MEDITAŢII

În loc de prefaţă

Când mi-am formulat hotărârea de a publica această lucrare, am văzut în vitrină librăriei "Presa Bună" cartea "Arta tăcerii" de B. Blanchard, apărută la Editura "Nöel", Iaşi 1995. Mi-am propus s-o citesc mai întâi, pentru a-mi completa cunoştinţele dintr-un nou izvor. Astfel, în loc să-mi prezint propria lucrare, fac o scurtă apologie şi prezentare a acestei cărţi, care are învăţături deosebit de instructive. Recomand celor ce n-au citit-o, s-o caute şi să se bucure ca de găsirea unei comori. "Arta tăcerii" se adresează tuturor oamenilor, pe când ceea ce oferă "Tăcerea, atribut divin" se adresează unei anumite categorii de persoane: acelora care vor să trăiască tăcerea din punct de vedere mai mult religios decât ca pe o cerinţă laică de bună cuviinţă, de urbanism... B. Blanchard prezintă tăcerea ca pe o "tărie de caracter", care avea din cele mai vechi timpuri o zeiţă protectoare numită "Tacita", ca siglă "trandafirul". Dacă la ospeţe se afla pe masă un vas cu trandafiri, era un semn din partea gazdei care dorea ca în toiul discuţiilor să se păstreze discreţia şi şi să nu se ridice prea mult glasul. Tot astfel expresia discuţiilor "sub roză" avea semnificaţia secretului intim. Autorul mai face o exegeză interesantă a următoarelor versete dintr-o poezie:

"Tăcerea este spiritul proştilor
Şi una din virtuţile celui înţelept".

Dacă B. Blanchard propune părerile unor comentatori, precum că tăcerea ar fi o "calitate" sau o "virtute", eu am intitulat prelucrarea făcută după cele două izvoare menţionate mai sus cu "Tăcerea, atribut divin", fiindcă Isus Cristos, din iubire divină faţă de noi, insultat şi învinuit în faţa lui Ponţiu Pilat, a păstrat cea mai miraculoasă tăcere (cf. Mc 15,5). Datorită acestui fapt "tăcerea" face parte din "crucea de fiecare zi", pe care trebuie să o îmbrăţişeze fiecare creştin şi să-l urmeze pe Cristos (Mt 16,24). Poluarea sonoră este un obstacol în calea desăvârşirii şi muzica rock este considerată drept "satanică" datorită faptului că menţine un ritm infernal în care omul nu se mai înţelege cu omul şi cu atât mai puţin cu Creatorul.

"Tăcerea, atribut divin" prezintă ideile, nu în capitole, ci sub formă de meditaţii. Meditaţia se face în tăcere şi odată cu însuşirea conţinutului, se însuşeşte şi tăcerea ca o formă de viaţă mistică, de exemplu bun care este mai grăitor decât orice cuvânt "de aur", deşi se spune că "Tăcerea este de aur şi vorbirea de argint". Cred că sfântul Francisc de Sales numai datorită reflexiei asupra tăcerii a spus că "Mai mult valorează un gram de exemplu bun decât 50 kilograme de cuvinte".

De fapt şi B. Blanchard ţine să sublinieze că "Meditaţia izvorâtă din tăcere îţi va da putere să-ţi stăpâneşti impulsivitatea primului imbold de a vorbi" şi în felul acesta "Cugetul nostru va fi înseninat de lumina răspândită de prudenţa şi circumspecţia izvorâtă din arta de a tăcea".

Dacă noi am înţelege valoarea tăcerii, lumea ar fi plină de exemple bune.

Atât "Arta tăcerii" cât şi "Tăcerea, atribut divin" constituie o singură chemare.