Revista "Familia creștină" - 01/2007 

Familie  

Sfinte Părinte, am o întrebare!
-

Educația copilului neastâmpărat, de Claudia și David ArpCuprinsCopiii: binecuvântări, nu poveri

 

Pe Papa Benedict al XVI-lea îl cunoaștem ca profund teolog și gânditor, ca devotat apărător al dreptei credințe, ca autor al primei enciclice despre Iubire, Deus caritas est... și înșiruirea ar putea continua... Dar un aspect inedit al personalității sale - darul de a se apropia de copii, apreciind misterioasa lor înțelepciune ce oglindește puritatea, de a dialoga cu ei pe teme de mare acuitate, ne este dezvăluit printr-o inedită celebrare, când s-a aflat în mijlocul unor copii care au primit Prima Sfântă Împărtășanie...

1. Dragă Papă, care sunt amintirile Dvs despre ziua Primei Împărtășanii? (Andrea)

Aș dori mai întâi să vă mulțumesc pentru această celebrare a credinței pe care mi-o oferiți, pentru prezența voastră și pentru bucuria voastră. Vă salut și vă mulțumesc pentru îmbrățișarea pe care am primit-o de la unii dintre voi, o îmbrățișare care, desigur, vine simbolic din partea tuturor. Cât privește întrebarea, desigur că îmi amintesc foarte bine de ziua Primei Împărtășanii. Era o frumoasă duminică, în martie 1936, deci acum 69 de ani. O zi însorită, biserica era foarte frumos aranjată, era și muzică... Sunt atâtea lucruri frumoase pe care mi le amintesc. Eram cam 30 de copii, băieți și fete, din sătucul meu cu nu mai mult de 500 de locuitori.

Dar în centrul amintirilor mele frumoase se află ceea ce și cel care a vorbit în numele vostru a spus: am înțeles atunci că Isus a intrat în inima mea, că m-a vizitat tocmai pe mine. Și cu Isus, Dumnezeu însuși se afla cu mine. Mi-am dat seama că acesta este un dar de iubire care valorează mult mai mult decât orice alt lucru pe care ni-l poate oferi viața. Și astfel în acea zi am fost cu adevărat plin de o mare bucurie pentru că Isus venise la mine, iar eu intrasem într-o nouă etapă a vieții mele, la cei nouă ani ai mei, de acum fiind important să rămân fidel acestei întâlniri, acestei Împărtășiri. I-am promis Domnului după puterile mele: "Doresc să fiu mereu cu Tine" și l-am rugat: "Dar înainte de toate să fii Tu cu mine". Și așa am continuat să trăiesc; lăudat să fie Domnul, căci mi-a fost mereu aproape și m-a călăuzit, și în cele mai dificile situații.

Astfel, acea bucurie a Primei mele Împărtășanii a fost începutul unui drum parcurs împreună. Sper ca și pentru voi toți, Prima Împărtășanie pe care ați primit-o în acest an să fie începutul unei prietenii pe viață cu Isus, începutul unei călătorii împreună, deoarece mergând cu Isus mergem pe drumul bun iar viața devine bună.

2. Sfinte Părinte, înainte de Prima Împărtășanie m-am spovedit. M-am spovedit apoi și cu alte ocazii. Doresc să vă întreb: trebuie să merg la spovadă de fiecare dată când vreau să primesc Împărtășania, chiar și când am comis aceleași păcate? Întreb pentru că mi-am dat seama că acestea sunt mereu aceleași. (Livia)

Vă voi spune două lucruri. În primul rând, desigur, nu trebuie să mergeți mereu la spovadă înainte de primirea Împărtășaniei, decât dacă ați comis păcate grave care trebuie spovedite. Așadar, nu este necesar să fi mers la spovadă înainte de fiecare primire a Sfintei Euharistii. Aceasta este prima idee. Este necesar să ne spovedim doar când am comis păcate cu adevărat grave, când l-am jignit profund pe Isus, astfel că prietenia cu El ne este distrusă și trebuie să o luăm de la capăt. Doar în acest caz, când suntem în starea de păcat de moarte, cu alte cuvinte păcate grave, este nevoie să mergem la spovadă înainte de a primi Împărtășania.

Acum a doua idee: chiar dacă, după cum am spus, nu este necesar să mergem la spovadă înainte de fiecare Împărtășanie, este foarte util să ne spovedim cu o anumită regularitate. Este adevărat, în general păcatele noastre sunt mereu aceleași, dar ne curățim casele, camerele, cel puțin o dată pe săptămână, chiar dacă murdăria este mereu aceeași; facem aceasta pentru a trăi în curățenie, pentru a o lua de la capăt. Altfel, murdăria, chiar dacă nu se vede, se acumulează. Ceva similar se întâmplă și cu sufletul: dacă nu mă duc niciodată la spovadă, sufletul meu este neglijat și în cele din urmă sunt mulțumit mereu de mine și nu mai înțeleg faptul că trebuie să lucrez constant pentru a progresa. Această curățire a sufletului pe care Isus ne-o oferă în Sacramentul Spovezii ne ajută să avem o conștiință mai atentă, mai deschisă și deci ne ajută să ne maturizăm spiritual și ca persoane umane. Deci două lucruri: spovada este necesară doar în cazul păcatelor grave, dar este foarte util să ne spovedim regulat, pentru a ne menține sufletul curat și frumos și pentru a ne maturiza în viață.

3. În timpul pregătirii pe care am făcut-o pentru Prima Împărtășanie, cateheta mi-a spus că Isus este prezent în Euharistie. Dar cum? Eu nu îl văd! (Andrea)

Într-adevăr, nu îl putem vedea, însă sunt multe lucruri pe care nu le putem vedea dar care există și sunt esențiale. De exemplu nu ne putem vedea rațiunea, și totuși avem rațiune. Nu ne vedem inteligența și totuși o avem. Nu ne vedem, într-un cuvânt, sufletul, dar el există și vedem efectele existenței lui, deoarece putem vorbi, gândi, lua decizii, etc. Nu vedem nici curentul electric, de exemplu, dar vedem că există; vedem că acest microfon funcționează și vedem luminile. Într-un cuvânt, nu vedem lucrurile mai profunde, care susțin cu adevărat viața și lumea, dar putem vedea și simți efectele lor.

La fel și pe Domnul înviat nu îl vedem cu ochii noștri, dar vedem că acolo unde este Isus oamenii se schimbă, devin mai buni. Se naște o mai mare capacitate pentru pace, pentru reconciliere... Nu îl vedem așadar pe Domnul însuși, dar vedem efectele prezenței Lui, și astfel ne putem convinge de această prezență. Și, după cum am spus, tocmai lucrurile invizibile sunt cele mai profunde, mai importante. Să mergem deci să îl întâlnim pe acest Domn invizibil dar puternic, care ne ajută să trăim bine.

4. Sanctitatea Voastră, toți ne spun că este important să mergem duminica la Liturghie. Noi am merge cu bucurie, dar adesea părinții nu ne însoțesc pentru că duminica dorm. Ați putea să le adresați câteva cuvinte, pentru a-i face să înțeleagă că este important să mergem împreună la Liturghie, în fiecare duminică? (Giulia)

Mă gândesc, desigur, cu multă iubire și cu mult respect la părinții care, cu siguranță, au multe de făcut. Și totuși, cu respectul și iubirea voastră de fii, le puteți spune: "Dragă mamă, dragă tată, este atât de important pentru noi toți, și pentru voi, să îl întâlnim pe Isus. Această întâlnire ne îmbogățește. Este un element important în viețile noastre. Să găsim împreună timp pentru aceasta." Poate acolo unde locuiesc și bunicii se va găsi o posibilitate. Cu mare iubire și respect pentru părinții voștri spuneți-le: "Vă rog să înțelegeți că acest lucru nu este important doar pentru mine, nu este important doar pentru că spun cateheții ci este important pentru noi toți. Și va fi o lumină a duminicii pentru întreaga noastră familie."

5. Ce aduce bun în viața noastră de zi cu zi mersul la Sfânta Liturghie și primirea Împărtășaniei? (Alessandro)

Slujește la găsirea unui centru al vieții. Trăim în mijlocul atâtor lucruri. Iar oamenii care nu merg la biserică nu știu că lucrul care le lipsește este tocmai Isus. Simt însă că lipsește ceva în viețile lor. Dacă Dumnezeu este absent din viața mea, dacă Isus este absent din viața mea, îmi lipsește o călăuză, un prieten esențial, chiar o bucurie importantă a vieții, tăria de a crește ca om, de a-mi depăși viciile și de a mă maturiza din punct de vedere uman.

Așadar, nu vedem imediat efectele faptului de a fi cu Isus atunci când primim Împărtășania; acestea se văd cu timpul. După cum, cu trecerea săptămânilor și a anilor, simțim tot mai mult absența lui Dumnezeu, absența lui Isus. Este o lipsă fundamentală și distructivă. Aș putea să vorbesc acum cu ușurință despre țările în care ateismul a condus ani întregi: despre cum au fost distruse sufletele, dar de asemenea și pământul. Astfel putem vedea că este important, aș spune fundamental, să ne hrănim cu Isus în Împărtășanie. El este cel care ne dă lumină, care ne oferă călăuzire în viață, o călăuzire de care avem nevoie.

6. Dragă Papă, ați putea să ne explicați ce a dorit să spună Isus prin cuvintele: "Eu sunt pâinea vieții?" (Anna)

Mai întâi poate că ar trebui să clarificăm ce este pâinea. Astăzi noi avem o bucătărie rafinată, bogată în diverse sortimente de mâncare, dar în situațiile cele mai simple pâinea este fundamentul alimentației, și dacă Isus s-a numit pe sine pâinea vieții, pâinea este, să spunem așa, sigla, o abreviere pentru întreaga hrană. Și așa cum avem nevoie să ne hrănim trupește pentru a trăi, și spiritul, sufletul din noi, voința, au nevoie să se hrănească. Noi, ca persoane umane, nu avem doar un trup, ci și un suflet; suntem persoane care gândesc, care au o voință, o inteligență, și trebuie să ne hrănim și spiritul, sufletul, pentru ca să se poată maturiza, pentru ca să poată cu adevărat să ajungă la deplinătatea lui. Așadar, dacă Isus spune că El este pâinea vieții, aceasta înseamnă că Isus însuși este hrana sufletului nostru, a omului interior, de care avem nevoie, pentru că și sufletul trebuie să se hrănească. Și nu ajung lucrurile tehnice, chiar dacă sunt atât de importante. Avem nevoie tocmai de această prietenie a lui Dumnezeu, care ne ajută să luăm deciziile corecte. Avem nevoie să ne maturizăm din punct de vedere uman. Cu alte cuvinte, Isus ne hrănește pentru ca să devenim cu adevărat persoane mature și pentru ca viața noastră să devină bună.

7. Sfinte Părinte, ni s-a spus că astăzi vom face Adorație Euharistică. Ce este aceasta? Cum se face? Ne puteți explica? Mulțumesc. (Adriano)

Ce este adorația, cum se face, vom vedea îndată, pentru că totul este bine pregătit: ne vom ruga, vom cânta, vom îngenunchea și vom fi astfel în fața lui Isus. Însă, desigur, întrebarea ta necesită un răspuns mai profund: nu doar cum se face, ci ce este adorația. Aș spune: adorația este a recunoaște că Isus este Domnul meu, că Isus îmi arată calea pe care să merg, mă face să înțeleg că trăiesc bine doar dacă cunosc drumul arătat de El, doar dacă urmez calea pe care El mi-o arată. Așadar, a adora înseamnă a spune: "Isuse, eu sunt al Tău și te urmez în viața mea, nu vreau să pierd vreodată această prietenie, această comuniune cu Tine". Aș spune și că adorația în esența ei este o îmbrățișare cu Isus, în care îi spun: "Eu sunt al Tău și te rog să fii și Tu mereu cu mine".


Cuvintele Sfântului Părinte la încheierea întâlnirii

Dragi băieți și fete, frați și surori, la sfârșitul acestei foarte frumoase întâlniri nu pot să spun decât: vă mulțumesc. Vă mulțumesc pentru această sărbătoare a credinței. Vă mulțumesc pentru această întâlnire dintre noi și cu Isus. Și le mulțumesc, desigur, tuturor celor care au făcut posibilă această sărbătoare: cateheți, preoți, surori; vouă tuturor. Repet la final cuvintele de la începutul fiecărei Liturghii: "Pacea să fie cu voi"; adică Domnul să fie cu voi, bucuria să fie cu voi, și astfel viața să vă fie bună. Să aveți o duminică frumoasă, noapte bună și salutări în Domnul. Vă mulțumesc foarte mult!

traducere: Radu și Oana Capan
sursa: © Vatican.va

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire