MEDITAȚII 

Meditații la misterele Rozariului
achizitionare: 04.10.2004

Inapoi la cuprins Misterele de durere

Încoronarea lui Isus cu spini

"Soldații au împletit o coroană din spini, i-au pus-o pe cap și l-au îmbrăcat cu o haină de purpură,
apoi veneau la el și-i spuneau: "Bucură-te regele iudeilor".
Isus a ieșit deci afară, purtând cununa de spini și haina de purpură.
Iar Pilat le-a zis: «Iată omul!»"
(In 19,2-3.5).

După ce a fost biciuit, Isus este supus unui nou act de batjocură din partea soldaților: încoronarea cu spini. Isus afirmase înaintea lui Pilat că El este rege: "Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr"! (In 18,37). Astfel, soldații găsesc o nouă modalitate de a se distra pe seama lui Isus, încoronându-l ca rege! De fapt, fără să-și dea seama, ei săvârșeau gesturi a căror semnificație îi depășea.

Coroana de spini pe capul lui Isus ni-l arată pe Mântuitorul nostru ca Marele Preot al noului legământ, ca Rege al regilor. Coroana a fost întotdeauna pe capetele regilor semnul demnității supreme. Cristos nu este însă un rege cu o coroană de aur, ci unul cu o coroană de spini, și aceea primită în batjocură. Iată-l așadar pe Cristos nu ca un rege care să domine prin puterea armată, ci un rege care domină prin puterea de a accepta voința lui Dumnezeu, ca un rege care acceptă suferința și moartea de dragul împlinirii planului lui Dumnezeu de mântuire a lumii.

Din firea sa omul tinde să caute primele locuri, caută să fie apreciat și lăudat de oameni, caută să-i domine pe ceilalți, crezând că prin aceasta va dobândi fericirea. Această tendință ne-o inspiră cel rău, pentru că este invidios pe fericirea la care noi putem ajunge în împărăția lui Dumnezeu. Dar pentru a fi acolo cu Domnul, trebuie să privim spre El, trebuie să privim spre Regele nostru. Cristos acceptă să fie un astfel de rege pentru a înțelege și noi, cei care i-am acceptat prin darul său învățătura, ce fel de creștini trebuie să fim.

Isus nu acceptă să devină rege atunci când este în culmea popularității, atunci când mulțimea săturată cu cele cinci pâini și cu cei doi pești vrea să-l aclame ca rege: din contră, Isus fuge, se ascunde. Isus nu acceptă să devină rege nici pe muntele Tabor, când se arată ucenicilor în adevărata sa splendoare dumnezeiască: din contră, le poruncește ucenicilor prezenți să nu spună nimănui nici un cuvânt. Acum însă, când în semn de batjocură apare încoronat ca un rege, Isus tace și acceptă aceste umilințe.

Trebuie să înțelegem și noi că îi suntem plăcuți Domnului atunci când în suferințele noastre știm de ce și cum trebuie să le acceptăm. Cât de greu ne vine însă de cele mai multe ori să acceptăm jertfa, suferința, umilința în viața noastră. Și știu aceasta din propria experiență. Suntem atât de inteligenți încât găsim subterfugii pentru a evita o jertfă, o umilire. Ne spunem că aveam dreptul să replicăm. Este mai plăcut să auzi că ești lăudat și apreciat decât contrariul. Dar Isus nu a procedat așa. Privind la Cristos, să avem curajul să acceptăm o corijare atunci când greșim; să avem curajul să luăm apărarea celui aflat în necaz; să avem curajul să spunem mereu adevărul și să-l mărturisim pe Cristos în viața noastră.

Iată omul - spune Pilat. Misterioasă expresie! Fără să-și dea seama, Pilat proclamă un mare adevăr. În acel moment, Isus devine OMUL: omul din toate timpurile, din toate locurile, care este maltratat, brutalizat de răutatea și cruzimea semenilor săi. Din acel moment, Isus se identifică cu omul în suferință. Iată-l pe Cristos prezent în fiecare om: în mine, în tine, în aproapele nostru. Care este comportamentul meu? Îmi bat și eu joc de Cristos prin atitudinile mele, prin viața mea?

Întreaga învățătură a înțelepciunii creștine, scrie Sfântul Leon cel Mare, constă nu în abundența cuvintelor, nu în arta de a filozofa, nu în a vâna lauda și mărirea, ci în cunoașterea și practicarea acelei umilințe adevărate și acceptate de bună voie pe care Domnul a ales-o pentru sine și a practicat-o cu atâta sârguință, din momentul întrupării în sânul mamei sale, Sfânta Fecioară Maria, până pe lemnul crucii. Sunt grele, dar justificate cuvintele Sfântului Bernard: "Ar trebui să ne plesnească obrazul de rușine când noi, mădularele, căutăm onoruri în vreme ce Cristos, capul nostru, poartă coroana de spini".

"Isus Cristos, explică Sfântul Augustin, a ucis mândria nu altfel decât prin umilința sa și ne-a trasat drumul cu umilința sa; fiindcă prin orgoliu ne îndepărtaserăm de Dumnezeu, nu ne puteam întoarce la el pe altă cale decât pe calea umilinței".

Toate virtuțile trebuie luate în considerație. Dar dacă umilinței nu i se acordă o atenție cu totul deosebită sau este neglijată, atunci întreg edificiul vieții spirituale se prăbușește ca o casă construită pe nisip. Piatra de încercare a umilinței, semnul adevărat și sigur după care putem recunoaște dacă avem sau nu virtutea umilinței, este suportarea ofenselor. Isus acest lucru îl găsește normal la ucenicul lui: "Fericiți veți fi când vă vor batjocori și vor zice tot cuvântul cel rău împotriva voastră; vai vouă, când vă vor lăuda pe voi oamenii; tot așa făceau și cu profeții mincinoși. Când ești lovit peste obrazul drept, întoarce și obrazul stâng..." Să nu ne fie teamă: Cristos ne va da și nouă puterea de a înfăptui voința lui Dumnezeu, dacă-i vom asculta și medita cuvântul.

Să mulțumim Domnului, meditând acest mister, pentru toate suferințele îndurate pentru mântuirea noastră, pentru toți aceia care în decursul istoriei au știut să-l imite și să ne fie exemple, dar să-i cerem și iertare pentru momentele în care noi ne eschivăm și căutăm să ocolim crucea, și totodată să ne ajute să-l căutăm pe El în viață, ca El să fie preamărit și să nu avem dorința deșartă a propriei măriri.

pr. Gabriel Bucur, Iași
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire