MEDITAŢII

MIERCURI

Is 45,6b-8.18.21-25; Ps 84; Lc 7,19-23

Profeţia lui Isaia oferă astăzi meditaţiei noastre o mare bogăţie de teme care ne luminează şi ne întăresc. Ea conţine o aclamaţie care corespunde exact stării de spirit ce trebuie să ne caracterizeze, în această a treia săptămână a Adventului. Pentru acest motiv, ea a fost luată ca refren într-un cântec liturgic, "Rorate, coeli, desuper", "Coboare roua din senin". Profetul exprimă dorinţa intensă a unei intervenţii divine, cereşti, pentru că e pe deplin conştient de originea cerească a dreptăţii şi a mântuirii. Dacă Dumnezeu nu intervine, suntem sortiţi pieirii. Această intervenţie, însă, nu este reprezentată aici, ca în cazul atâtor alte oracole profetice, în forma unei înfricoşătoare bătălii împotriva celor răi. El este implorat ca o blândă şi binefăcătoare rouă, ca un mister al unei ploi rodnice. Asemenea imagini sunt, într-un mod admirabil, compatibile cu misterul întrupării, care nu s-a realizat într-o manieră zgomotoasă, ci, dimpotrivă, cu o infinită discreţie, în "umbra" Duhului Sfânt. "Duhul Sfânt va coborî asupra ta; peste tine va coborî puterea Celui Preaînalt" (Lc 1,35).

Intervenţiei divine trebuie să-i corespundă din partea noastră o sinceră disponibilitate: "Să se deschidă pământul!" Pământul s-a deschis când Maria i-a dat îngerului răspunsul ei: "Iată servitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38). Realizată atunci într-un mod decisiv, întâlnirea dintre roua cerească şi disponibilitatea pământului vrea să se realizeze acum în viaţa noastră. Să-i cerem sfintei Fecioare să formeze în noi disponibilităţile spirituale care pregătesc efectiv primirea Fiului ei pe pământ. Ce trebuie să corectăm în modul nostru de a gândi, de a vorbi, de a acţiona? La care haruri trebuie să corespundem cu încredere şi generozitate?

În oracolul său, profetul defineşte intenţia lui Dumnezeu în termeni care mi se par mult mai încurajatori. Dumnezeu zice: "Cel care a alcătuit pământul, nu l-a făcut în zadar, ci ca să fie locuit" (Is 45,18). Citim aceste cuvinte în Liturgia orelor, la Laudele de vineri din prima săptămână. De atâtea ori avem sentimentul că pământul devine un "spaţiu oribil", pentru că e devastat de violenţa războaielor, de nedreptăţi şi de corupţie de tot felul. E consolant să auzim, în schimb, profetul spunând că proiectul lui Dumnezeu este pozitiv. Dumnezeu vrea ca pământul să fie locuibil şi locuit. Pentru a arăta pe deplin această intenţie a sa şi pentru a o duce la îndeplinire, Dumnezeu l-a trimis pe pământ pe Fiul său, pe care l-a iubit atât de mult. "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14). El a venit să facă pământul locuibil şi locuit. El e "cel care vine" şi, datorită lui, "orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţă, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se anunţă vestea cea bună", cum zice evanghelia de astăzi (Lc 7,22). Nu "trebuie să aşteptăm pe altul"; trebuie, în schimb, să dovedim mereu o credinţă tot mai mare.

El ne-a revelat că unicul Dumnezeu nu e un Dumnezeu monolitic şi solitar. E un Dumnezeu "Tată, Fiu şi Duh Sfânt" (Mt 28,19). În oracolul lui Isaia, Dumnezeu, cu mare insistenţă, se proclamă Dumnezeu unic: "Eu sunt Domnul şi nu este altul" (Is 45,6.20.21.22). "Înaintea mea se va pleca orice genunchi, pe mine va jura orice limbă" (45,23). Cu misterele întrupării, pătimirii şi glorificării lui Cristos, am fost introduşi în viaţa intimă a lui Dumnezeu, care este "iubire" (1In 4,8.16). Noi ştim că "Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât l-a dat pe Fiul său unul-născut" (In 3,16) şi că acest Fiu unic-născut, devenit asemenea nouă pentru a ne mântui (Fil 2,7; Evr 2,17), a fost glorificat "cu acea glorie pe care o avea de la Tatăl, mai înainte de întemeierea lumii" (cf. In 17,5). De acum înainte, Cristos primeşte adoraţie împreună cu Tatăl. În numele lui Isus, orice genunchi trebuie să se plece şi orice limbă să proclame că el este Domnul (cf. Fil 2,9-11; Is 45,23). Contemplând, la Crăciun, copilul din presepiu, să ştim că el este cu adevărat "Dumnezeu-cu-noi", Emanuel devenit asemenea nouă din iubire.