MEDITAȚII 

Meditații la misterele Rozariului
achizitionare: 04.10.2004

Inapoi la cuprins Misterele de durere

Răstignirea și moartea lui Isus

După ce a parcurs durerosul drum al Crucii, Isus ajunge în sfârșit pe Golgota. Este dezbrăcat de hainele sale și apoi răstignit, iar după trei ore de agonie își încredințează sufletul în mâinile Tatălui Său și moare. Moartea lui Isus pe Cruce este misterul asupra căruia suntem chemați să medităm în cel de-al cincilea mister de durere. Este un mister care ne pune în fața slăbiciunii lui Hristos, dar dincolo de această slăbiciune, privind cu ochii credinței, putem descoperi splendoarea și puterea iubirii sale. Doar Iubirea divină ne poate descoperi sensul morții lui Hristos.

"El M-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine", afirmă Sfântul Pavel (Gal 2,20). Același lucru îl întâlnim și la Sfântul Ioan care spune: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe Fiul Său cel Unul Născut" (Io 3,16). Cuvântul revelat ne face cunoscut într-un mod foarte evident că iubirea este cauza morții lui Hristos. În consecință, moartea lui Hristos nu este doar un mister de durere, care ne întristează, ci este mijlocul prin excelență prin care iubirea se face cunoscută. Este deci un mister pe care creștinul trebuie să-L contemple mereu.

În acest sens, Sfântul Pavel, plin de entuziasm, se adresa Corintenilor exclamând: "Eu am judecat să nu știu nimic altceva printre voi decât pe Hristos, și pe acesta răstignit" (1Cor 2,2). De ce Hristos răstignit? Pentru că acolo, pe Cruce, unde Fiul Său a murit, Dumnezeu Tatăl a vrut să manifeste infinita-i iubire față de om, pentru că prin acest mister al morții Fiului Său, El a vrut să ne mântuiască.

Moartea lui Hristos ascunde în sine misterul mântuirii noastre. Pentru a-i exprima importanța, L. Cerfaux spune că: "Moartea lui Hristos posedă o valoare, o utilitate și un motiv de a fi independente de înviere, căci ea este testamentul nou în sângele său" [1]. Moartea lui Hristos este importantă datorită scopului său, care este bine precizat de către Sfântul Pavel. Toate referințele la moartea lui Hristos sunt legate de către Sfântul Pavel de acel "pentru noi", fără de care această moarte ar fi lipsită de sens: "Hristos a murit pentru cei necredincioși" (Rom 5,6); "Hristos a murit pentru noi când eram încă păcătoși" (Rom 5,8); "El s-a dat pe sine pentru toți" (1Tm 2,6); "Hristos a murit pentru noi, pentru ca împreună cu el să viețuim" (1Tes 5,10). Apostolul Neamurilor pune astfel în lumină aspectul mântuitor al morții lui Hristos, care, trebuie totuși precizat, nu poate fi niciodată separat de misterul învierii, căci spune același apostol: "Dacă Hristos n-a înviat zadarnică este credința voastră" (1Cor 15,17).

Comuniunea cu misterul morții lui Hristos este esențială pentru fiecare creștin. Mai întâi pentru că el este botezat întru moartea lui Hristos (cf. Rom 6,3), iar apoi pentru că la fiecare celebrare euharistică, acest eveniment sângeros al Crucii se celebrează într-un mod nesângeros. Sfântul Pavel ne amintește că de fiecare dată când vom mânca din Sfânta Pâine și vom bea din Potirul Mântuirii "Moartea Domnului o vestim, până când va veni" (1Cor 11,26).

Aprofundând acest mister, se poate spune că cel care vestește moartea lui Hristos atunci când se împărtășește, vestește de asemenea și cauza acestei morți, care este iubirea lui Dumnezeu. Această iubire, "revărsată în inimile noastre de către Spiritul Sfânt care ni s-a dat" (Rom 5,5), cheamă la a fi imitată.

Dacă iubirea l-a împins pe Hristos să se ofere ca jertfă pe altarul Crucii, ea îl va inspira și pe creștin la aceeași jertfă, chiar dacă ea nu este sângeroasă. Dar pentru ca jertfa sa să fie bine plăcută Domnului, ea trebuie să fie făcută în comuniune cu singura jertfă perfectă, cea a lui Hristos. Astfel, creștinul care se jertfește din iubire, care se dăruiește lui Dumnezeu și aproapelui, moare pentru sine și devine o jertfă vie, sfântă și bineplăcută lui Dumnezeu (cf. Rom 12,1), și aceasta datorită comuniunii sale cu Hristos cel răstignit care îl va conduce la învierea cea de apoi. Deci, moartea lui Hristos cheamă la moartea pentru sine din iubire. Astfel, creștinul nu mai trăiește pentru sine, ci pentru Hristos, în comuniune cu Cel căruia i se cuvine toată cinstea și mărirea în veci.

[1] Cerfeaux, Lucien, Le Christ dans la Théologie de Saint Paul, Ed. du Cerf , Paris, 1951, p. 96

pr. Anton Crișan, Cluj-Napoca
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire