MEDITAŢII

Meditaţia XIV

Tăcerea ca dreptate

Nu numai Preacurata ne poate ajuta să intrăm în respiraţia şi ritmul inimii lui Dumnezeu, aşa cum am constatat în meditaţia precedentă, dar şi acela pe care îl putem numi drept "geniul tăcerii", Sfântul Iosif.

Sfântul Iosif apare în Sfânta Scriptură ca "bărbat drept" (Mt 1,19). Prin urmare, tăcerea lui, fiindcă nu ne-a rămas nici un "cuvânt" ca moştenire, este şi trebuie să fie "dreaptă".

"Toate căile Domnului sunt dreptate" (Deut 32,4). Psalmistul se ruga: "Fă-mă, Doamne, să cunosc căile Tale!" (Ps 25,4). Dumnezeu se plânge că Israelul nu a cunoscut "căile" sale (Ev 3,10).

"Căile Domnului" reprezintă "voinţa lui Dumnezeu", care este întotdeauna dreaptă, sfântă.

Dreaptă este voinţa lui Dumnezeu şi sf. Iosif s-a sprijinit şi s-a înălţat pe ea, aşa cum se caţără iedera pe zid sau pe un copac.

Foarte interesant: în grădina casei în care s-au ţinut mai mulţi ani de-a rândul cursurile internaţionale de spiritualitate din localitatea Casale Corte Cero -Gethsemani- Novara, Italia, organizate an de an de Academia Regina Apostolorum din Roma (LC), am văzut o iederă foarte verde, viguroasă şi înălţată până aproape în vârful unui pom... Dar, ceea ce m-a surprins cel mai mult, a fost faptul că această iederă nu mai avea rădăcini. De la o înălţime de aproximativ doi metri de pământ, ea trăia făcând un fel de simbioză cu pomul de care se agăţase. Acest fapt mi-a sugerat o idee minunată: acela care se agaţă de voinţa lui Dumnezeu devine "drept", se înalţă drept spre Cer, fără să mai aibă trebuinţă de rădăcini pământeşti...

Un astfel de om a fost Sfântul Iosif, tatăl purtător de grijă al lui Isus şi soţul feciorelnic al Mamei lui Dumnezeu.

Prin ce ne-a arătat Sfântul Iosif că a trăit numai din voinţa lui Dumnezeu, datorită căreia s-a înălţat drept spre Cer?

A trăit darul lui Dumnezeu, credinţa, în cea mai profundă intimitate, în cămăruţa cea mai tainică a sufletului, fiindcă "Cel drept, a prorocit Duhul Sfânt, va trăi din credinţă" (Hab 2,4; Rom 1,17).

"Lex orandi, lex credendi" - "După cum te rogi, aşa crezi" - s-ar traduce mai liber dictonul Creştinul dă dovadă de credinţă, după felul cum se roagă.

În cămăruţa secretă a sufletului său, Iosif se refugia mereu, închidea uşa şi se ruga cu profetul Isaia: "Picuraţi roua de sus, voi Ceruri, şi norii să-l ploaie pe Cel Drept" (Is 45,8), pe Mesia, care va avea ca hrană numai şi numai voinţa lui Dumnezeu, arătând calea cea mai dreaptă către Tatăl.

Sf. Iosif apare ca un geniu al tăcerii, plin de înţelepciune şi de acţiune, aşa cum spune Ernest Hello: "Măsura cu care sufletul s-a adăpat în tăcere, este măsura cu care el se dăruieşte în acţiune". Tăcerea lui Iosif dă intensitate credinţei, o amplifică prin rugăciune şi o pune în evidenţă prin viaţă. Tăcerea ni-l pune înaintea ochilor ca pe un univers de taine, un univers de înţelepciune şi înţelegere...

Dacă îl contemplăm în cel mai dramatic moment al vieţii sale, uşor ne dăm seama cât de "drept" a fost prin tăcerea sa în tot restul anilor săi... Acest moment, culminant în dramatism, a fost acela în care a aflat că Logodnica este însărcinată.

Ne putem închipui ce se întâmplă în sufletul unui tânăr credincios din lume, logodit fiind, aflând că aceea pe care crede că o iubeşte mai mult decât pe sine, pe părinţi, pe fraţi şi surori, este însărcinată?... El a respectat-o în numele lui Dumnezeu, în numele virtuţii virginale, în numele iubirii curate, în numele a tot ceea ce este sfânt... Şi acum?...

Furtunile sufleteşti, pentru unii tineri, chiar consideraţi credincioşi, au fost atât de puternice, că i-au dus la sinucidere, crimă, răzbunare, dezechilibru psihic pe toată viaţa; unii au renunţat la căsătorie şi au trăit în celibat, fără a mai avea încredere în cuvântul femeii, unii au trăit în destrăbălare, alţii s-au retras la mănăstire etc.

Iosif încheiase logodna cu Maria în vederea unei căsătorii feciorelnice, de o intimitate îngerească. El i-a făgăduit Mariei căsătoria feciorelnică pentru că o iubea cu o iubire pe măsura posibilităţilor unei fiinţe umane, înscrise într-un plan deosebit al lui Dumnezeu prin har.

Când cineva iubeşte total, făgăduieşte orice...

Se povesteşte despre un tânăr că, la cererea logodnicei sale, şi-a omorât propria mamă şi i-a adus inima. I-o aducea cu atâta grabă că, pe drum, împiedicându-se, a căzut şi a scăpat inima mamei în praful drumului, care, din praf, l-a întrebat: "Fiul meu, te-ai lovit rău?" Faptul arată că nu este iubire mai curată şi mai dezinteresată ca iubirea unei mame şi totuşi tânărul renunţă şi la aceasta, de dragul logodnicei sale...

Să revenim! Când Iosif i-a făgăduit Logodnicei sale căsătoria feciorelnică, a crezut cu toată convingerea că acest lucru este conform cu voinţa lui Dumnezeu. În acest punct culminant al vieţii sale, când află că Logodnica sa este însărcinată, intervine proba credinţei: Oare chiar a fost voinţa lui Dumnezeu, ca eu să-i făgăduiesc o astfel de căsătorie?... I se pare că nu... Are impresia că s-a grăbit, că făgăduinţa a făcut-o sub impulsul iubirii curate, este drept, dar umane... Trebuia să cerceteze mai bine voinţa lui Dumnezeu... Şi acum: ce trebuie făcut?... Să dispereze că a ratat cea mai mare problemă a vieţii?... Nu. Hotărât: "O voi lăsa în ascuns". Adică: Mă voi refugia în intimitatea lui Dumnezeu Tatăl şi el va dispune... Voi închide uşa.

S-o lase în ascuns (Mt 1,19). Semnificaţia este: în cea mai profundă intimitate cu voinţa lui Dumnezeu, conformă cu: "Roagă-te în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti!" (Mt 6,4).

Sfântul Iosif, "bărbat drept", n-a spus nici un cuvânt. Cuvintele pot deveni furtună care strâmbă şi rupe chiar şi pe cei mai vajnici stejari şi cedri ai Libanului. "Ori de câte ori am ieşit în lume, spunea Seneca cu amărăciune, m-am întors acasă mai puţin om". Cuvintele m-au frânt, m-au strâmbat.

Tăcerea îndreaptă cele strâmbe. Iosif vrea s-o lase în ascuns, totul să rămână o taină în lăuntrul său, pe care s-o ştie numai Dumnezeu; el se abţine de a-şi da cu părerea...

"S-o lase în ascuns este hotărârea luată pe baza cuvântului divin: "Blestemat omul care îşi pune încrederea în oameni, părăsind pe Domnul. Fericit bărbatul care îşi pune încrederea în Domnul şi la legea lui cugetă zi şi noapte" (Ier 17,5-7). Iosif se hotărăşte să se retragă în ascuns ca, cugetând la legea Domnului ziua şi noaptea, să-şi păstreze fericirea inimii, ca să nu se strâmbe, ca să nu se frângă în furtună...

Din proba credinţei, datorită tăcerii, Iosif nu iese cu aripile frânte, ci zboară mai sus, spre Izvorul luminii; cucereşte dreptatea prin lăsarea Logodnicei în ascuns, în tăcerea divină.

Această atitudine de tăcere ca dreptate îi atrage binecuvântarea Cerului printr-un înger, care îi spune: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta, fiindcă ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu, iar tu îi vei da numele de Isus, căci el va mântui pe poporul său de păcatele lui" (Mt 1,20-21).

Ne-am gândit vreodată ce lucruri mari a obţinut prin tăcere? Confirmarea că el este "fiul lui David"; îi înlătură teama, acel ghimpe chinuitor că n-ar fi făcut toate conform voinţei divine; îndemnul de a o lua pe Maria în căsătorie constituie o ratificare cerească a înţelegerii lor; zămislirea sarcinii Ei poate fi invidiată şi de îngerii Cerului, fiind opera Duhului Sfânt; va pune nume Celui zămislit, un nume de "Mântuitor" - "Isus" - în care poporul şi toate neamurile îşi vor găsi eliberarea din cea mai grea sclavie a păcatului; prin impunerea numelui de Isus, Iosif îşi dă seama că este înălţat la cea mai înaltă demnitate: tată purtător de grijă al Fiului lui Dumnezeu.

Isus arată ucenicilor săi că: "Nimic nu este ascuns, care să nu fie dezvăluit, sau tăinuit, care să nu fie aflat... Ceea ce aţi auzit la ureche (în secret, în ascuns), vestiţi de pe acoperişuri!" (Mt 10,26-28).

Ceea ce Iosif a auzit "în ascuns", când s-a hotărât să o lase pe Logodnica sa în taină, "se va vesti de pe acoperişuri", adică nu atât cu vocea, cu glasul gurii, ci cu viaţa, cu întreaga făptură pusă în bătaia soarelui pe acoperiş, fără să poată ascunde ceva în faţa oamenilor... Despre acest lucru dă mărturie Logodnica însăşi, devenită soţie, Maria, când îi spune lui Isus aflat în templu: "Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat plini de îngrijorare" (Lc 2,49). Iosif aşa s-a comportat în viaţă ca tată purtător de grijă al lui Isus, că Preacurata Mamă a lui Dumnezeu a rămas atât de impresionată încât l-a aşezat chiar înaintea grijii Ei materne: "Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat". Iosif nu l-ar fi căutat cu îngrijorare paternă, dacă nu l-ar fi aflat "în ascuns", când s-a hotărât "s-o lase în ascuns" pe Logodnica sa, devenită Mama Fiului lui Dumnezeu, şi în acel ascuns îngerul i-a spus: "îi vei pune numele de Isus".

Spune sf. Paul: "Celui care lucrează, nu i se socoteşte plata ca dar, ci ca datorie; pe când celui care nu lucrează, ci crede în acela care îndreptă pe păcătos, credinţa lui se socoteşte ca dreptate" (Rom 4,4-5).

Iosif n-a făcut o investigaţie, n-a supus anchetei sau cenzurii pe Logodnica sa, nu s-a bazat pe forţele proprii sau pe cele lumeşti, n-a lucrat omeneşte, ca să afle adevărul, ci a crezut că Dumnezeu singur are putere să judece astfel de lucruri şi, dacă ceva este strâmb din partea lui sau a Logodnicei sale, Iahve singur poate îndrepta; de aceea "credinţa lui i se socoteşte ca dreptate". Tăcerea, care este cea mai profundă dovadă de încredere în persoana divină, este "dreptate". Şi Iosif a fost "bărbat drept".

Această bucurie a lui Iosif, izvorâtă din tăcere, l-a determinat să continue a tăcea până la moarte, să se lase pe sine însuşi în ascuns. Şi Dumnezeu l-a înălţat.

Înţeleg de ce eu nu am mai multe bucurii în viaţă?... Fiindcă nu ştiu să las şi să mă las ascuns în taina divină a tăcerii ca dreptate.

Doamne, lumea este bolnavă de "gură spartă" şi suferă cumplit. Vindec-o prin mijlocirea sf. Iosif, începând cu mine, ca să ajung la înţelepciunea inimii!