MEDITAȚII 

Pâinea zilnică a cuvântului
Albert Vanhoye

achizitionare: 27.11.2003; sursa: Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior LUNI

Lev 19,1-2.11-18; Ps 18; Mt 25,31-46

Această evanghelie o cunoaștem bine cu toții. Este impresionant modul în care ne împinge spre caritate. Cristos se identifică cu cei săraci, se identifică cu toți cei nevoiași: "Mie mi-ați dat să mănânc..., mie mi-ați dat să beau, pe mine m-ați îmbrăcat, pe mine m-ați primit" sau, dimpotrivă: "Mie nu mi-ați dat să mănânc, nu mi-ați dat să beau, nu ați venit...". E o reală identificare, și aceasta este cauza maximei surprize. Noi ne-am aștepta ca Dumnezeu să ne împingă spre caritatea fraternă spunându-ne: "Eu sunt Dumnezeu; eu vreau fericirea tuturor; trebuie, deci, să fiți buni cu frații voștri".

Dar vedem că în Vechiul Testament Dumnezeu vorbește astfel: "Eu sunt Domnul. De aceea...". El pune în fața noastră autoritatea sa și cere să respingem din inima noastră orice răutate: aceasta este deja calea carității. Adică Dumnezeu cere dreptate, și aceasta este prima etapă a carității, și o cere cu autoritatea sa, când oamenii încă nu pricep nimic: e minunat. "Să nu-l vorbești de rău pe cel surd și să nu pui piedică înaintea orbului, dar să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul". Să nu faci răul - spune Domnul - chiar atunci când ți se va părea ușor și util de făcut, și să nu-l faci din respect pentru mine, pentru că eu sunt Dumnezeu.

Dacă trecem de la Cartea Leviticului la Evanghelia după Matei, ne aflăm într-o altă lume. Isus nu vorbește despre autoritatea sa, ci despre persoana sa, și se identifică cu cei săraci. Este o enormă surpriză, chiar și pentru cei drepți: "Când te-am văzut flămând și ți-am dat de mâncare?" Și împăratul: "Ori de câte ori ați făcut acestea unuia dintre acești mici, care sunt frații mei, mie mi-ați făcut".

Aici nu e vorba doar de dreptate, ci de adevărată caritate; nu sunt precepte negative, ca în Vechiul Testament: să nu furi, să nu juri, să nu oprimi pe fratele tău. E vorba de împlinirea binelui, de a merge în întâmpinarea celor nevoiași. Judecata e făcută împotriva păcatelor de omisiune. A ignora ocaziile de a face binele, de a ajuta, de a-l întări pe cel care suferă este un păcat. Cei care s-au comportat astfel nu au avut conștiința că au făcut răul: nu l-au văzut pe aproapele care era în nevoie. Au fost drepți până la un punct, dar nu s-au gândit să facă un serviciu, să facă o bucurie.

Și când nu i-au acordat ajutor celui care îl aștepta, lui Isus însuși nu i-au acordat.

Să-i cerem Domnului să ne dea dimensiunea divină a carității. Când căutăm să-i ajutăm pe cei săraci, nu numai săracii de bunuri materiale, dar pe cei ce au nevoie de atenție, de mângâiere, de înțelegere, pe Isus însuși îl ajutăm.

Putem să amintim două exemple. Acela al lui Paul, persecutorul creștinilor, căruia Isus, pe drumul Damascului, i-a spus: "Eu sunt Isus pe care tu îl persecuți". Alt exemplu este acela al sfântului Martin, care dă jumătate din mantia sa unui sărac și, în timpul nopții, îl vede pe Domnul care este acoperit cu ea și care îi zice: "Astăzi, Martin, catehumenul, m-a îmbrăcat cu mantia sa". Sunt exemple care ne dau tăria de a merge pe aceeași cale, în atenție generoasă față de alții.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire