Revista "Familia creştină" - 01/2007

Familie  

Am fost rugată recent să vorbesc despre binecuvântarea de a avea copii, şi în particular despre beneficiile unei familii mari. Invitaţia a venit din partea lui Steve Mosher, preşedintele Institutului de Cercetări privind Populaţia, care a conceput o serie televizată în trei părţi intitulată "A-i pune pe oameni pe primul loc", pentru EWTN. Primul segment de o oră a fost despre "Mitul suprapopulării", al doilea s-a centrat pe tema "Abuzurilor", şi al treilea - interviul cu mine - a fost despre "Binecuvântările copiilor".

"Trezirea" lui Mosher a început în timp ce făcea cercetări în China, unde a descoperit politica ei coercitivă un copil, care este cu intransigenţă aplicată prin sterilizări, avorturi şi infanticiduri. De atunci, Mosher a luat poziţie împotriva unor organizaţii de control al populaţiei precum Federaţia Internaţională "Planned Parenthood" şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională, care cheltuiesc în fiecare an milioane de dolari pentru promovarea "sănătăţii reproducerii" în naţiunile lumii a treia. Programele lor sunt adesea coercitive, periculoase şi fatale pentru cei vizaţi pentru "re-educare", sterilizare în masă şi avort.

În cadrul seriei televizate, între invitaţii lui Mosher s-au numărat un medic din Kenya şi un lucrător în domeniul sanitar din Mexic - ambii martori oculari ai impactului devastator al programelor manipulatoare impuse în ţările lor. Deosebit de impresionant a fost un interviu înregistrat pe bandă cu un bărbat care povestea plângând despre moartea soţiei sale ca rezultat al ligaturii trompelor realizată împotriva voinţei sale. "Suntem săraci", a spus omul, "dar îi aveam pe copiii noştri şi ne aveam unul pe altul. Acum ea mi-a fost luată şi sunt singur cu copiii mei".

Scopul lui Mosher este acela de a demasca politicile coercitive ale acelora care încearcă să implementeze controlul populaţiei. "Lumea este suficientă, hrana este suficientă şi spaţiul este suficient", spune el calm. De fapt, "există în prezent 79 de ţări - reprezentând 40% din populaţia lumii - cu ratele fertilităţii sub nivelul necesar pentru a împiedica declinul pe termen lung al populaţiei. Naţiunile dezvoltate se află în situaţia cea mai rea. Deja 15 dintre ele - între care Rusia, Germania şi Italia - umplu în fiecare an mai multe sicrie decât leagăne. Practic toate celelalte le vor călca în curând pe urme".

De la trezirea sa iniţială cu privire la înşelăciunea suprapopulării, Mosher s-a convertit la credinţa catolică. El şi soţia lui, Vera, sunt părinţii mândri ai nouă copii - fapt care se adaugă la experienţa lui în ceea ce priveşte binecuvântarea pe care o constituie copiii.

Iată, aşadar, câteva dintre gândurile mele cu privire la binecuvântarea de a avea copii, pe care mi le-a provocat invitaţia lui.

Binecuvântarea nr. 1 - o reflecţie a iubirii lui Dumnezeu. Primul lucru pe care l-am simţit ca proaspătă mămică a fost un copleşitor sentiment de veneraţie. Nu am visat niciodată că ceva m-ar putea atinge atât de profund. Cum ar putea acest "micuţ" - atât de fragil, atât de perfect, atât de complex realizat - să fie creat de altceva sau altcineva decât un Dumnezeu măreţ? Şi când te gândeşti că El ne-a încredinţat nouă această preţioasă, mică viaţă!

Binecuvântarea nr. 2 - o reflecţie a soţului meu. Văd o licărire din soţul meu în trăsăturile, însuşirile şi comportamentul fiecăruia dintre copiii noştri. Ce binecuvântare! Uneori este distractiv. Alteori, este de-a dreptul exasperant. Chiar şi în copiii noştri adoptaţi, ne vedem pe noi înşine. Ei sunt noi, nu prin sânge, ci prin iubire şi contopire. Şi ei au venit la noi ca parte a planului unic al lui Dumnezeu. Nu este aşadar chiar surprinzător să îl auzim pe câte unul spunând: "Eu sunt ca tata de...". Majoritatea cuplurilor căsătorite văd o reflecţie similară a partenerului în micuţii lor. Aceste mici "umbre" sunt daruri de la Dumnezeu - şi tocmai rezultatul iubirii noastre matrimoniale. Şi Scriptura vorbeşte despre copii ca fiind "fructul" iubirii noastre.

Binecuvântarea nr. 3 - sentimentul de uimire pentru faptul de a fi "co-creatori" cu Dumnezeu. Nu mai suntem doar soţ şi soţie, ci prin sarcină am fost atraşi într-un mister profund. Ni se permite să participăm la puterea creatoare a lui Dumnezeu!

Binecuvântarea nr. 4 - simţul umorului. Cine altcineva dacă nu un copil poate să găsească motive de râs chiar şi în cel mai mic şi nesemnificativ lucru, şi să ne scoată din starea noastră de apatie pentru a aprecia descoperirea? De la micuţul bebeluş care se încruntă pentru prima oară când dă de gustul supei de morcovi, la puştiul care insistă să calce în baltă, la adolescenta care se îmbracă în rochia mamei, există umor în cotidian, trebuie doar să îl căutăm.

Binecuvântarea nr. 5 - sentimentul de umilinţă. Fie că este vorba despre o criză a copilului în magazinul alimentar, despre o vizită a vecinei care îţi spune că fiul tău i-a călcat toate florile, sau despre nedorita convorbire telefonică cu directorul şcolii, într-un fel sau în altul, copiii ne ajută să îndepărtăm orice urmă de mândrie de care ne-am putea agăţa, şi să îmbrăţişăm un sentiment de umilinţă - o lecţie pe care continui să o învăţ iar şi iar.

Binecuvântarea nr. 6 - dorinţa de sfinţenie. Rugăciunea şi nevoia de Dumnezeu primesc o semnificaţie cu totul nouă odată ce devenim părinţi. Dorim pentru copiii noştri mai mult decât fericire şi lucruri materiale. Ceva sfânt are loc aici. Înţelegem că dorim fericirea lor pentru totdeauna, pentru toată veşnicia, în ceruri. Şi odată ce acesta devine punctul central şi scopul nostru, începem cu adevărat să ne rugăm pentru copii şi pentru noi înşine. Copiii, mai mult decât orice şi oricine, ne ajută să vedem şi să alegem adevăratele priorităţi din viaţă. Nu casa, maşina, iahtul, excursia în străinătate - ci sentimentul că cineva are nevoie de noi ne înalţă la iubire şi măreţie.

Binecuvântarea nr. 7 - iubirea nu se împarte, ci întotdeauna se înmulţeşte! Păcat de tinerele cupluri care intenţionat nu au copii, sau de acelea care decid să se limiteze la unul sau doi gândindu-se că nu sunt capabili să îşi "împartă iubirea" între mai mulţi. Nu mă refer aici la cei care nu pot avea copii, ci la aceia care nu vor, refuzând să se deschidă în faţa darului lui Dumnezeu. Aceasta a fost una dintre primele lecţii pe care mi le-a dat Dumnezeu când am început să ne extindem familia. Pe măsură ce fiecare copil a intrat în inimile şi în casa noastră, iubirea noastră nu s-a divizat, ci s-a înmulţit într-un mod misterios şi minunat.

Binecuvântarea nr. 8 - cineva cu care împărtăşim totul. Sărbători, zile de naştere, vacanţe şi timp liber, toate par mai frumoase când le împărtăşeşti cu familia. Prietenii şi vecinii pot fi minunaţi, dar în vremurile bune şi nu tocmai bune, privim spre familie şi ne bazăm pe ea - în special când este vorba de cele mai mari încercări, de cele mai adânci răni. Şi când lucrurile par cât se poate de sumbre, nu există nimic precum iubirea unui copil care să te ridice, să te ajute să îţi revii şi să te orienteze din nou în direcţia bună.

Binecuvântarea nr. 9 - cineva căruia să îi transmitem moştenirea. Am avut un sentiment de veneraţie la naşterea copiilor mei, dar m-a copleşit sentimentul de recunoştinţă când l-am văzut pe primul meu nepot. Ea şi toţi cei care au urmat sunt mărturii vii ale iubirii noastre matrimoniale - acum transmisă unei noi generaţii. Nici un cont bancar, nici o afacere şi nici o moşie nu pot produce o asemenea moştenire.

Binecuvântarea nr. 10 - mângâiere şi sprijin la bătrâneţe. Fiul nostru Dominic le spune oamenilor că îl avem doar pe el "să facă toată treaba" (va vedea el într-o bună zi!). Dar într-un anumit sens, tocmai copiii şi nepoţii sunt cei care aduc un zâmbet pe feţele noastre şi ne luminează şi cele mai întunecate zile. Şi când părul nostru va încărunţi şi vom fi bolnavi sau imobilizaţi, ei sunt cei care ne vor produce cea mai mare bucurie.

Sunt sigură că sunt mult mai multe binecuvântări care ar putea fi înşirate. Având în vedere bunătatea şi bucuria pe care proprii noştri copii şi nepoţi le aduc în vieţile noastre, ar trebui să fim cu atât mai revoltaţi de faptul că milioane de oameni din ţările lumii a treia au fost privaţi de aceste binecuvântări din cauza controlului populaţiei.

Mary Ann Kuharski este casnică şi mamă a 13 copii, dintre care 6 adoptaţi, de rase diferite, majoritatea cu nevoi speciale. Ea este autoarea mai multor cărţi, inclusiv Raising Catholic Children, Parenting with Prayer, şi Building a Legacy of Love. Este de asemenea director al PROLIFE Across AMERICA, o organizaţie nonprofit care foloseşte reclame pe panouri, la televiziune, radio şi în ziare pentru a transmite mesaje pro-life pozitive şi convingătoare.