PORUNCI

PORUNCILE DIVINE

PORUNCA A VI-A

Să nu fii desfrânat.

1. Prin porunca a şasea Dumnezeu interzice acţiunile, cuvintele, privirile indecente şi în general tot ceea ce ne duce la necurăţie.

2. Necurăţia este un mare păcat: 1)pentru că, mai mult ca orice alt păcat, şterge în sufletul nostru imaginea lui Dumnezeu, făcându-ne să semănăm cu animalele; 2)pentru că profanează trupurile noastre, care sunt membrele lui Isus Hristos şi templele Spiritului Sfânt.

3. Principalele efecte ale necurăţiei sunt: orbirea spiritului, pierderea credinţei şi calea către o moarte prematură.

4. Pentru a nu cădea în necurăţie, trebuie să-ţi spui în fiecare zi rugăciunile de dimineaţă şi de seara şi să o cinsteşti în mod particular pe Preasfânta Fecioară, să te apropii frecvent de Sacramentele Penitenţei şi al Euharistiei şi să eviţi ocaziile periculoase.

5. Trebuie de asemenea să te mortifici, căci sunt demoni care nu pot fi alungaţi decât prin rugăciune şi post, cum spune Domnul Nostru în Sfântul Marcu:

Atunci unul din mulţime luă cuvântul: Învăţătorule, Ţi-am adus pe fiul meu, stăpânit de duh mut. În orice loc îl apucă, îl aruncă la pământ, de face spume şi scrâşneşte din dinţi, şi rămâne ţeapăn. Le-am cerut discipolilor Tăi să-l scoată dar n-au putut. El le răspunse: Neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi îndura? Aduceţi-l la mine. Şi-l aduseră la El. Cum îl văzu, duhul îl scutură, de căzu la pământ şi se zvârcolea spumegând. Isus îl întreabă atunci pe tatăl lui: De cât timp se află în starea aceasta? El îi răspunse: Din copilărie. În repetate rânduri l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă. Dar tu dacă poţi ceva, vină-ne în ajutor din milă pentru noi. Isus îi zise: Dacă poţi. . . toate îi sunt cu putinţă celui care crede. Tatăl copilului dădu numaidecât un strigăt: Cred! Ajută necredinţei mele! În văzul lumii ce se adunase, Isus ameninţă duhul necurat: Duh mut şi surd, îţi poruncesc, ieşi din el şi nu mai intra în el. Răcnind şi scuturându-l cu putere, ieşi. Copilul se făcu ca mort, încât cei mai mulţi ziceau că a murit. Dar Isus îl apucă de mână, îl ridică, iar el se sculă. Când apoi intră în casă, ucenicii Lui îl întrebară la o parte: Cum de noi nu l-am putut scoate? El le răspunse: Acest soi nu poate fi scos cu nimic, decât cu rugăciune şi post. (Mc 9, 16-28)

6. Ocaziile cele mai obişnuite de necurăţie sunt: lenea, cărţile, ziarele, revistele şi imaginile pornografice, cântecele deplasate, anturajul nepotrivit, îmbrăcămintea indecentă, spectacolele şi dansurile erotice, excesele în băutură şi mâncare.

Explicaţia Tabloului

7. Partea de sus a acestui tablou înfăţişează potopul în care Dumnezeu a făcut să piară toţi oamenii, cu excepţia lui Noe, care practica virtutea. Dumnezeu a trimis această pedeapsă cumplită pentru a-i pedepsi pe oamenii care se dedaseră la tot felul de fapte rele, dar mai ales necurăţiei. În timp ce totul era înghiţit de abis, el era ascuns într-o arcă pe care Dumnezeu îl sfătuise s-o construiască şi care plutea pe ape.

8. Mai jos vedem oraşele Sodoma şi Gomora, distruse de focul cerului. Dumnezeu a pedepsit astfel aceste oraşe pentru că locuitorii lor comiteau păcatul necurăţiei. Dreptul Lot, nepotul lui Avraam, a fost ferit de această pedeapsă: avertizat de îngeri, el a părăsit Sodoma cu cele două fiice ale sale, înainte de prăpăd. Soţia lui Lot a fost transformată într-o statuie de sare, pentru că, neascultând de înger, ea s-a întors să vadă incendiul Sodomei şi al Gomorei.

9. Îl vedem, în colţul din dreapta, pe Samson la picioarele unei femei numite Dalila, pentru care el nutrea o pasiune vinovată. Această pasiune i-a orbit în asemenea măsură mintea, încât i-a dezvăluit Dalilei secretul forţei sale prodigioase, spunându-i că ea venea de la părul său. Dalila i-a tăiat părul şi l-a dat pe mâna filistenilor, care i-au scos ochii şi l-au condamnat să învârtă piatra unei mori.

10. În colţul din stânga, îi vedem pe doi dintre fiii lui Iacob, Simeon şi Levi, trecând prin sabie pe regele Sihem, care o dezonorase pe sora lor, Dina, şi cu el, pe Hemor, tatăl său, şi pe toţi sihemiţii bărbaţi. Astfel răzbunată, Dina este eliberată de ceilalţi fraţi, care le iau în acelaşi timp pe soţiile sihemiţilor, pe copiii şi animalele lor.