MEDITAȚII 

Meditații la misterele Rozariului
achizitionare: 04.10.2004

Inapoi la cuprins Misterele de bucurie

Prezentarea lui Isus în templu

Misterul prezentării lui Isus în templu se află, printre misterele de bucurie ale rozariului, între nașterea din Betleem și regăsirea lui Isus în templu după trei zile, la vârsta de 12 ani. Se pare că ultimele două mistere de bucurie stau sub semnul prezenței lui Isus în templu: mai întâi, el e adus de părinți pentru a împlini un rit, iar, a doua oară, vine și rămâne din proprie inițiativă. Aș dori ca în rândurile următoare să propun o lectură alegorică și chiar ludică a unei taine care, așa cum se cuvine, poate fi privită pe mai multe niveluri, întrucât conține diferite semnificații.

În scenă avem cinci personaje: Isus și părinții săi, Simeon și Ana. Primii trei se îndreaptă spre templu, venind din spațiul profan al exteriorității, în timp ce ceilalți doi se găsesc deja într-o îndelungată așteptare a unui moment miraculos. Putem, însă, vedea ușor că dispunerea spațială de la început nu corespunde adevăratului simbolism, deoarece Isus este cel care, prin prezența sa, va da o nouă dimensiune templului. Iudaismul protagoniștilor va dezvălui o realitate ascunsă, și anume Împărăția mesianică.

Isus întrupează această ordine inedită și, totuși, conținută în germene sub chipul așteptării mântuirii. Simeon și Ana, luându-l în brațe pe copil, realizează deschiderea unui nou eon și își văd, implicit, misiunea împlinită. Drepții Vechii Alianțe sunt acum invitați să treacă în adevărata țară a făgăduinței.

Dar prezența lui Isus în templu poate fi contemplată și în termenii propriu-ziși ai frumuseții. E vorba, desigur, de o frumusețe dumnezeiască, pe care textele sacre o numesc kabod, doxa, gloria sau slava. O realitate divină inconfundabilă cu lucrurile acestei lumi, Isus prezent ca euharistie, dar și ca icoană sau, mai amplu, în integralitatea liturghiei Bisericii. De aici și importanța pe care credinciosul este chemat să o acorde nu doar spațiului sacru, ci și timpului rugăciunii și al meditației în tăcere. Nu pare să fie indiferent în ce mod ne raportăm la Împărăția mesianică, la prezența lui Isus în noul templu, adică în sufletul lui Simeon și al Anei, al Mariei și al lui Iosif, al Bisericii și, nu în ultimul rând, în propriul suflet.

Dacă frumusețea va salva lumea, așa cum s-a spus, aceasta are loc deoarece Isus însuși este frumusețea de nespus a lui Dumnezeu, arătată însă în trup omenesc, vizibilă pe chipul lui Isus și iradiantă spiritual de-a lungul secolelor. În adevărata icoană, ca reflex al acestei realități inefabile, Isus continuă să fie prezent în templu. Mai mult, prin arta liturgică Isus se arată din slavă în slavă, la nesfârșit, conform acelui concept teologic al epectazei utilizat de sfântul Grigore de Nyssa.

Arta icoanei poate fi o șansă pentru noul mileniu creștin, nu doar în materie ecumenică, ci și în ceea ce privește aprofundarea propriei credințe și vieți spirituale. Împărăția inaugurată prin misterele de bucurie, continuată prin cele de lumină și durere, se desăvârșește abia prin Înviere, ca taină a preamăririi Fiului omului. Isus se lasă descoperit, puțin câte puțin, conform logicii revelării sale și capacității umanei înțelegeri, prin trimiterea Spiritului Sfânt. Dar același Spirit pare să fi suflat deja în urechile lui Simeon și ale Anei, pare să fi deschis înainte de obșteasca vreme ochii Mariei, și continuă să ne surprindă și azi prin viața suprafirească a câte unui sfânt. Însă tot o formă de surpriză, chiar dacă de unii nesesizată, o constituie și frumusețea lui Isus din arta Bisericii și inspirația acelora care îl prezintă și îl reprezintă mereu pe Fiul lui Dumnezeu în templul pe care el însuși l-a rezidit prin Înviere.

Așadar, misterul de bucurie al respectării unui rit iudaic ne trimite nu numai la întâlnirea minunată a lui Simeon și a Anei, ci la o întreagă fenomenologie a prezenței divine în lume, prin adevărata artă a Bisericii, artă care nu poate să nu fie liturgică și doxologică, adică o laudă adusă Dumnezeului întreit.

În concluzie, iată ce scrie un maestru contemporan al teologiei icoanei, Leonid Uspensky, referitor la importanța combinației dintre euharistie și icoană sau, am spune noi, la rolul unei depline prezentări a lui Isus în Biserică:

"În Sfintele Daruri, Christos nu se arată, ci se dăruiește. El se arată în icoană. Aspectul vizibil al Euharistiei este imaginea care nu poate fi niciodată înlocuită nici prin imaginație, nici prin contemplarea Sfântului Sacrament. Realitatea trupului și a imaginii, împreună, sunt cele care dau deplinătate participării liturgice: unitatea fizică în comuniune și unitatea rugăciunii prin imagine."
("La question de l'iconostase", în Contacts, nr. 46, 1964, p. 116)

Apologia unei arte eclesiale autentice mi se pare obligatorie și nu opțională, deoarece Isus nu ne-a revelat un secret exterior lui însuși, ci s-a descoperit pe sine asumând natura umană. Acesta este temeiul teologic al artei noastre!

Alin Tat, Cluj-Napoca
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire