semnificația în fața acestei iubiri de necontrolat. Sub impulsul acestui gen de iubire îndrăgostiții sunt în stare de acțiuni necugetate. Situația se aseamănă un pic cu nebunia. Această iubire e menită să se răcească și să dispară cu trecerea anilor.

Legea contrariilor spune că acestea se atrag. Femeia are anumite caracteristici, calități pe care bărbatul nu le are și invers. Deci cei doi au nevoie unul de altul și se completează: necesitatea devine atracție. Din punct de vedere psihologic, femeia se naște dotată cu intuiție, spirit de sacrificiu, emotivitate, iar bărbatul are o mai mare capacitate de analiză, de aprofundare, o judecată la rece... Uniți, se completează. Dar nu se întâmplă mereu așa, deseori iubirea încalcă orice schemă, este imprevizibilă.

Afinitatea este un fel de simpatie care se naște între două persoane ce se simt, una în prezența celeilalte, pe aceeași lungime de undă, ca și cum s-ar fi născut una pentru cealaltă, ca o înrudire de tip psihologic. Iubirea se poate întemeia pe această afinitate, iar în cuplurile la care dragostea romantică de la început a dispărut, în cazul în care căsnicia a fost întemeiată pe această afinitate, ea se poate menține.

Iubire și sexualitate. În căsnicie, sexualitatea este o parte importantă și integrantă. Dacă sexualitatea se activează în afara orbitei iubirii, niciodată nu se ajunge la plinătate. Doar în prezența iubirii sexualitatea va căpăta sens și bucurie interioară. Fără iubire, sexualitatea constituie o simplă satisfacere a instinctelor, act mecanic, fără frumusețe și semnificație.

Trezirea din vis. Îndrăgostiții cred că se cunosc unul pe celălalt, dar în majoritatea cazurilor cunoașterea este doar de suprafață, și cei doi se unesc în legătura căsniciei fără să se cunoască cu adevărat. Viața reală își asumă misiunea de a spulbera visele și ne trezim în fața adevărului: pereche ideală nu există. Pentru mulți tineri această trezire este crudă, dar e necesară și benefică. Mai toate cuplurile trec prin această etapă de descoperire reciprocă, această trecere de la vis la realitate, care este de maximă importanță și este foarte delicată.

Adaptarea. Urmează încet procesul acceptării, când fiecare dintre soți trebuie să admită că soțul/soția are și defecte, dar are și calități. Fiecare dintre soți trebuie să-și accepte soțul/soția așa cum este, cu bune și rele, să-i fie devotat și să poată afirma și întări decizia de a merge în continuare împreună declarându-și unul altuia: "Chiar dacă aș fi știut înainte de căsătorie că ai aceste defecte, eu tot te-aș fi ales de soț/soție".

Fiecare dintre soți trebuie să accepte faptul că omul dorește mult și poate puțin, că vrea să se facă plăcut și nu reușește, că este slab, că depunem eforturi mari și obținem rezultate minore. Fiecare dintre soți trebuie să-și accepte tovarășul de viață nu cum i-ar plăcea lui să fie, ci așa cum este, că nu este nici meritul, dar nici vina lui că este așa.

Iubirea. Iubirea este un devotament care se manifestă în micile detalii de zi cu zi, înseamnă să poți simți îngrijorare și responsabilitate, respect și înțelegere față de celălalt soț în diferite situații și nevoi care apar zi de zi. Într-o căsnicie, unul dintre soți nu poate pretinde ca celălalt să-l iubească într-un anume fel, cu o anumită intensitate sau ritm, sau așa cum o face el. Fiecare soț este unic, și deci trebuie să dea, să simtă, să iubească și să răspundă iubirii într-o manieră unică.

* În articol a fost folosită lucrarea "Căsnicia fericită. Soluții pentru ca iubirea să răsară în fiecare zi cu un chip mereu proaspat", autor: Ignacio Larranaga, Pauline, București 2006.

sursa: © FamiliaSiViata.ro

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire