OMUL

Capitolul al treilea
Introducere privind omul - Bazele Antropologiei

9. Persoana, sănătatea, boala

Ceea ce am expus până aici îşi dezvăluie importanţa faţă de conceptele de sănătate şi boală; sănătatea, după cum şi boala, nu pot interesa doar organismul fizic, nici nu se pot defini în sens pur organicist.

Este cunoscută de toţi definiţia pe care o dă sănătăţii Organizaţia Mondială a Sănătăţii: "sănătatea este o stare de completă bunăstare fizică, mintală şi socială şi nu constă doar într-o absenţă a bolilor şi a infirmităţilor". Această definiţie depăşeşte deja limitele unei concepţii organiciste asupra sănătăţii, căci cuprinde starea mintală şi socială. Totuşi ea poate fi perfectibilă şi demnă de reflecţii ulterioare.

Completarea cea mai importantă a definiţiei este considerată tocmai la nivel etic, căci există şi o dimensiune etică a sănătăţii, înrădăcinată în spiritul omului şi în libertatea sa: multe boli derivă din alegeri greşite (drog, alcoolism, Sida, violenţă, privare de bunuri necesare sănătăţii); sănătatea este administrată în mod responsabil în echilibrul persoanei ca un bine al persoanei înseşi. Chiar şi acolo unde boala îşi are originea independentă de un ethos al persoanei şi al responsabilităţilor sale, prevenţia, terapia, recuperarea implică voinţa şi libertatea subiectului, precum şi responsabilitatea comunităţii, iar acolo unde se vorbeşte despre responsabilitate este implicată şi dimensiunea etică.

În plus, "modul" în care bolnavul înfruntă boala sau cetăţeanul administrează sănătatea, este influenţat de tabloul valorilor etico-religioase ale persoanei. Tocmai de aceea medicul nu şi-a încheiat datoria faţă de bolnav atunci când i-a oferit acestuia terapiile fizice, ci trebuie să-i ofere bolnavului şi asistenţa umană a ordinii morale - chiar şi codurile deontologice amintesc acest lucru.

Educaţia sanitară îndreptată spre menţinerea sănătăţii ca echilibru şi prevenirea bolilor se bazează în totalitate pe o supoziţie etică de responsabilitate: a comunităţii care instruieşte şi educă şi a cetăţeanului care se străduieşte să folosesacă mijloacele în aşa fel încât să păstreze binele sănătăţii pentru sine şi pentru alţii ⁽³⁸⁾ .

Aşadar, patru sunt dimensiunile sănătăţii care se intersectează şi se întrepătrund: dimensiunea organică, dimensiunea psihică şi mentală, dimensiunea ecologico-socială, dimensiunea etică. Altele sunt dimensiunile care provoacă boala sau o configurează.

Fiecare ar avea nevoie să fie ilustrată şi fiecare îşi are propria istorie: bolile organice şi cauzele lor sunt cele studiate de la începuturi, bolile psihice şi mintale (ce ţin de psihiatrie şi de psihopatologie) au avut parte de o atenţie ulterioară; atenţia acordată componentei socio-ambientale este cu totul recentă, dar se dovedeşte a fi din ce în ce mai demnă de consideraţie, într-atâta încât astăzi se vorbeşte cu tot mai multă îngrijorare despre degradarea ambientului ecologic ca factor de ameninţare pentru sănătaate, privitor la un grup mare de boli şi chiar la condiţiile esenţiale de viaţă. Poate că umanismul contemporan va dezvolta din ce în ce mai mult această dimensiune a responsabilităţii omului faţă de echilibrul cosmosului proporţional cu creşterea capacităţilor dominării tehnologice pe care omul o exercită asupra mediului înconjurător.

Din cele spuse nu dorim să rezulte că "originea" unei boli trebuie întotdeauna atribuită concomitenţei diferitelor componente, ci că echilibrul general şi total al sănătăţii le presupune pe toate şi că, în toate cazurile: de prevenţie, tratament şi recuperare, apărare a mediului şi educaţie sanitară, capacitate de reacţie şi de colaborare în momentul bolii, toate acestea implică o dimensiune etică de mare angajare atât la nivel personal cât şi la nivel social; dorim să afirmăm mai ales că înseşi conceptele de sănătate şi boală se raportează a întreaga persoană.

Note

38. Din Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii; B. Härring, Liberi e fedeli in Cristo, III, Roma 1980; G. Burani, Il passaggio della assistenza sanitaria alla tutela della salute, Brezzo di Bedero 1985; E. Sgreccia, Uomo e salute, "Anima e Corpi", 1980, 91, pp. 419-444; Id., Salute e salvezza cristiana nel contesto della educazione sanitaria, "Medicina e Morale", 1982, 3, pp. 284-302; S. Spinsanti, L'etica cristiana della malattia, Roma 1981; B. Haring, Proclamare la salvezza e guarire i malati, Acquaviva delle Fonti 1984; M.D. Grmek, Le malattie all'alba della civilta occidentale, Bologna 1985.