OMUL

Capitolul al treilea
Introducere privind omul - Bazele Antropologiei

5. Etici antropocentrice şi etici anti- antropocentrice

In completarea discuţiei noastre sunt oportune nişte observaţii privind rolul omului în interiorul lumii naturale. Am susţinut teza conform căreia omului trebuie să-i fie conferit un rol central în cadrul naturii, pentru că el este din punct de vedere ontologic diferit de restul realităţilor naturale. Aceată poziţie a fost recuperată recent în cadrul unor studii de fizică în care formularea principiului antropic, pentru explicarea ştiinţifică a cosmosului, a marcat o netă inversare de tendinţă privind imaginea Universului pe care ştiinţa empirică, plecând de la Copernic ne-a lăsat-o, în care fiinţa umană pierduse poziţia centrală şi privilegiată.

B. Carter ⁽²³⁾ în 1974 a formulat aşa-zisul principiu antropic , care, în special în forma sa forte , adică ca o concepţie în care totalitatea cosmosului este caracterizată de o strânsă corelare cu fenomenul vieţii, l-a considerat din nou pe om nu numai ca parte a naturii, dar chiar ca unica fiinţă capabilă de a pătrunde inteligibilitatea intrinsecă a Universului.

Este evident că într-o construcţie de acest gen omul capătă o poziţie particulară, întrucât are un rol de centralitate şi de preminenţă faţă de celelalte componente ale lumii naturale animate sau neanimate; ⁽²⁴⁾ totuşi aceasta nu este o abordare împărtăşită în mod universal; într-adevăr, în cadrul gândirii filozofice, mai ales din lumea anglosaxonă, s-au răspândit numeroase teorii antiantropocentrice, care au fost dezvoltate mai ales în încercarea de a rezolva gravele probleme legate de poluarea mediului. ⁽²⁵⁾ Această teorie pleacă tocmai de la negarea centralităţii omului propunând pentru soluţionarea acestor probleme o regândire generală a eticii, care n-ar trebui abordată privitor numai la fiinţa umană, ci şi la legătura ei cu natura. In acest fel se exagerează strânsa dependenţă a Omului de mediul înconjurător, a cărei consecinţă este trebuie să se considere că interesele sale se îmbină strâns cu cele ale lumii fizice. Acestora din urmă trebuie să li se confere acea consideraţie morală, care în mod tradiţional nu se extindea la aceste sectoare. In consecinţă se neagă faptul că omul posedă o proprietate spirituală care nu derivă din materie şi că există în el o profundă unitate a res extensa şi a res cogitans , astfel că el este redus la o simplă componentă a lumii naturale dotată cu aceeaşi relevanţă morală la fel cu alte componente.

O schimbare de acest gen a fost operată de către aşa numitele etici ecologise, de holism, ecofeminism, etica drepturilor animalelor, biocentrism.

Trebuie subliniat că dacă este importantă admiterea unei relevanţe morale a componentelor naturale, independent de capacitatea lor de a aduce avantaje omului, totuşi exagerarea acestei concepţii nu trebuie să cadă în extrema opusă, aceea de a conferi drepturi tuturor entităţilor naturale. "Substituirea antropocentrismului cu un model mai organic al raportului om-mediu este fără îndoială spirijinită de lăudabila intenţie de a proteja mediul şi diversitatea biologică, dar, nu trebuie să se ajungă la un extremism steril. Propunerea abandonării antropocentrismului ar garanta valoarea intrinsecă a tuturor fiinţelor biosferei. Din păcate, această dorinţă tinde să devină o totală interzicere ca omul să folosească fiinţe inferioare lui, în timp ce este în ordinea naturală a lucrurilor ca fiecare specie a biosferei să trăiască din alte specii" ⁽²⁶⁾ Problema autentică este stabilirea valorii care trebuie atribuite obiectelor naturale şi dacă ea trebuie să fie considerată intrinsecă sau pur şi simplu instrumentală.

După această necesară analiză, trebuie să criticăm supoziţia de la care pleacă concepţiile anti-antropocentrice. Pentru a aborda corect raportul om natură, este inutil şi dăunător a se dori fondarea unei noi etici diferite de etica tradiţională, în lumina noilor cuceriri ştiinţifice şi culturale, fără a recunoaşte rolul uman. Omul are în lume un rol preminent, bazat pe profunda diversitate ontologică faţă de restul creaţiei, spiritualitatea sa nu derivă din materie şi îl situează la un nivel mai înalt; această supremaţie ,totuşi, nu îl scuteşte ci îl obligă să respecte natura.

Recuperarea unui echilibru cu natura nu se obţine echivalând omul cu alte fiinţe "ci" schimbând în primul rând modul său de a gândi şi de a acţiona în privinţa entităţilor neumane. De aceea, trebuie să-i respingem pe extremiştii anumitor ecofilozofii şi să reţinem ca de neeliminat o abordare de tip entropo-creaţionistă, înţelegând prin aceasta în mod esenţial o concepţie filozofică în care omul are un rol central şi determinant faţă de restul naturii.

Gândirea personalistă în această privinţă reţine că " în actualul moment cultural gândirea filozofică asupra persoanei este invitată să privească teoria ecologică a mediului, deci răspunderea faţă de animale şi ecosistem atât în sens sincronic cât şi în sens diacronic, în proiecţia viitorului. Ar fi vorba de a elabora un fel de "personalismsal biosferei" care să amplifice şi să întărească răspunderea în sens "plenar" incluzând în recunoaşterea necesităţii respectului toate fiinţele vii (animale, plante, pământ)"

Pe scurt, considerăm oricum preferabilă abordarea antropocentrică, înţelegând prin acest termen, un antropocentrism moderat care rezervă omului un rol de paznic, având o mare răspundere. Aceasta este şi abordarea eticii ambientale catolice care se situează pe poziţia teoriilor antropocentrice, dar cu particularităţi şi cu o modalitate de abordare profund diferită de celelalte.

Nu putem uita, desigur, că adevărata cauză a oricărei probleme ecologice este o percepţie alterată a raportului om-natură.

Note

23. B.Carter.,Large number Coincidence and The Anthropic Principle in Cosmology, in M.S. Longair (ed.), Confrontations of Cosmological theories with Observational Data, Dordrecht 1974. In ce priveşte formularea principiului antropic fie în forma forte cât şi în forma slabă a se vedea S. Muratore, L'evoluzione cosmologica e il problema di Dio, AVE, Roma 1993.

24. Cfr. Zatti., Biologia antropica, în B. Giacomini (a cura di), Il principio antropico. Condizioni per l'esistenza dell'uomo nell'universo, Ferrara,1991; C. Porro, "I cieli narrano la gloria di Dio". Note su cosmologia e teologia, "La rivista del clero italiano", 1996, 6, pp. 453-463;

25. Cfr. M.B. Fisso, E, Sgreccia, Etica dell'ambiente.I, "Medicina e morale", 1996,6;pp.1057-1082;Id., Etica dell'ambiente. II, "Medicina e morale", 1997, l, pp.57-74

26. B. Przewozny, O.Todisco, F. Targonski, Etica ambientale, Edizioni Miscellanea Francescana Roma p. 130.