PORUNCI 

Decalogul
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 15.11.2005; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PORUNCA a VII-A
ȘI
PORUNCA A X-A

Să nu furi.
Să nu poftești casa aproapelui tău
și nici un lucru ce este al lui.

Vai vouă, bogaților!

Lucrurile pe care le veți auzi la meditația de astăzi s-ar părea că nu sunt pentru voi, seminariștii, ci pentru preoți. Și totuși, pentru voi sunt, fiindcă preotul corect, cinstit, bun de mâine este seminaristul corect, cinstit, bun de astăzi. Conștiința viitorului preot se formează pe băncile seminarului.

Un păcat deosebit de grav pe care îl poate comite mai târziu unul care intră în preoție, stăpânit de patima lui Iuda, cu inima alipită de bani și din dorința de a se îmbogăți este acela de a strânge bani pe liturghii, de a lua de peste tot stipendii, de a încasa banii și de a nu celebra liturghiile. Am spus că e un păcat deosebit de grav, deoarece, dacă pentru un furt obișnuit, ca să faci păcat grav e de ajuns să furi atât cât câștigă în medie un om pe zi, când e vorba de liturghii, e păcat grav a nu celebra o singură liturghie pentru care ai luat bani, indiferent la cât se ridică stipendiul liturghiei.

Și ca să vă dați seama de gravitatea acestui păcat, ascultați ce vă povestesc acum. Nu e vorba de o anecdotă sau de o legendă ca cea cu vițelul Sfântului Medard, ci un fapt real, autentic pentru care pot să garantez personal. Faptul s-a petrecut acum vreo treizeci de ani în urmă. L-am auzit din gura a doi preoți venerabili: parohul de atunci din satul meu natal și provincialul franciscanilor, azi mort și el, care abia ieșise din pușcărie. A trăit mai mulți ani la parohia din Adjudeni un preot bătrân, convertit de la ortodoxie, fost stareț la Mănăstirea Neamț. La câteva zile după înmormântare, cei doi preoți stăteau la cină când dintr-odată în camera de deasupra sufrageriei, unde locuise preotul mort, aud zgomote teribile de lucruri răsturnate. Aleargă amândoi sus să vadă cine intrase în cameră. Nu era nimeni. Toate lucrurile erau răvășite: pernele, așternutul de pe pat, vasele de flori, cărțile împrăștiate pe jos, scaunele răsturnate. Parcă fusese o furtună. Au făcut ordine. A doua seară, exact același lucru s-a întâmplat. Cei doi preoți au luat cu de-amănuntul și au răsfoit cărțile, caietele, hârtiile rămase de la răposat. Între filele unei cărți au găsit o hârtie pe care erau notate câteva intenții de liturghii. Au celebrat acele liturghii și fenomenul nu s-a mai repetat. Când îmi povesteau aceste lucruri, glasul celor doi preoți le tremura de emoție și de teamă.

Ascultați ce vorbește Duhul Sfânt prin glasul Conciliului. Citim în Decretul Optatam totius nr.9: Seminariștii "să fie educați cu grijă deosebită la viața de sărăcie și la spiritul de abnegație, așa încât să se obișnuiască să renunțe fără ezitare la cele care sunt îngăduite dar nu sunt de folos și să se conformeze lui Cristos cel răstignit".

Am reținut câteva cuvinte cheie: sărăcie, abnegație, renunțare, conformare cu Cristos cel răstignit. Educați în acest spirit, viitorii preoți vor putea practica solidaritatea, fraternitatea, comuniunea de bunuri între ei și vor avea o inimă sensibilă la suferințele celor săraci. Așa cum ne îndeamnă același Duh Sfânt în documentul destinat preoților: "Însuflețiți de spirit fratern, preoții să cultive... facerea de bine și împărțirea bunurilor proprii, având o deosebită grijă față de aceia care sunt bolnavi, întristați, copleșiți de muncă, izolați, exilați sau prigoniți" (P.O. 8). În ceea ce privește distribuirea echitabilă a bunurilor, Conciliul propune ca model prima comunitate creștină: "O anumită folosire în comun a lucrurilor, după exemplul comuniunii de bunuri lăudat în istoria Bisericii de la început, e un mijloc foarte bun pentru a deschide calea iubirii pastorale și prin această formă de viață preoții pot pune în practică, în mod lăudabil, spiritul de sărăcie recomandat de Cristos" (P.O. 18). Dar mai ales se atrage atenția preoților ca prin stilul lor de viață să nu-i umilească pe săraci și să nu le sporească suferințele. "Ei să-și orânduiască în așa fel locuința încât să nu-i apară nimănui inaccesibilă și nimeni, de condiție oricât de joasă, să nu se teamă să intre în ea" (P.O. 17).

După aceste principii evanghelice a organizat marele episcop de Ipona, Sfântul Augustin, viața clerului său: "Clericii stăteau mereu împreună cu el, în aceeași casă, la aceeași masă, hrăniți și îmbrăcați pe cheltuiala comunității". În predicile sale, Sfântul Augustin îi implora pe credincioșii săi ca, prin ofertele lor, să nu dea peste cap idealul pe care îl propune el: "Iată îndemnul meu, fraților, în cazul în care vreți să dați ceva clericilor, darurile voastre să nu fie de așa natură încât să alimenteze patimile lor, împotriva dispozițiilor mele. Oferiți comunității ce voiți, oferiți în mod spontan. Ceea ce vom avea în comun va fi împărțit după trebuințele fiecăruia... Nu vreau ca voi (Sfințenia Voastră) să-mi oferiți, de pildă, o mantie prețioasă; poate s-ar cuveni așa ceva pentru un episcop, dar nu pentru Augustin, un om care s-a născut sărac din oameni săraci. În acest caz mi s-ar putea obiecta că am găsit aici acele haine prețioase pe care nu aș fi putut să le am nici în casa tatălui meu, nici cu meseria pe care o practicam în lume. Nu se poate !... Dacă cineva îmi donează o haină prețioasă, o vând, după cum îmi este obiceiul... și dau la săraci. Dacă unuia îi face plăcere să mă îmbrace cu o haină, să-mi dea una de care să nu trebuiască să roșesc". Dar câtă delicatețe la Augustin față de preoții din comunitatea sa, care aveau nevoie de o îngrijire specială! Le spunea credincioșilor la predică: "Vă spun totuși că dacă, din întâmplare, este în casa sau în comunitatea noastră vreun bolnav sau vreun convalescent care are nevoie să se întărească înainte de ora meselor, nu interzic persoanelor miloase să le trimită cât le este de folos; totuși nimeni nu va putea să ia prânzul sau cina în afara casei" (Sermo 356).

Același biograf scrie că, la sfârșitul vieții, Augustin "nu a făcut nici un testament, deoarece fiind un sărac al lui Dumnezeu, nu avea ce să lase în testament". În schimb "a lăsat Bisericii un cler foarte numeros, ca și mănăstiri de bărbați și femei pline cu persoane dăruite vieții de înfrânare sub ascultarea superiorilor lor, și a mai lăsat biblioteci cuprinzând cărțile și discursurile sale și ale altora".

Sfântul Augustin este unul din nenumărații păstori care l-au urmat pe Cristos cel sărac. Într-o zi un cunoscut l-a surprins pe Sfântul Francisc de Sales cârpindu-și hainele. Văzându-l mirat, îi zice: "Eu le-am rupt, eu le cârpesc. Ce vezi rău în asta?" Cine se apropia de Papa Pius al XII-lea, putea să observe că purta o reverendă uzată și cârpită.

Catehismul Bisericii Catolice, la porunca a VII-a are cinci pagini mari despre doctrina socială a Bisericii, despre echitate, despre dreptate și solidaritatea între oameni, între națiuni, între clase sociale, potrivit minunatelor enciclici sociale ale Papilor din timpurile moderne. Dar cum ar putea slujitorii altarelor predica lumii aceste principii inspirate din Evanghelie, dacă nu înfăptuiesc între ei caritatea, egalitatea, solidaritatea, justiția socială, dacă se lasă călăuziți de egoism, de aviditate, de pofte de înavuțire, dacă îi calcă pe alții în picioare, dacă vânează posturi și parohii bogate prin toate mijloacele: servilism, lingușire, relații, aranjamente? Pe vremea comunismului mai era și păcatul lui Iuda: colaboraționismul, turnarea fraților la dușmanii lui Cristos și ai Bisericii.

"Adevăr vă spun: greu va intra un bogat în împărăția cerurilor. Repet: este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu" (Mt 19, 23-24). Bogăția pe care o condamnă Isus nu este atât în sacii plini cu bani cât mai ales în inima plină de egoism, de aviditate, de insensibilitate față de cei lipsiți, de dorința de a trăi în lux și risipă.

Noi, cei care ne ocupăm cu studiile teologice putem fi ușor derutați de unii moraliști și de unii exegeți care, cu interpretările lor subtile și cu comentariile lor încâlcite, golesc de conținut cuvântul lui Isus din Evanghelie. Spune ironic Chesterton: "Acești teologi au cerut ajutorul constructorilor și al zootehniștilor. Constructorilor le-au cerut să le facă un ac uriaș, cât un arc de triumf; zootehniștilor le-au cerut să producă o specie de cămilă minusculă care să poată trece prin urechea acului făcut de cei dintâi".

Se impune o riguroasă și matură examinare a conștiinței și a vieții prin confruntarea cu cuvintele lui Isus din Evanghelie:

"Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: și lui Dumnezeu și Mamonei".

"Era un bogat care se îmbrăca în profiră și in subțire; și în fiecare zi benchetuia "luxuriaese" - în dezmăț. La ușa lui zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube" (Cf. Mt 19, 16-25; Lc 16, 13-26).

"Nebunule, chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul și cele adunate ale cui vor fi?" (Cf. Lc 12, 13-21).

"Vai vouă, bogaților, pentru că voi v-ați primit aici mângâierea! Vai vouă care sunteți sătui acum, pentru că voi veți flămânzi!" (Cf. Lc 6, 24-25).

"Ce i-ar folosi omului de ar câștiga lumea întreagă dacă s-ar pierde sau s-ar ruina pe el însuși?" (Lc 9, 25).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire