Revista "Familia creștină" - 03/2004 

CATEDRALA GRECO-CATOLICĂ DIN LUGOJ
după Episcop Alexandru Nicolescu

Copilaria, subiect de capodoperaCuprinsFructul tainic

 

Introducere

Cum am putea descrie mai bine catedrala greco-catolică din Lugoj, cu picturile care o înfrumusețează, decât prin cuvintele aceluia care încă de la numirea sa ca Episcop de Lugoj, în 1922, a fost preocupat de ideea "împodobirii catedralei cu o pictură care să proclame mărirea lui Dumnezeu și să anime evlavia credincioșilor, înălțându-le sufletele la ceruri". Cu ocazia sfințirii catedralei în urma lucrărilor de restaurare încheiate în 2001, Episcopia Greco-Catolică de Lugoj a editat un volum intitulat "Pictura Catedralei Române Unite din Lugoj", cuprinzând numeroase fotografii, precum și un material în care Episcopul Alexandru Nicolescu (1922-1935) își descrie catedrala, plin de elan sufletesc și sfântă mândrie pentru ceea ce s-a realizat în ea. Acest material îl vom rezuma în cele ce urmează , ținând cont că în luna mai catedrala își celebrează hramul Coborârii Spiritului Sfânt, și că în acest an se împlinesc 70 de ani de la inaugurarea picturii descrise în cele ce urmează.

Episcopul Nicolescu a încredințat lucrarea de zugrăvire a bisericii pictorului Virgil Simonescu, absolvent al Școlii de Belle Arte din Munchen, Bavaria. Începută în anul 1929, lucrarea a durat cinci ani de zile, timp în care Episcopul a trebuit să suporte murmurele și nemulțumirile credincioșilor. "I-am lăsat să murmure înainte, în vederea realizării gândului măreț, știind că "Finis coronat opus" (Sfârșitul încununează opera) și că la sfârșit vor fi mulțumiți cu toții. Așteptările mele n-au fost înșelate deloc. Pe măsură ce maestrul pictor, cu ajutoarele sale, avansa cu lucrarea-i artistică, aveam o viziune tot mai clară a operei splendide ce se contura pe dinaintea ochilor mei și mă compensa pentru nerăbdarea, uneori violentă, a enoriașilor mei de a vedea degajată biserica de schelăria necesară executării picturii." Inaugurarea picturii catedralei a fost făcută în ziua de 7 octombrie 1934, ocazie cu care a fost "foarte mult apreciată și de Măria Sa Regele Carol al II-lea, și de membrii Guvernului român, care au asistat".

 

Biserica

Pereții, boltele, arcaturile acestora, precum și absida, timpanurile și cupola ce domină biserica la mijloc, toate suprafețele acestora sunt acoperite cu picturi care de care mai frumoase, în zone suprapuse, așezate în medalioane, în panouri, în câmpuri largi și împodobite de arta savantă a pictorului cu chenare admirabile ce-ți încântă ochiul.

Pe pereții inferiori ai nartexului, în partea de apus, în dreapta și în stânga, sunt tablourile Sfinților Constantin și Elena, plini de măreție, în haine luxoase imperiale, cu coroană pe cap, și Sfinții fără de argint Cosma și Damian, cu cununi de lauri în mâini, plini de o demnitate hieratică. Pe peretele de miazănoapte al nartexului se află tabloul închinării magilor, care aduc aur, smirnă și tămâie Pruncului Isus, așezat pe genunchii Mamei Sale, avându-l alături pe Sfântul Iosif; iar pe peretele de miazăzi, vizavi de tabloul închinării magilor, este reprezentată Fuga în Egipt a Familiei Sfinte. Din acest tablou de o expresivitate uimitoare, se vede grija Sfântului Iosif de a scăpa de uneltirile lui Irod, îndemnat de zor să-și grăbească pașii de îngerul Domnului, care plutește ocrotitor deasupra Sfintei Familii, vrând parcă să-l protejeze pe Pruncul divin de furia lui Irod, deși se întrezăresc deja în planul depărtat tabloului piramidele Egiptului.

Pe același perete de miazăzi, spre apus, se găsește și tabloul Sfintei Tereza a Pruncului Isus, patroana unirii Bisericilor, a misiunilor, flancată de doi îngeri, splendizi ca frumusețe și tinerețe neapusă, cu globul pământului sub picioarele sale și roze revărsate înaintea sa. Cele două bolți concentrice dar juxtapuse din nartexul femeilor poartă pe arcuitura lor plană scene din viața Maicii Domnului și a Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre sfinți.

Din viața Maicii Domnului sunt reproduse, în panouri mari, patru scene: Imaculata Concepțiune, Nașterea Maicii Domnului, Bunavestire și Adormirea Maicii Domnului, cu textele sacre corespunzătoare, iar în centrul bolții imaginea, de o noblețe covârșitoare, a aceleiași Mame a lui Dumnezeu în chip de Basilissa - Împărăteasă, cu coroană și haine imperiale bogate, împodobite cu aur, nestemate și pietre scumpe, șezând pe un tron luxos și avându-l pe Pruncul Său divin în brațe, care, cu precoce seriozitate și privire adâncă, binecuvântează lumea.

Scenele care reprezintă fie Imaculata Concepțiune, cunoscută în Mineiul nostru sub numele de "Conceperea Sfintei Ana când a conceput pe Preasfânta Fecioară", fie Bunavestire, sunt fermecătoare prin sfiala și modestia de care dau dovadă Sfânta Ana și Preacurata Fecioară Maria în fața îngerului ce le descoperă tainele Domnului. Nu mai puțin cuceritor este aerul familiar ce se degajează din tabloul Nașterii Maicii Domnului, precum și tristețea și duioșia Apostolilor adunați, în tabloul Adormirii, în jurul Maicii Domnului, care-și dăduse sufletul în mâinile Creatorului, suflet pe care-l primește în brațele Sale Mântuitorul, zugrăvit în fondul tabloului, într-o frumoasă aureolă de mandorlă.

* * *

Cupola

În naosul bisericii, culmea artei picturale o găsim în cupola care domină întreaga biserică prin masa ei impunătoare. Pe un fond de aur domină la mijloc, ca în toate bisericile bizantine, Pantocratorul - ce se prezintă ca un Dumnezeu blând și îndurător, cu linii de melancolie, care spune tuturor: Pace vouă, Eu sunt lumina lumii. Ochii mari și senini ai Pantocratorului care binecuvântează cuprind lumea întreagă, îmbrățișează, parcă, infinitul.

Din figura Pantocratorului par să emane fulgere, raze strălucitoare de lumină. Ea e încadrată de cinci cercuri concentrice - cvintuplă aureolă -, reprezentate de o cunună de lauri, de ghirlande de lotus stilizat, de un colan de mărgăritare, perle și nestemate, de Heruvimi și Serafimi și de mlădițe de vie cu ciorchine de struguri; deasupra capetelor îngerilor sunt așezate cruci, ca tot atâtea embleme nobiliare. Lucrarea aceasta migăloasă și savantă a pictorului nostru, care imită atât de fidel fastul oriental, a stârnit admirația tuturor.

În afara cercului de aureolă ce înconjoară figura Pantocratorului, la marginea de jos a cupolei, în mărime naturală, se înșiruie: cortegiul de onoare, corurile îngerești, Stăpâniile, Puterile, Tăriile, având în mijlocul lor, față în față, pe Maica Domnului în poziție de rugătoare, și pe cel mai mare "între cei născuți din femeie", Ioan Botezătorul, flancați amândoi de câte un înger: este Deisis-ul atât de frecvent în arta bizantină.

Noblețea figurilor, tinerețea nemuritoare care se degajă din trăsăturile fețelor îngerești, armonia liniilor, atitudinea mlădioasă a figurilor, zâmbetul lor senin și calm, ca a unora care sunt statorniciți în fericire, puritatea și sfințenia care se desprinde din figura lor, bogăția decorului hainelor, finețea stolelor, a togelor, a dalmaticelor și a albelor, savanta reliefare a cutelor hainelor, alegerea culorilor, îmbinarea și nuanțarea lor îți încântă privirile și, cu cât te uiți mai mult, cu atât te simți mai răpit, mai înălțat sufletește. La picioarele acestei hore a corurilor îngerești se distinge covorul de verdeață al grădinii raiului, presărat din loc în loc cu flori vii ce-ți farmecă ochii. Cu adevărat îți aduce aminte acest covor verde de cărțile noastre sfinte unde se pomenește de locul luminos, de locul cu verdeață, unde nu este durere, nici întristare, nici supărare, ci viață fără de sfârșit.

* * *

Evangheliștii

Sub cupolă, în patru pandantive, sunt zugrăviți cei patru evangheliști: legătura între cer și pământ este reprezentată de evangheliile din care râuresc apele vieții de veci, ale căror șuvoaie se și văd la poalele tablourilor. Între toți evangheliștii zugrăviți de pictorul nostru inspirat, ca patru coloane ale împărăției lui Dumnezeu, cu simbolurile lor respective, merită evidențiat Sfântul Ioan, zugrăvit ca moșneag venerabil, cu plete și barbă albă, lungă, cu privire de vultur, îndreptată spre înălțimile cerului, prinzând parcă din zbor inspirația pentru magnificul început al evangheliei sale: "Întru început era Cuvântul" - cel mai adânc tâlc din câte s-au scris vreodată despre Cuvântul Domnului. Nu cunosc o figură mai expresivă decât a acestui moșneag transfigurat la față, trăind numai în sferele de sus și anticipând, parcă, viziunile cerului.

Sfântul Evanghelist Luca apare ca dus pe gânduri, apucat pe făgașurile meditației înainte de a scrie cartea evangheliei pe care o ține ridicată; Sfântul Evanghelist Marcu, cu un sul în mâna stângă, scrie cu o religioasă atenție una din paginile evangheliei sale; Sfântul Evanghelist Matei, uitându-se la noi cu un aer dulce și grav, se pregătește să întoarcă pagina evangheliei pe care e scrisă cartea neamului lui Isus, voind să ne arate titlul nobiliar al originii lui Hristos.

* * *

Profeții

O zonă inferioară pe pereții naosului bisericii este ocupată de cei patru profeți mari: Ieremia, Ezechiel, Isaia și Daniil, zugrăviți cu simbolurile uneia din proorociile lor mai de frunte, purtând în fruntea hemiciclului câte o cruce învăluită de lumină, de o parte și de alta a căreia se zăresc mâinile lui Dumnezeu cel nevăzut, ale lui Adonai, binecuvântând și revărsând razele milei Sale asupra poporului lui Israel.

Pe Ieremia scrierile lui ni-l arată ca foarte blând din fire, timid, chiar rezervat, ușor impresionabil, de o delicatețe rară, dar al cărui rol, totuși, consta în a rosti amenințare după amenințare și a atrage atenția asupra catastrofei finale a poporului, tot mai apropiate. Cât de bine ne este reprodusă figura acestui mare poet al dezolării și al durerii, cu sentimente atât de gingașe și patetice, de parcă artistul ar fi meditat îndelung scrierile și viața acestui prooroc! Este zugrăvit cu trăsături calme, dar răvășite de durere, cu mâna ridicată, anunțând fraza fatidică: "Așa voi sfărâma poporul și cetatea aceasta, cum zdrobește olarul vasul cel de lut, care nu se va mai vindeca".

Cât de bine este reprezentat de asemenea și proorocul Ezechiel, numit din partea Sfântului Ieronim: "Oceanul Scripturilor, labirintul tainelor lui Dumnezeu"! Și figura sa degajează pe de o parte tandrețe, dar pe de alta el devine de atâtea ori vehement, dramatic, plin de elan și de grandoare! Aceste sentimente le trădează proorocul nostru în atitudinea în care-l fixează artistul și nu poți să nu rămâi și tu emoționat de emoția adâncă zugrăvită pe chipul său.

Deosebit de frumos este zugrăvit de penelul artistului proorocul Isaia, cel mai mare dintre profeți, profetul admirabil, profetul divin, cel mai elocvent dintre profeți, cum îl proclamă Sfinții Părinți! Acest evanghelist al Vechiului Testament este zugrăvit plin de extaz sfânt, anunțând plin de admirație evanghelia îmbucurătoare: "Căci Prunc s-a născut și ni s-a dat nouă".

Iar Daniil, unul dintre cele mai mari caractere apărute în veacurile din urmă ale Vechii Alianțe, este zugrăvit și el cu tot patosul elanului său, tâlcuind cu ochi vizionari și braț întins, amenințător, fatidicul: "Mene, Tekel, Peres" (Măsurat-a Dumnezeu împărăția ta... Pusu-te-a pe tine-n cumpănă... Împărțitu-sa împărăția ta...). E de relevat și veșmântul acestor patru prooroci, atât de specific oriental, semitic, de parcă artistul nostru ar fi trăit în mijlocul lumii ebraice de odinioară; la fel și fondul admirabil al acestor picturi, ocupat de arhitecturi, de edificii sacre orientale, executate cu mâna savantă, până în cele mai mici detalii.

* * *

Patimile Mântuitorului

Zona inferioară a pereților de miazănoapte și miazăzi a naosului bisericii e ocupată de patru panouri mari, cele mai mari din biserică, reprezentând patru scene din Patimile Mântuitorului. Începe cu rugăciunea din Ghetsimani a Mântuitorului, pe care-L mângâie îngerul. Cei trei Apostoli, care îl însoțiseră pe Mântuitorul, dorm duși în colțul din dreapta al panoului, iar în partea din stânga vin zbirii în frunte cu Iuda, cu făclii aprinse. Al doilea panou reprezintă trădarea lui Iuda prin sărutarea Mântuitorului, și alături Sfântul Petru care taie urechea lui Malhus în fața zbirilor și a soldaților romani. Toate sunt de un dramatism intens.

În al treilea panou se contemplă scena dinaintea lui Pilat. Hristos în haină albă, cu cununa de spini pe cap, se află în centru; alături - Mama Lui și femeile cu fețele îndurerate, cu centurionul roman lângă ele. De-a stânga, pe tron, Pilat își spală mâinile, și lângă el, în planul din spate al pretoriului, mulțimea turbulentă a scribilor, a fariseilor și a poporului vociferează și gesticulează, exprimându-și, fiecare în felul său, cu multă naturalețe și viu, ura, pizma și răutatea sufletească față de Galileeanul care le tulbură visele și egoismele.

Iar în panoul al patrulea este întruchipată Răstignirea pe Cruce a Celui urgisit de poporul lui Israil, având de-a dreapta și de-a stânga pe cei doi tâlhari, răstigniți și dânșii. Unii dintre iudei își bat joc de dânsul, alții pleacă bătându-și piepturile, îngroziți de crima săvârșită. Iuda într-un colț se pregătește, în disperarea care i se citește pe față, să se spânzure. În celălalt colț al tabloului, soldații joacă zaruri, împărțindu-și între ei haina, iar în mijlocul tabloului, la poalele Crucii, stau Mama lui Isus, Maria Magdalena, Ioan și sutașul Longin. Fiecare cu sentimentele lui și cu durerea lui; durerea zugrăvită mai ales pe fața Maicii Domnului, apare, însă, ca o durere resemnată.

Tabloul acesta sintetic, care sincronizează diversele întâmplări eșalonate în timp, este de un dramatism zguduitor, pentru că îți răscolește simultan gama sentimentelor. Cine se uită la figura Mântuitorului, la trupul Lui răvășit de durere - se văd aievea brazdele durerii în coastele pe care le poți număra, în pântecele Lui supt de durere, în extremitățile membrelor înțepenite și învinețite, în fața-i uscată de durerea adâncă precum marea, și în gura-I deschisă care exteriorizează durerea - nu o mai poate uita niciodată. Artistul s-a întrecut pe sine însuși, fixând în linii și culori martirajul acesta unic în istoria omenească.

* * *

Presbiteriul

În presbiteriu e de remarcat tabloul grațios, de o gingășie rară, al Maicii Domnului cu Copilul Isus în brațe; la amvonul de predicat, cinci icoane a cinci mari oratori bisericești de pe pereții externi ai amvonului, și Sfântul Grigore Nazianzenul de pe speteaza tronului arhieresc. Ne vom opri însă asupra sugestivului tablou al stranei canonicale din partea de miazăzi a presbiteriului. Acest tablou, ce ocupă el însuși întregul panou de deasupra stalului canonical, constituie unul din punctele de atracție ale frescelor bisericii.

El reprezintă scena predării din partea lui Isus Hristos a cheilor împărăției cerurilor mai marelui Apostolilor, corifeului Petru. Se detașează pe de o parte atitudinea umilă a Sfântului Petru, care primește cheile cu mâinile împreunate și cu trupul gârbovit, parcă, sub povara imensei sarcini ce i se încredințează, dar resemnat în voia lui Isus Hristos, care îl cucerește cu autoritatea-I divină; pe de alta, se pot ghici sentimentele de admirație și fiorul exaltării mistice ale grupului de Apostoli postați mai înapoi, spre dreapta. Însă partea mai interesantă a tabloului este retroscena. Acolo se poate admira figura impunătoare a bisericii Sfântul Petru din Roma, cu cupola uriașă a lui Michelangelo, conturată atât de fidel de marele nostru pictor; împotriva acestei biserici, așezată pe temelia mausoleului lui Adrian, năvălesc furioase apele mării, dar se frâng de zidurile-i nebiruite. Din cupola uriașă izbucnesc flăcări de lumină, care se revarsă potop în zările lumii.

Sugestiv tablou! Este apoteoza Romei, apoteoza creștinismului, prin Roma, prin Sfântul Petru și urmașii săi, vicarii lui Hristos, care împlântându-și prin religia catolică temeliile adânci în lumea păgână de odinioară, simbolizată prin mausoleul lui Adrian, a înfruntat, înfruntă și va înfrunta până la sfârșitul veacurilor asalturile furioase ale tuturor dușmanilor, ale păgânilor de odinioară, și ale neo-păgânilor de astăzi și din viitor.

Vis-a-vis de acest tablou admirabil, la spatele celeilalte strane canonicale, în partea de miazănoapte a presbiteriului, în conca de după spatele stalurilor canonicale, e de remarcat figura Mielului nevinovat, cu o cruce pe spate, așezat în mijlocul unei grădini înflorite, din care izvorăsc de jur împrejur ape vii curgătoare. În mod sugestiv suntem invitați deci ca, prin luarea crucii, să ne îndrumăm spre Hristos, care prin suferință ne duce la biruință, la pășunea vieții de veci, la izvoarele de apă vie, curgătoare în viața veșnică.

Tot în presbiteriu remarcăm, pe boltitura bisericii, patru panouri cu scene din viața Mântuitorului nostru Isus Hristos. Începând din partea de miazănoapte se înșiruie înaintea privirilor noastre Predica de pe munte, cu figura extrem de blândă a Mântuitorului, care predică cele opt fericiri mulțimilor însetate să-l asculte; Isus pe mare, întinzând mâna lui Petru care se cufundă și pe care-l mustră cu figură blând-ironică: "Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?". Urmează Învierea lui Lazăr, cu figura fantomatică a acestuia, îmbrăcată în giulgiuri albe, pe care Mântuitorul cu o privire extrem de dulce și cu gest autoritar îl smulge din ghearele morții, sub privirile uimite și speriate ale Apostolilor și ale poporului; și, în sfârșit, scena prezenței lui Isus în biserică la vârsta de doisprezece ani, când îi uimește pe înțelepții Sionului, ce rămân în extaz auzind tâlcuirea Scripturilor ieșită de pe buzele acestui Copil-Minune. Părinții divinului Copil sunt în dreapta, în retroscenă.

La mijlocul boltiturii tronează Sfânta Treime într-un medalion flancat de doi îngeri. De remarcat în mod special Dumnezeu-Tatăl, cu figura-I ca de Jupiter, cu ochii mari, largi și neclintiți, parcă, în veșnicia lor. Panourile acestea cu scenele din viața Mântuitorului, frumos încadrate, au și ele un dublu chenar de Heruvimi și Serafimi și de Sfinți Părinți și Doctori și Episcopi și Mucenici, formând un admirabil cortegiu de onoare în jurul lui Isus, din viața și faptele căruia s-au inspirat cu toții. Câte nu învață sufletul creștin care se uită cu ochi atenți la filmul acesta al tablourilor ce se proiectează pe ecranul bolții!

* * *

Iconostasul

Nu putem să nu remarcăm iconostasul, care desparte presbiteriul de Sfânta Sfintelor. În vârful iconostasului nostru din Lugoj, cu cele 29 de noi picturi, tronează Crucea cu Maica lui Isus și Ioan de o parte și de alta, la poalele ei. Într-o zonă inferioară, în câte trei medalioane, de-a stânga privitorului se află figurile lui Avraam, Ilie și Iosif, iar de-a dreapta cele ale lui Iacob, Moise și Eliseu, încadrându-l la mijloc pe Isus Hristos șezând ca Arhiereu pe tron, cu trăsături ce trădează o bunătate nemărginită. Figurile venerabile ale celor șase patriarhi și prooroci sunt de o rară expresivitate.

În zona imediat următoare se văd șapte panouri cu scene din viața Mântuitorului. La mijloc domină Învierea din morți a lui Isus, iar de-a dreapta și de-a stânga ei, în succesiune cronologică, Nașterea Mântuitorului cu închinarea păstorilor, Botezul Mântuitorului în Iordan de la Ioan, Intrarea în Ierusalim, Schimbarea la față pe muntele Taborului, Înălțarea la Ceruri a aceluiași Mântuitor și Pogorârea Spiritului Sfânt. Ele reprezintă ciclul sărbătorilor principale de peste an ale Domnului nostru Isus Hristos, sărbătorile împărătești.

Fiindcă nu putem descrie toate tablourile, ca să nu obosim pe cititori, voi remarca numai câteva dintre ele. Înainte de toate mă opresc asupra învierii Domnului. Mântuitorul nostru Isus Hristos este zugrăvit cu o forță extraordinară, ca învingător al morții: "Ubi est, mors, victoria tua?" (Unde-ți este, moarte, biruința?) Ține viguros într-o mână steagul care fâlfâie biruitor în vânt, cu o încordare a întregului trup, a mușchilor mâinilor și picioarelor și a pieptului - vezi parcă puterea-I interioară, care animă acest trup în care sălășluiesc izvoarele vieții veșnice. Se ridică în mijlocul aureolei de lumină și flăcările iadului de unde a ieșit biruitor, flăcări care se preling la picioarele Sale - și ele parcă un reflex al trecerii măririi Domnului în împărăția umbrelor morții. Uitându-te la acest triumfător de esență divină nu te miri de figura speriată până și a îngerului, ce stă alături într-un colț, și a celor trei soldați romani striviți de teroare, culcați la pământ.

Zona ultimă o formează cele patru tablouri principale, cu figura blândă de moșneag potolit și cuminte a Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul de la Mira Liciei; a Maicii Domnului cu Pruncul Isus în brațe, pe care îl sărută cu gingășie pe cap: rară gingășie de mamă; mai apoi figura lui Isus Hristos, șezând pe tron, ca Mântuitor; și cea a Sfântului Ioan Botezătorul, cu privire fulgerătoare, cu brațele încordate și mușchii violent contractați stigmatizând drept pui de viperă pe fariseii plini de venin și ură. Tronurile pe care stau Domnul Hristos, Maica Domnului și Sfântul Nicolae sunt de aur, încrustate cu perle și pietre scumpe și fondul scânteiază de aur pur, în care se zăresc cruci multiplicate la nesfârșit.

* * *

Sfânta Sfintelor

În absida dinaintea Sfântei Sfintelor, se află To hagion Bima, tribunalul Domnului, conform concepției Sfinților Părinți răsăriteni; pe altar rezidă aievea Judecătorul viilor și al morților, în Sfânta Euharistie, sub vălul pâinii și al vinului. Nu spunea de altfel Sfântul Apostol Pavel: Cel ce mănâncă din pâinea aceasta și bea din vinul acesta în mod nevrednic, judecată lui își mănâncă și bea? Și nu se dă astăzi lupta pentru și în contra lui Hristos tocmai în jurul Euharistiei?

Sus pe bolta absidei, într-o aureolă de curcubeu încântător, purtată de patru îngeri ce plutesc în aer, se află Spiritul Sfânt în chip de porumbel, din ființa căruia emană raze și limbi de foc, ce inundă întreaga boltă. O dublă coroană concentrică de Heruvimi și Serafimi înconjură a treia persoană din Sfânta Treime. S-a zugrăvit aici simbolul Spiritului Sfânt pentru că hramul bisericii catedrale este tocmai Pogorârea Sfântului Spirit la Rusalii.

În zona inferioară remarcăm în absidiola altarului nobila figură a împărătesei cerurilor, pe Hagian Theotokon, în veșminte imperiale, cu Pruncul Divin în brațe, flancată în atitudine reverențioasă de doi îngeri. Vin spre ea, din două părți, în procesiune de adorație, figurile neasemuit de frumoase și expresive ale Evei, Iuditei, Esterei, Mariei, Anei și Sarei - trădând toate smerenie și reverență în fața Aceleia care, tronând sub un baldachin, este, după cum ne-o arată inscripția sugestivă, gloria Ierusalimului, mărirea mare a poporului nostru. Această scenă de închinare a femeilor reprezentative din Vechiul Testament înaintea Maicii Domnului, care le-a eliberat și pe ele și le-a înălțat, este de o putere evocatoare unică.

Tot în zona inferioară a pereților altarului este zugrăvită Cina cea de Taină din foișorul cel de sus din Ierusalim. Vedem pe Mântuitorul nostru Isus Hristos cu fața transfigurată, ridicat în picioare, ținând într-o mână pâinea și în cealaltă potirul, de o duioșie rară, melancolică, așa cum ni-L zugrăvește Sfântul Ioan în evanghelia sa la Cina cea de Taină. De o parte și de alta, Mântuitorul este umbrit de protecția a doi îngeri cu ripide în mână, care adie lin în jurul Lui; Apostolii vin unul câte unul, șase de-o parte și șase de alta, despărțiți prin coloanele foișorului. Toți au o aureolă pe cap, afară de Iuda care este întunecat la haină și la față. Fondul tabloului, cu colinele, casele și chiparoșii orașului sfânt, mărește efectul sufletesc.

Deasupra porților de la vestiar și sacristie sunt zugrăvite în bust figurile marilor Doctori ai Bisericii, apuseni și răsăriteni: Sfântul Augustin și Sfântul Ambrozie, Sfântul Vasile și Sfântul Ioan Gură de Aur, care toți au scris despre Liturghie și despre Sfânta Euharistie. În sfârșit, ca o completare a ansamblului, urmează pe peretele de miazănoapte și miazăzi, chipul în mărime naturală al lui Melchisedec: "Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec", și jertfa lui Avraam când l-a jertfit pe fiul său Isac: prototipul Celui jertfit pe Cruce.

* * *

Aceasta ar fi zugrăvirea picturii bisericii redată în culorile și nuanțele graiului așternut pe hârtie cu slova tiparului. Dacă am reușit să dau o palidă idee despre frumusețea bisericii catedrale împodobite cu această pictură aleasă, voi fi mulțumit de satisfacția cititorilor. Am călătorit și eu destul în viață, am străbătut multe țări și mări și pot afirma cu liniște sufletească faptul că pictura catedralei noastre poate sta alături de cele mai frumoase picturi din lumea creștină.

Într-o descriere sumară ca aceasta, firește, am omis să notez multe. N-am putut releva frumusețea decorațiilor geometrice, de care e plină biserica. N-am putut să pomenesc de varietatea uimitoare a crucilor, cel puțin douăsprezece variații, pe care le-a revărsat artistul nostru pe întreg câmpul întinderii tablourilor. N-am putut să pomenesc alte zeci și zeci de amănunte din decorația pereților și boltelor bisericii, flori, palmieri, chiparoși, acantuși, cactuși, care dau atâta strălucire acestui templu, care-ți aduce aminte de dictonul "Omnis gloria ejus ab intus" (Toată slava [fiicei Împăratului] este înăuntru).

Ca încheiere îi mulțumesc îndeosebi pictorului nostru artist, pentru că nu mi-a zugrăvit nicăieri picioare lungi și subțiri ca fusul, sucite și strâmbe, fețe fioroase, cu păr vâlvoi și barbă încâlcită, figuri rigide și bățoase, cum vedem în arta bizantină decadentă. Aici totul e armonie, proporție, măsură și figurile au suflet, au viață superioară ierarhică. Omul a ieșit frumos din mâinile Creatorului. Sfinții în felul lor sunt o desăvârșire a acestei frumuseți prin altoirea supranaturalului. Toată arta e să știi reda această frumusețe și pictorul nostru cred că a reușit. Laudă lui.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire