MEDITAŢII

Comunitatea consumatorilor de Cristos
- 21 octombrie 2004 -

"De ce te duci la biserică pentru a te ruga?", întrebă un domn pe un creştin care se ducea la biserică. "Dumnezeu este pretutindeni!" Creştinul răspunse: "Şi aerul e plin de vapori de apă; dar cine vrea să-şi potolească setea trebuie să meargă la fântână."

Această scurtă povestioară, pe care am găsit-o pe coperta unei cărţi de pilde, m-a impresionat prin profunzimea ei. "Dumnezeu este pretutindeni" a devenit o scuză comună pentru a ne justifica slaba frecventare a bisericilor. Iată că Biserica a declarat, de duminica trecută începând, un An al Euharistiei. Ea ne face invitaţia pe care o găsim şi în răspunsul de mai sus al creştinului: "potoliţi-vă setea în Euharistie". Declararea acestui an mi se pare şi un semnal de alarmă tras de Biserică, pentru a indica o criză profundă a omenirii: nevoile spirituale, foamea şi setea de Dumnezeu, de dreptate, de iubire ş.a.m.d., au intrat într-un con de umbră, primând nevoile materiale, foamea şi setea de cele ale gurii, de salarii mai mari, de haine mai bune, de locuinţe mai luxoase...

În zona Ardealului, mulţi preoţi greco-catolici pot da mărturii impresionante despre credincioşi care, neavând parohie în satul lor, fac câţiva kilometri buni, fie vară, fie iarnă, pentru a participa la Sfânta Liturghie. Şi dacă efortul lor fizic nu ne impresionează, să ne gândim atunci la cei care acum câţiva ani, pe vremea fostului regim, participau la Liturghii cu geamurile acoperite, în case doar de ei ştiute, având tot timpul deasupra capului sabia posibilităţii ca la ieşire să fie întâmpinaţi de securişti. Desigur, putem merge şi mai departe în timp, la nenumăratele cazuri când participarea la Liturghie, pentru a-l primi pe Cristos, i-a costat pe unii libertatea sau chiar viaţa. Astăzi însă? ... Euharistia ne este la îndemână, până acolo încât ajungem să o banalizăm, să facem din actul primirii ei unul la fel de automat ca cel al venirii la biserică.

Anul Euharistiei vine să ne ofere un moment de profundă reflecţie asupra relaţiei noastre cu Cristos. Citeam recent într-o carte despre Sacramente: "Sfânta Împărtăşanie ne uneşte cu Isus Cristos; slăbeşte patimile cele rele şi ne dă puterea să facem binele; ne dă arvuna învierii şi a fericirii noastre veşnice." Parcă citeam un prospect de medicament cu efectele Împărtăşaniei. Şi aşa era! Euharistia, după cum au numit-o mulţi Sfinţi Părinţi, este un medicament pentru sufletul omului. Nu există omul care să fie prea sănătos pentru a nu avea nevoie de Euharistie. Ceea ce nu înseamnă că oricine, oricând, o poate primi (a se vedea prospectul!). Şi totuşi, lumea nu se înghesuie la acest medicament miraculos, care este Euharistia. De ce? Pentru că nu îşi conştientizează boala în care se află.

Papei Pius al XII-lea spunea: "cel mai mare păcat al omului modern este pierderea simţului păcatului". Dacă nu mai conştientizăm ce este păcatul, nu avem nici idee despre starea de boală a sufletelor noastre. Împietrindu-ne inima, ne facem întrucâtva asemenea animalelor, interesaţi fiind doar de cele trupeşti, înăbuşind foamea şi setea de cele spirituale. Trebuie să dăm atenţie spiritului, chiar mai mult decât trupului. Trebuie să descoperim în noi setea de Cristos, şi să mergem la fântâna-biserică. Trebuie să privim în noi pentru a ne descoperi păcatele, şi să le vindecăm prin mărturisirea lor, ungându-le apoi cu medicamentul euharistic. "Pâine de viaţă veşnică să îmi fie mie sfânt Trupul tău, milostive Doamne, şi scump Sângele tău, şi vindecare de bolile cele de multe feluri", citim în Orologhion.

Desigur, nu putem reduce Euharistia nici la hrană, nici la medicament. Dar asupra acestor aspecte am dorit să mă opresc acum. Anul Euharistic ne va fi prilej de numeroase reflecţii, personale, ori citite, ori auzite. Dincolo de reflecţii, trebuie să ne fie motiv de apropiere mai puternică de Cristos. Să îl primim în noi prin Sfânta Împărtăşanie. Şi, odată ieşiţi de la biserică, să îl ducem cu noi pe străzi, pentru ca să-i binecuvânteze pe toţi cei inconştienţi de marele dar făcut nouă de Dumnezeu. Şi dacă "manechinele care beau doar apă plată cu lămâie" îşi fac grup, iar "decoratorii de uşi" îşi fac clan, atunci propun şi eu să ne facem o comunitate, a "consumatorilor de Cristos". Intrarea liberă! Ne vom recunoaşte nu după mobile zapp sau alte semne exterioare, ci după lumina ce o purtăm în suflet.

Radu Capan