|
Laicii în Biserică și în lume la lumina Conciliului Vatican II achizitionare: 04.06.2004; sursa: Editura Serafica 8. Condiția omului în lumea contemporană Condiția omului în lumea contemporană este o temă vastă. În tratarea acestui subiect, surprindem contextul istoric și social în care trăiește omul: concepții actuale despre viață, modul practic al omului de azi de a trăi viața, aspirații și idealuri, dificultăți și dezechilibre, speranțe sau dezamăgiri. Sunt câteva aspecte asupra cărora ne vom îndrepta atenția în rândurile următoare. Ele privesc omul contemporan, însoțesc viața lui cotidiană. Ca text de bază folosim Constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană Gaudium et spes,de la numărul 4 până la numărul 10. Acest document demonstrează o atenție aparte a Bisericii fată de realitatea omului contemporan. expunându-și fără ezitare propria convingere și răspunsul la eventualele probleme pe care le întâmpină acesta. 8. 1. Transformările multiple ale lumii contemporane După ce în primele sesiuni ale Conciliului Vatican al II-lea părinții conciliari s-au oprit asupra unor teme legate de Biserică și de relația ei cu celelalte Biserici, în ultimele sesiuni, aceiași părinți au luat în considerație subiecte ce privesc lumea contemporană în care trăiește Biserica. Fiind conștientă de transformările continue la care este supus omul și lumea în care acesta își trăiește viața, Biserica înțelege bine că are îndatorirea de a nu rămâne insensibilă în fața acestor transformări, ci:
În lumea contemporană, mai mult ca oricând, schimbările de natură socială, psihologică, religioasă, precum și cele de natură tehnologică, sunt ușor de constatat. În domeniul tehnicii,este evident un progres considerabil; s-a reușit deja cucerirea spațiului cosmic și, în mare parte, transformarea feței pământului. Navele spațiale cu ajutorul cărora omul a reușit să pătrundă în spațiul cosmic, ajungând până și pe lună, sunt, poate, exemplele cele mai edificatoare ale progresului tehnic, progres ce s-a realizat prin folosirea inteligenței omului, prin activitatea lui creatoare. Mai mult, astăzi, oamenii de știință vorbesc de realizări în domeniul tehnicii pe care acum 30 de ani în urmă nici nu le puteau concepe. Ca atare, se vorbește de un așa numit automobil inteligent, cu motoare nepoluante, întrucât vor consuma hidrogen, sau despre o televiziune interactivă, adică nenumărate canale de radio și televiziune cu o calitate de recepție și de imagine apropiate de perfecțiune[37]. Dacă în privința tehnicii se pot observa ușor transformări semnificative, transformări care constau într-un mare progres, în domeniul social,se poate verifica același fapt. Astfel, sunt supuse transformărilor comunitățile locale, tradiționale, precum familii patriarhale, clanuri, triburi, sate etc. Se propagă tot mai mult tipul de societate industrială. Urmarea firească a răspândirii acestui tip de societate este belșugul economic al unor țări și transformarea radicală a anumitor concepții și condiții de viață socială tradiționale. În această ordine de idei, civilizația urbană și atracția pe care o exercită s-a intensificat tot mai mult în decursul secolului al XX-lea, prin înmulțirea orașelor și a locuitorilor lor, precum și prin preluarea de către lumea satului a modului de viață urban. Această atracție înfăptuită de civilizația urbană este de înțeles din momentul în care condițiile de viață de la oraș favorizează accesul mai ușor la informație, la o educație mai temeinică, precum și la diferite manifestări culturale. Alte transformări de ordin social, scoase la lumină de Constituția pastorală Gaudium et spes, sunt realizările remarcabile legate de mijloacele de comunicare socială. Aceste mijloace de comunicare se dovedesc a fi astăzi din ce în ce mai perfecționate, succesele din domeniul televiziunii, ale radioului, ale calculatorului, fiind recunoscute de lumea întreagă. S-a pornit de la apariția tiparului, și astfel avem "galaxia Gutenberg", a urmat apoi descoperirea radioului, putându-se vorbi astfel de "galaxia Marconi", comunicarea a primit apoi o altă înfățișare odată cu apariția televiziunii, pentru ca, în cele din urmă, lumea calculatorului, cunoscută sub numele de "galaxia Micro-soft", să ducă într-adevăr mijloacele de comunicare la realizări apropiate de perfecțiune. Astăzi, mijloacele de comunicare amintite, precum și altele, cum ar fi telefonul, aduc un serviciu foarte mare omului. Ele au micșorat considerabil distanțele dintre o parte și cealaltă a pământului în așa măsură, încât: "(...) lumea a ajuns un sat planetar, iar evenimentele îndepărtate reușesc astăzi să influențeze situații și decizii politice în toată lumea"[38]. Un ultim aspect referitor la aceste transformări sociale este cel al emigrării. Mulți dintre semenii noștri, din diferite motive, preferă să plece spre alte țări. Se pot constata în lumea contemporană și mutații sau transformări psihologice, morale și religioase. Ca pentru orice etapă istorică, și pentru noua etapă istorică pe care o trăiește acum neamul omenesc, transformarea mentalităților și a structurilor influențează asupra valorilor moștenite. Tinerii, mai ales, trăind într-o societate în care domină mentalități, precum cea consumistă sau cea lipsită de principii morale, ajung chiar să se revolte împotriva unor valori tradiționale. Ca atare, părinții și educatorii întâmpină dificultăți majore în îndeplinirea îndatoririlor lor de educare și formare a tinerei generații. Este vizibilă o oarecare incapacitate de a echilibra și concilia valorile tradiționale moștenite cu noile atitudini și concepții despre viață. Într-un astfel de context, este influențată și viața religioasă. Se poate vorbi de o influențare pozitivă exercitată de către aceste noi mentalități asupra religiei, mentalități care cu: "(...) un simț critic mai acut, o purifică de o concepție magică despre lume și de elementele de superstiție care mai dăinuie și pretinde o adeziune din ce în ce mai personală și mai activă la credință, ceea ce face ca mulți să ajungă la un simț mai viu al lui Dumnezeu" (GS 7). Din alt punct de vedere, vedem astăzi cum mulți oameni renunță la religie. Nu rareori, Biserica este nevoită să avertizeze pe omul contemporan de primejdiile pe care le exercită asupra lui societatea secularizată. Este o realitate faptul că trăim într-o societate secularizată și, îndeosebi, se poate spune acest lucru despre societatea occidentală. S-a trecut, într-un fel, de la o extremă la cealaltă, adică de la ecleziocentrism la indiferentism religios, sau chiar la o negare radicală a lui Dumnezeu, iar calea de mijloc pare a nu fi ușor de găsit. Valorile religioase[39]sunt deseori ignorate. Fericirea este confundată cu hedonismul, uitându-se obârșia ei divină, faptul că: "Dumnezeu a pus-o în inima omului ca să-l atragă la el, singurul care-1 poate satisface" (CBC 1718). Această stare a lucrurilor din ziua de azi este prezentată ca o consecință a progresului științific sau a umanismului. Și pentru că am amintit de progresul științific, nu putem ignora că în lumea contemporană s-a vorbit mult despre legătura dintre știință și credință. Pot ele merge împreună sau existența uneia o exclude pe cealaltă? Atitudinea Bisericii a fost tranșantă în această privință, ea susținând legătura dintre cele două părți, ajutorul pe care una o poate acorda celeilalte. Este bine cunoscută în acest sens afirmația făcută de curând de către documentul Fides et ratio, și anume că: "(...) rațiunea și credința sunt ca două aripi cu care omul se îndreaptă spre contemplarea adevărului" (FR 1). Revenind la indiferentismul religios al omului zilelor noastre, putem vedea că acest indiferentism este exprimat în literatură, artă, în interpretarea științelor umaniste, a istoriei, a legilor civile și, nu în ultimul rând, în filozofie. Dacă, pe de o parte, există această indiferență religioasă în societatea contemporană, pe de altă parte, există și o oarecare renaștere spirituală. Este vorba de o retrezire a interesului față de principiile religioase, față de cuvântul lui Dumnezeu, în cele din urmă. Și de ce se manifestă această renaștere? Pentru că "(...) numai Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu și al Mariei, Cuvântul veșnic al Tatălui născut acum 2000 de ani în Betleemul Iudeii, este în măsură să satisfacă aspirațiile cele mai profunde ale inimii omenești"[40]. Tinerii din lumea întreagă au dat dovadă că numai Isus este "(...) în măsură să satisfacă aspirațiile cele mai profunde ale inimii omenești",adunându-se într-un număr foarte mare la Roma în luna august a anului 2000, pentru Ziua Mondială a Tineretului catolic. În sfârșit, vorbind despre lumea contemporană, nu putem omite problema ateismului. Dacă în timpurile cele mai îndepărtate "(...) nu s-a găsit nici un trib al popoarelor primitive care să nu fi recunoscut o Ființă supremă, un Spirit suprem, ori Părinte deasupra tuturor, deși reprezentările acestui Spirit suprem sunt confuze"[41],cu timpul, a început să se exprime neîncrederea în existența lui Dumnezeu. Astăzi, există oameni și mișcări care văd în ateism o condiție esențială pentru progresul omului și al societății. Acest fapt l-a determinat pe cardinalul Seper să afirme în cadrul lucrărilor Conciliului Vatican al II-lea că ateismul "(...) constituie una dintre maximele probleme ale Bisericii în lumea contemporană"[42]. 8. 2. Aspirațiile omenirii Trăind în mijlocul acestei lumi af1ate într-o continuă transformare, cu noile condiții și concepții de viață, omul are convingerea tot mai mare că neamul omenesc poate și trebuie să-și consolideze dominația asupra întregii creații. Omul aspiră la realizarea unei ordini politice, sociale și economice care să fie în slujba sa, care să-l ajute să-și dezvolte propria demnitate. De curând, țările din Europa de Est au reușit să înlăture cortina de fier, regimul totalitar. Aceste țări care și-au dobândit recent democrația își manifestă explicit dorința de a participa la binefacerile civilizației moderne, atât pe plan politic cât și economic, binefaceri inaccesibile pe timpul când erau sub conducerea comunistă. Televiziunea, radioul și mass-media, în general, abundă în imagini și informații despre țări bogate și foarte dezvoltate, dar abundă și în prezentarea unor țări af1ate sub pragul sărăciei, chinuite de foame. Aceste popoare sărace interpelează popoarele mai prospere. De aici, deducem dorința după o viață mai bună, poate, dar trebuie să recunoaștem că, în spatele strigătului acestor țări sărace, se află aspirația spre o viață decentă, demnă de o persoană umană, și această aspirație este întru totul motivată dacă se ia în considerație progresul și prosperitatea de care se bucură unele țări care optează mai curând pentru investirea unor sume exorbitante de bani în achiziționarea mijloacelor tehnice de luptă, a armamentelor, a bombelor atomice și nucleare, decât să întindă o mână de ajutor acestor popoare lipsite de hrană, de educație. Papa Paul al VI-lea, în discursul ținut în fața adunării generale a Organizației Națiunilor Unite, în anul 1965, a invitat statele să reducă armamentele iar din economiile rezultate de aici să beneficieze țările mai puțin dezvoltate[43]. Biserica Catolică nu se obosește să amintească, ori de câte ori i se prezintă ocazia, datoria și responsabilitatea pe care țările mai prospere o au față de țările mai puțin dezvoltate. In această ordine de idei, Catehismul Bisericii Catolice spune: "Națiunile bogate au o responsabilitate morală gravă față de cele care nu pot, prin ele însele, să-și asigure mijloacele de dezvoltare sau au fost împiedicate de evenimente istorice tragice. Este o îndatorire de solidaritate și caritate" (CBC 2435). Punând în lumină aspirațiile omului de azi, de remarcat sunt și revendicările venite din partea unor organizații feministe. Femeile cer ca, acolo unde încă nu au dobândit egalitatea de drept și de fapt cu bărbații, să li se recunoască această egalitate. Aceste revendicări sunt întrutotul motivate dacă ne amintim de discriminările ce au existat în trecut în tratarea drepturilor femeii în raport cu cele ale bărbaților. Astăzi, muncitorii și țăranii nu se mulțumesc doar cu câștigarea existentei, ci tind ca, prin munca prestată în diferitele domenii de activitate, să-și dezvolte propria personalitate. Pretind chiar și o participare mai activă la organizarea vieții economice, sociale, politice și culturale. De fapt, omul contemporan, fie că face parte din pătura intelectuală a societății, fie că este din rândul celor cu capacități intelectuale modeste, înțelege faptul că societatea în care trăiește nu-i mai permite să trăiască cu pasivitate în comunitatea din care provine, pentru că aceasta ar însemna să decidă altul pentru el și, nu rareori, în defavoarea lui. Mai mult ca oricând, popoarele sunt convinse că binefacerile civilizației moderne trebuie să fie accesibile nu numai anumitor state, ci ele pot și trebuie să se extindă realmente la toate popoarele. Dovada acestei convingeri este că națiunile depun eforturi vizibile pentru realizarea unei anumite comuniuni universale. Această năzuință spre comuniune și unitate s-a manifestat cu precădere în decursul secolului al XX-lea și s-a concretizat prin înființarea unor organizații internaționale, cum sunt Liga Națiunilor, Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Existența acestor organizații se justifică apoi nu numai prin dorința de comuniune a omului cu semenii săi, ci și prin dorința acestuia de pace și de respectare a drepturilor sale. De curând, între 16 și 18 septembrie 2000, la New York, în cadrul celei mai mari întâlniri la nivel înalt a mileniului, la ONU, șefi de state și de guverne au ref1ectat asupra rolului pe care trebuie să-l joace acest organism internațional și asupra reformelor necesare pentru a fi pace și pentru ca drepturile cetățenilor să fie garantate. Biserica Catolică (Vaticanul), care are statut de observator la ONU, nu a fost pasivă, ci a intervenit în cadrul acestei întâlniri și și-a menținut poziția pentru o filozofie a libertății și a drepturilor umane autentice. Dar ce se ascunde în spatele acestor aspirații și exigențe ale neamului omenesc? Constituția pastorală Gaudium et spes răspunde acestui punct interogativ prin cuvintele următoare: "Sub toate aceste exigențe se ascunde însă o aspirație mai profunda și mai universală: indivizi și grupuri însetează după o viață plenară și liberă, demnă de om, care să pună în slujba lor tot ceea ce lumea de astăzi le poate oferi din belșug"(GS 9). 8. 3. Dificultățile și dezechilibrele lumii de azi Cu asemenea aspirații și idealuri, lumea de azi întâmpină dificultăți și dezechilibre. Ea apare în același timp puternică și slabă, în stare să facă binele sau răul, iar în față i se deschide calea progresului sau a regresului, fraternității sau a urii, precum și cea a libertății sau a servituții. Dezechilibrele de care suferă lumea de azi, după cum afirmă Conciliul Vatican al II-lea, își au ca izvor un alt dezechilibru, mai fundamental, înrădăcinat în inima omului. Aici, în inima omului, sunt multe elemente care se luptă între ele: experimentarea limitelor sale de creatură, chemarea la o viață superioară, nelimitarea în dorințe (cf. GS 10). Omul este solicitat continuu de numeroase atracții, dar datorită calității sale de creatură și, deci, de ființă limitată, este nevoit să aleagă doar pe unele dintre ele, iar la celelalte să renunțe. El constată, de asemenea, că, deseori, face ceea ce nu ar vrea să facă, iar ceea ce vrea să facă nu face, fapt care duce la divizare înăuntrul său și la dezbinare în societate. Realizările științei și ale tehnicii din ultimul secol i-au făcut pe unii să creadă că omul, cu puterile sale proprii, va găsi drumul spre deplina eliberare a neamului omenesc, însă, în cele din urmă, neputința firii sale nelimitate l-a dezamăgit. Convingerea unora că viitoarea dominație a omului asupra pământului le va împlini toate dorințele inimii, ne permite chiar să gândim la o perspectivă în care elixirul pentru tinerețe fără bătrânețe se va afla în mâinile omului, iar soluția pentru o viață fără de moarte are șanse reale de a fi găsită. Sunt unii care, fără a avea un sens în viață, și-au pierdut încrederea că existența umană are vreo semnificație și încearcă să-i dea o semnificație completă în mod subiectiv. Desigur, însuși acest mod de a acționa în mod subiectiv al omului, fără să țină cont de ordinea stabilită de Creator, duce la diferitele dezechilibre existente, pentru că omul este creat de Dumnezeu și pentru Dumnezeu, astfel încât omul nu poate da un sens vieții în mod subiectiv căci: "(...) numai în Dumnezeu va găsi omul adevărul și fericirea pe care nu încetează să le caute" (CBC 27). În fața evoluției actuale a lumii, sunt numeroși aceia care-și pun întrebări dintre cele fundamentale: Ce este omul? Care este sensul durerii, al răului, al morții care, în ciuda oricărui progres, nu încetează să existe? Ce poate aduce omul societății? Ce va urma acestei vieți efemere? Diferitele religii care există în lume au ca scop printre altele și acela de a răspunde acestor întrebări fundamentale, fiecare în felul ei, cu răspunsuri liniștitoare sau mai puțin convingătoare. Astfel, și Biserica creștină crede că în Domnul Isus Cristos, mort și înviat pentru oameni, se află "(...) cheia, centrul și scopul întregii istorii umane" (GS 10). Desigur, această credință a Bisericii se înscrie într-o convingere și mai largă, conform căreia omul a fost creat de Dumnezeu, deci, vine de la Dumnezeu și se îndreaptă spre același Dumnezeu. Condiția omului în lumea contemporană este diferită de condiția pe care a avut-o în celelalte etape istorice trăite de om în veacurile anterioare. Datorită progresului sau a subminării unor sisteme de valori, astăzi, omul este supus mai ușor unor riscuri majore, printre aceste riscuri prevalând dorința de a acționa în mod subiectiv, fără Dumnezeu, fără lege, fără responsabilitate. În aceste condiții, după cum am subliniat la începutul lucrării, Biserica are datoria de a cerceta semnele timpurilor șiface acest lucru veghind asupra schimbărilor ce se înfăptuiesc în sânul societății umane, asupra noilor concepții și ideologii despre viață. În cele din urmă, Biserica acționează, astfel, în virtutea misiunii primite de la Cristos, Mirele ei: "Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă"(Mt 28,18-19). Fr. Râtan Daniel Fr. Roșu Cristinel Note[37] Cf. A. Mironov, Tehnologii ozenistice, în Știință și tehnică, iulie-august 2000, 3. [38] GH. Teodorescu, curs de Sociologie a comunicării, Roman1998. [39] Ne referim la valorile religiei creștine. [40]Ioan Paul al II-lea, Omilia de la Liturghia de încheiere a celei de a XV-a Zii Mondiale a Tineretului, Roma 20 august 2000, în Actualitatea creștină, septembrie 2000. [41] E. Ferenț, Dumnezeu cel viu, unic în ființă și întreit în persoană, Presa Bună. Iași 1997, 177. [42] R. la Valle, Il Concilio nelle nostre mani, Morceliana, Brescia 1966, 134. [43] Cf. Ibid., 87-96. |
© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
|