MEDITAŢII

LUNI

Is 35,1-10; Ps 84; Lc 5,17-26

Lecturile de astăzi ne prezintă mântuirea ca o întâlnire. "Dumnezeu vine ca să vă mântuiască", spune Isaia, şi noi trebuie să mergem în întâmpinarea lui pe calea pe care el însuşi o pregăteşte: "Se va croi o cale, un drum care se va numi calea cea sfântă; cel întinat nu va călca pe ea... dar numai cei răscumpăraţi vor merge pe ea". Şi psalmul vorbeşte despre o întâlnire: "Mila şi adevărul se vor întâlni, dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa".

Dar ca să poţi merge în întâmpinarea cuiva, trebuie să poţi umbla: iată pentru ce lecturile insistă asupra vindecării celor care nu pot să meargă: "Cel şchiop va sări precum cerbul". "Scoală-te şi du-te acasă".

Într-adevăr când există dorinţa de a întâlni o persoană dragă, cineva care nu poate să meargă se află într-o mare mizerie, într-o mare strâmtorare. Dar evanghelia ne dă o lecţie de profund optimism: tocmai nevoile noastre ne determină să-l căutăm pe Domnul, şi acest lucru e un mare câştig. Dacă omul din evanghelie nu ar fi fost paralizat, probabil nu l-ar fi întâlnit pe Cristos. În schimb, împins de mizeria sa, a venit, a forţat situaţia, a învins dificultăţile pentru că nu-şi putea imagina o altă rezolvare decât prin intervenţia Domnului. Şi Isus a luat-o înaintea cererii sale şi chiar a depăşit aşteptările: "Omule, ţi se iartă păcatele".

Noi trebuie să mergem în întâmpinarea Domnului, dar cum o vom face din moment ce nu putem merge deoarece suntem paralizaţi sufleteşte? Trebuie să facem asemenea paraliticului din evanghelie: să găsim un remediu paraliziei noastre. Şi acest remediu se găseşte numai în credinţa în cuvântul puternic al Domnului. Numai Fiul Omului, Isus, are puterea să ierte păcatele, să facă să meargă acela care în sufletul său e blocat de paralizie.

Numai cu Isus putem să mergem în întâmpinarea sa. Şi aceasta e tocmai atitudinea noastră în Advent. Ştim bine că singuri nu putem merge în întâmpinarea Domnului: numai alături de el mergem în întâmpinarea lui. A merge e un act pe care el ni-l oferă şi pe care noi i-l dăm lui. El, prin cuvântul său şi prin iubirea sa, ne dă puterea să mergem şi noi, sprijiniţi de darul său; mergem spre el, îi dăm acţiunile noastre, suntem uniţi cu el în drumul nostru. Şi aceasta e fericirea noastră în timpul Adventului: să mergem cu Domnul spre o întâlnire mai clară, mai explicită cu el.