MEDITAŢII

Misterele de durere

Agonia lui Isus în Grădina Măslinilor

Vom medita acest mister folosindu-ne de una dintre picturile celebre: Beato Angelico, Rugăciunea din Grădina Măslinilor (c. 1450, frescă, 177 x 147, Muzeul "San Marco", Cell 34, Florenţa, Italia).

Mai întâi câteva date legate de viaţa lui Beato Angelico. Fra Giovanni da Fiesole, cunoscut începând cu anul 1439 ca Beato (Fericitul) Angelico, este un pictor italian. Botezat Guido di Pietro, s-a născut în anul 1395 (sau în 1387) în Vicchio di Mugello şi a murit la Roma la 18 februarie 1455. Este înmormântat în "Santa Maria sopra Minerva".

Este maestru al şcolii florentine. A pictat frescele din chiliile Mănăstirilor "San Marco" din Florenţa şi "Sfântul Dominic" din Fiesole, de asemenea, capela papei Nicolae al V-lea din Vatican şi catedrala din Orvieto. A fost călugăr dominican ridicat la cinstea altarelor la 30 octombrie 1984 de către papa Ioan Paul al II-lea, care l-a declarat patron al artiştilor, în special al pictorilor.

Din 1438 a lucrat cele mai importante comenzi, altarul "San Marco" şi frescele pentru Mănăstirea "San Marco" din Florenţa. Pentru prima dată în istorie pictează chiliile unei mănăstiri, cu scopul de a-i ajuta pe călugări în meditaţie, studiu şi rugăciune individuală. Astfel, în 12 ani (1438-1450), Fra Angelico a decorat patruzeci de chilii cu fresce. Abordează trei mari teme legate de viaţa lui Cristos: naşterea, patimile, învierea. Sunt misterele de bucurie, de durere şi de slavă ale lui Cristos.

Legat de gotic prin temele religioase şi cromatica vie, aparţine renaşterii prin observarea realităţii şi redarea atmosferei scăldate în lumină. Martorii spun că nu se apuca niciodată să picteze fără să se roage, iar când picta crucifixul îi apăreau lacrimi pe obraz. Opera sa în întregime este un mare "Magnificat", reflecţia sentimentelor creştine, a meditaţiilor şi a credinţei sale profunde. Michelangelo, discipol al său, spune: "Acest om, demn de toată stima, a pictat din inimă. Cu penelul său a fost capabil să exprime ardoarea şi profunda sa credinţă, ceea ce eu nu reuşesc să exprim, deoarece în inima mea nu simt astfel de înclinaţii". Prin pictura sa, el transmite învăţături, aşa cum fraţii săi dominicani predică evanghelia. Vasari scria despre el că "declara cu plăcere că artistul are nevoie de o viaţă liniştită, fără griji, şi că cei care sunt preocupaţi cu lucruri legate de Cristos trebuie să-i fie foarte aproape".

Pictura

Rugăciunea din Grădina Măslinilor combină informaţiile pe care ni le transmit cele patru evanghelii (Mc 14,32-42; Mt 26,36-46; Lc 22,40-46; In 12,27-29; 14,30-31;18,1b.11), îndeosebi primele trei şi ne introduce în ceea ce s-a întâmplat în acea noapte în Grădina Măslinilor. Detaliile inutile sunt suprimate, culorile sunt austere, personajele sunt realiste şi expresive.

În stânga sus este Isus în rugăciune. Deseori, în timpul vieţii, Isus s-a retras pentru a se ruga, dar această noapte are o importanţă deosebită, pentru că miza sa este viaţa sau moartea. De obicei, Evangheliile ni-l prezintă pe Isus rugându-se singur, retras, pe munte. Aici el ia trei martori, ca urmare a încărcăturii unice a acestei rugăciuni.

Evanghelia după Marcu ne spune că "el a început să simtă frică ("tristeţe" după Matei) şi nelinişte". Isus experimentează agonia morţii... El le spune celor trei: "Întristat este sufletul meu de moarte! Rămâneţi aici şi privegheaţi" (Mc 14,34). În pictură, Isus este în genunchi. "Şi îngenunchind, el se rugă" (Lc 22,41). Luca este singurul în Noul Testament care notează această atitudine de a se ruga a lui Isus.

Textele ne spun că Isus s-a rugat Tatălui să treacă ceasul, să ia de la el paharul, dar nu voia lui să se facă, ci voia Tatălui. "Ceasul", pe care îl cunoaştem mai ales din Evanghelia după Ioan, este momentul ales de Dumnezeu pentru crucificare. "Paharul" arată o încercare mare. Conform textelor din Isaia, Ieremia, Psalmi, Apocalips, paharul este o fiere a suferinţei pe care trebuie să o bea. Prin ultima parte a rugăciunii, natura umană este repusă la locul ei: voinţa lui Dumnezeu trebuie să domine.

Evanghelia după Luca vorbeşte despre neliniştea Domnului într-o manieră diferită: sudoarea de sânge şi îngerul. Este îngerul pe care îl vedem în partea de sus a picturii, având în mână paharul. Isus a trăit ca noi, cu tot ceea ce comportă natura umană; fiind în întregime Dumnezeu, el este cu adevărat om. Este om, întrucât doreşte să scape de moarte şi cere aceasta de la Tatăl, dacă este posibil.

În partea de jos a picturii sunt cei trei apostoli pe care Isus i-a luat cu el: Petru, Iacob şi Ioan (ultimii, "cei doi fii ai lui Zebedeu" după Mt 26,37). Ei au fost deja martori ai învierii fiicei lui Iair şi ai schimbării la faţă. Isus îi lasă şi se îndepărtează puţin pentru a fi singur şi a se ruga. El le cere să vegheze, dar, în timp ce Isus se roagă, apostolii se lasă furaţi de somn, din neglijenţă, din lene, din cauza oboselii sau, aşa cum spune Luca, "de tristeţe".

* * *

Imaginea exprimă trăiri spirituale şi cheamă la rugăciune. În primul rând atrage atenţia asupra persoanei lui Cristos, care cere să treacă ceasul, să se îndepărteze paharul şi acceptă voinţa divină. Domnul este în suferinţă... Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu făcut om, suferă înaintea Tatălui său şi acceptă să moară.

Pe de o parte se insistă asupra slăbiciunii lui Isus, în calitate de om, şi pe de altă parte asupra puterii ajutorului divin care îl întăreşte. Puterea cerului îl susţine pe Isus printr-un înger. Sfântului Paul, care l-a avut ca ucenic pe Luca, ne spune că puterea lui Dumnezeu susţine neputinţa noastră. El spune: "Atunci când sunt slab, atunci sunt tare" (2Cor 12,10) şi: "Eu pot toate în acela care mă întăreşte" (Fil 4,13). Acesta este adevărul lui Isus Cristos în calitatea sa de om: el este slab în suferinţa însăşi a trupului său care trebuie să sufere şi să moară, dar tăria puterii cereşti este trimisă de Tatăl său. Prezenţa îngerului spune că în această încercare supremă Isus a fost întărit de Tatăl său. Dumnezeu este gata să-i întărească pe toţi cei care trec prin încercări.

Apoi imaginea ne spune că Isus a vegheat şi s-a rugat în ziua marii încercări, ca atare, şi cei care îl urmează trebuie să vegheze şi să se roage cu el pentru a scăpa de ispită: "Vegheaţi şi rugaţi-vă pentru a nu intra în ispită: spiritul este arzător, dar trupul este neputincios" (Mc 14,38).

Privind pictura şi meditând primul mister de durere, ne gândim pe de o parte la Isus care poartă durerile noastre. Pe de altă parte la apostolii care nu sunt în rugăciune şi în veghere. Încercăm să ne facem propriu reproşul lui Isus: "Nu aţi vegheat nici măcar un ceas cu mine"!

pr. Cornel Cadar, Iaşi