PORUNCI

PORUNCILE DIVINE

PORUNCA a II-a

Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert. 1. Prin această poruncă, Dumnezeu ne cere să respectăm Numele Său Sfânt şi să ducem la bun sfârşit legămintele pe care le-am făcut.

2. Prin a doua poruncă Dumnezeu ne interzice: 1)să jurăm în zadar; 2)să hulim; 3)să blestemăm; 4)să nu îndeplinim legămintele făcute.

3. A jura sau a face legământ înseamnă a-L lua pe Dumnezeu ca martor al lucrurilor care se garantează sau se promit.

4. Jurământul poate fi exprimat în trei feluri: 1)prin cuvinte, spunând: fac jurământ, jur; 2)prin semn, de exemplu ridicând mâna; 3)prin scris, declarând că faci jurământ.

5. Nu se face întotdeauna un adevărat jurământ când se pronunţă cuvinte de jurământ, ci doar atunci când avem intenţia de a-L lua pe Dumnezeu ca martor a ceea ce afirmăm sau promitem.

6. Când se jură pe o făptură, este luat Dumnezeu însuşi ca martor a ceea ce se afirmă sau se promite.

7. Se jură în zadar în trei moduri: 1) făcând jurământ împotriva adevărului; 2) făcând jurământ când nu e necesar; 3) făcând jurământ pentru împlinirea unui lucru rău.

8. Cei ce jură contrar adevărului sunt cei ce fac un jurământ pentru a garanta un lucru pe care-l ştiu fals sau pentru a face o promisiune pe care n-au intenţia s-o ţină.

9. De fiecare dată când jurăm contrar adevărului, chiar dacă lucrul este puţin important, facem un mare păcat numit sperjur. Se comite întotdeauna un păcat de moarte când jurăm strâmb, după ce am reflectat în mod serios la acest lucru.

10. Ceea ce face ca jurământul fals să fie un păcat atât de mare este faptul că Îi aducem lui Dumnezeu o mare jignire, luându-L ca martor la o minciună.

11. Când ne îndoim dacă un lucru este adevărat, nu este permis să jurăm. Dacă nu suntem siguri de adevăr, nu trebuie să jurăm, ca nu cumva să comitem un sperjur.

12. Pentru a nu ne expune la căderea în acest păcat, nu trebuie să jurăm deloc, nici pe credinţă, nici pe conştiinţă, nici pe adevăr, nici altfel.

13. A face un jurământ când nu e necesar înseamnă a face jurământ fără a fi obligat sau pentru lucruri de mică importanţă.

14. Se păcătuieşte făcând un jurământ fără necesitate, pentru că e o dovadă a lipsei respectului pe care îl datorăm lui Dumnezeu luându-L ca martor al unui lucru care nu merită atenţia.

15. Este permis să faci jurământ în împrejurări grave, ca de exemplu când eşti chemat în justiţie.

16. În acest caz trebuie să juri cu mult respect, propunându-ţi să-L cinsteşti pe Dumnezeu ca fiind adevărul însuşi.

17. Când ai promis ceva prin jurământ, eşti de două ori obligat să îndeplineşti acel lucru. O dată pentru că este o datorie de onoare să îndeplineşti ce ai promis şi a doua oară pentru că este o datorie religioasă să îndeplineşti ce ai promis cu jurământ.

Explicaţia Tabloului

18. Subiectul principal al acestui tablou îl reprezintă sperjurul Sfântului Petru. Acest apostol, intrat la marele Caiafa, în urma Sfântului său Învăţător, s-a aşezat în curte pentru a se încălzi. O servitoare l-a zărit şi le-a spus celor prezenţi: "Şi acesta era cu Isus din Nazaret". Petru a declarat atunci cu jurământ că nu-L cunoştea pe "acel" om.

19. Vedem, în partea de jos a acestui tablou, în dreapta, pe Iacob şi pe Esau. Acesta din urmă, revenind într-o zi foarte obosit de la vânătoare, l-a rugat pe fratele său să-i dea o farfurie de linte, din care îşi pregătise acesta; Iacob îi dă mâncarea lui Esau, cerându-i să jure că-i va ceda lui dreptul de întâi născut. Esau, ridicând mâna, face, fără rost, jurământul cerut de Iacob şi îşi pierde dreptul.

20. Vedem, în partea de jos a tabloului, în stânga, şapte oameni crucificaţi sub domnia lui David din cauza unui jurământ încălcat de Saul. Iosua, luând în posesie pământul Canaanului, jurase locuitorilor Gabaonului că nu li se va face nici un rău. Dar Saul, a omorât nişte gabaoniţi, iar Dumnezeu a pedepsit acest sperjur lovind tot poporul cu o foamete care a durat trei ani. David I-a întrebat pe Gabaoniţi cum ar putea repara ofensa care le-a fost adusă. Ei au cerut să li se dea şapte dintre copiii lui Saul. David i-a dat şi ei i-au crucificat pe un munte pentru a satisface dreptatea divină.