MEDITAŢII

Misterele de lumină

Botezul lui Isus în Iordan

(Mt 3,13-17; Mc 1,9-11; Lc 3,21-22; In 1,29-34)

Regăsim povestirea acestui mister în toate cele patru Evanghelii. Din fiecare din ele putem extrage puncte de meditaţie pentru viaţa noastră de zi cu zi. "Isus soseşte din Galilea la Iordan" (Mt 3,14); se deplasează, merge către omenire, către acele persoane care au primit mesajul Botezătorului şi sunt disponibile să pregătească căile Domnului. Isus nu stă, nu aşteaptă să fie căutat, merge El în căutarea omului, ne învaţă umilinţa prin faptele mai mult decât prin cuvintele Lui. El care şi-a asumat în totalitate natura umană, înafară de păcat, se prezintă la o acţiune de pocăinţă, de expiere a păcatului! Cel care nu are nevoie de iertare se supune botezului de pocăinţă.

"Tu vii la mine?" Ioan încearcă să-L oprească, dar Isus înainte de a vorbi - mai târziu vom găsi în Evanghelie: "trebuie să spălaţi unii altora picioarele. V-am dat exemplu" (In 13,14-15) - ne arată cum trebuie să acţionăm. Prin gestul său ne invită să ne întrebăm dacă nu cumva, prea des, ne simţim împăcaţi în conştiinţă şi nu ne cercetăm la lumina Celui care ar trebui să conducă vieţile noastre, doar pentru faptul că suntem convinşi că suntem cei mai buni.

Isus îi cere lui Ioan să-L boteze deoarece "se cuvine să împlinim orice dreptate" (Mt 3,15). El ne învaţă ascultarea faţă de Tatăl, primirea planului divin, atenţia către ceea ce Tatăl aşteaptă de la fiecare dintre noi.

"... a ieşit din apă" (Mt 3,16): aşa cum poporul evreu a ieşit din apa Mării Roşii pentru a cuceri libertatea, tot aşa Isus ne arată drumul, experienţa de eliberare pentru a putea lua în posesie "Pământul făgăduit", Împăraţia lui Dumnezeu pe care trebuie s-o construim în libertate, în fiecare zi a vieţii noastre. Isus "iese" din viaţa ascunsă de la Nazaret pentru a începe un drum de eliberare a celor care, ascultându-L şi primindu-L, vor decide să iasă din apa grijilor zilnice pentru a da vieţii gustul libertăţii cucerite. Libertate faţă de păcat, faţă de egoismul care de obicei ne ţine strâns în menghina lui şi nu ne permite să cucerim pământul Iubirii, al comuniunii, al bucuriei care devine "pâine" pentru comunitate.

"Tu eşti Fiul meu cel iubit" (Mc 1,11). Este recunoaşterea Tatălui, care face cunoscută paternitatea şi predilecţia sa; este ca o invitaţie să ne refugiem în braţele sale, să primim faptul că suntem fiii lui. Dumnezeu nu poate sta departe de copiii lui, este pregătit să-i ierte încă odată, să rămână în mijlocul lor: "Am văzut Spiritul coborând... şi rămânând asupra Lui" (In 1,32). Spiritul Sfânt vrea să se coboare asupra noastră, şi noi vom putea rămâne cu El şi El în noi, dacă îl vom imita pe Isus care "rugându-se, s-a deschis cerul, şi Spiritul Sfânt s-a coborât asupra lui" (Lc 3,21).

sr. Liana Petrizzo, SSCC, Blaj