PORUNCI

3. În fiecare duminică să celebrăm Paştele Domnului

Porunca a treia priveşte ziua Domnului, Liturghia duminicală şi odihna în cinstea Domnului. Pentru creştini duminica nu este ultima zi din săptămână, ci prima. Cristos cel înviat aduce noutatea vieţii pascale. Această zi este o invitaţie la trăirea celor trei mari dimensiuni ale vieţii creştine: credinţa, speranţa, iubirea.

Sărbătorirea duminicii: un act de credinţă

În fiecare duminică, Cristos cel înviat ne cheamă să celebrăm, în Biserică, memorialul Paştelui său. Acela care se sustrage în mod regulat şi cu uşurătate acestei chemări ajunge să nu-şi mai alimenteze viaţa de credinţă. Pierde legătura cu fraţii săi şi se încăpăţânează să nesocotească nu numai chemarea Domnului dar şi faptul că Domnul i se dăruieşte ca hrană. A participa la Liturghie este o îndatorire, o necesitate vitală. Fără Liturghie, cu timpul, credinţa moare în inima creştinului, iar comunitatea pierde.

Şi odihna duminicală este un act de credinţă. Să te opreşti din lucru înseamnă să crezi că această viaţă, care este un dar al lui Dumnezeu, poate continua chiar dacă în ziua aceea noi încetăm să ne agităm şi să ne surmenăm. Acceptând acest răgaz, îi spunem Domnului că El este izvorul vieţii noastre, şi nu noi, şi că El ne eliberează de orice robie, uneori chiar şi de aceea a muncii.

Sărbătorirea duminicii: un demers de speranţă

Duminica, zi de înviere, trăim mai intens speranţa întoarcerii Domnului şi ne însuşim chemarea Bisericii: «Vino, Doamne Isuse!» (Ap 22, 20). Durerile naşterii acestei lumi nu sunt nimic faţă de viaţa cea nouă, care creşte irezistibil, şi faţă de aşteptarea învierii noastre la sfârşitul timpurilor. Celebrând Liturghia, proclamăm învierea Domnului şi îi aşteptăm venirea în slavă.

Duminica este «sfântă», ceea ce înseamnă că este cu totul diferită de celelalte zile, o pregustare a vieţii definitive: nu o zi care îţi foloseşte să recuperezi timpul pierdut în restul săptămânii, să acumulezi energie pentru munca viitoare, nici o zi în care te laşi dominat de distracţiile oferite pentru timpul liber. Pregustarea eternităţii, care marchează această zi, ne cheamă să îndrăznim să ne arătăm mai umani şi mai creştini.

Sărbătorirea duminicii: un izvor de iubire

Cristos ni se dăruieşte în Euharistie ca să ne dăruim şi noi aşa cum s-a oferit El, cu trupul şi sângele. Prin contactele între creştini şi prin anunţurile ce se fac la celebrările de duminică, luăm parte la bucuriile şi durerile parohiei şi la ale întregii comunităţi. Purtăm nevoile lumii în rugăciunea universală. Prin gestul colectei ne mărturisim efectiv iubirea faţă de cei aflaţi în nevoi: «Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu bucurie» (2 Cor 9, 7).

Duminica reia valoarea sabatului: «eraţi robi ai faraonului, dar Eu v-am eliberat», spune Dumnezeu. Totuşi sabatul nu paralizează întreaga activitate a omului Într-adevăr, în ziua sabatului Isus vindecă un om cu mâna paralizată... căci «sabatul e făcut pentru om şi nu omul pentru sabat» (Mc 2, 27). Astfel, cei care asigură duminica diferite servicii (spitale, transporturi în comun, alimentaţie publică...) contribuie, în felul lor, la libertatea fraţilor şi surorilor lor. De aceea creştinii trebuie să fie atenţi faţă de cei care fac aceste servicii şi să-i apere de un surplus de muncă. Oare duminica nu este o interpelare pentru o repartiţie mai echilibrată a muncii între oameni?

Sărbătorirea duminicii este, ca atare, un izvor de reînnoire umană şi socială. Ea implică prelungirea spiritului frăţesc de-a lungul săptămânii, în Cristos, orice om este fratele nostru. A sărbători ziua Domnului este un apel la schimbarea societăţii, a mentalităţii şi a structurilor ei. Pentru toate acestea, duminica este cu adevărat întâia zi a săptămânii.

Duminica să fie o sărbătoare!

A trăi iubirea în comunitatea bisericească a căminului, a dărui timp relaţiilor cu ceilalţi, a sărbători un eveniment, a face o vizită sau a scrie o scrisoare cuiva care e singur sau departe, a te destinde, a înnoda şi a reînnoda relaţii în afara muncii, a te interesa de cele ce se petrec în lume şi a admira frumuseţea ei, iată câteva lucruri care dau culoare vieţii.