MEDITAŢII

Isuse al meu
- 9 octombrie 2009 -

Sfântul Atanasie ne povesteşte astfel viaţa Sf. Antonie: "Era un tânăr bogat, născut într-o familie creştină din Egipt. Părinţii săi au murit pe când se afla la începutul adolescenţei, lui revenindu-i întreaga avere. S-a maturizat repede, asumându-şi această responsabilitate. Avea toţi banii din lume, precum şi toate grijile. Dar într-o duminică, pe când se afla la biserică, a auzit la Evanghelie răspunsul dat de Cristos tânărului bogat: 'Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi de îţi vinde averile şi le dă săracilor şi vei avea comoară în ceruri. Apoi vino şi urmează-mi Mie.' Ceva din aceste cuvinte binecunoscute l-a mişcat pe Antonie, ca şi cum Isus i-ar fi spus acele cuvinte direct lui, personal. Antonie nici nu a mai aşteptat să se încheie liturghia. S-a grăbit afară din biserică şi s-a apucat să îşi pregătească registrele pentru a-şi vinde proprietăţile şi pentru a împărţi banii săracilor. Din acea zi, Sfântul Antonie şi-a dedicat viaţa rugăciunii. El s-a dus să locuiască într-o cocioabă la marginea oraşului, cultivând pământul pentru a se hrăni. Cincisprezece ani mai târziu, s-a mutat în deşert."

M-au impresionat aceste rânduri. M-au făcut să mă gândesc la Apostolii care, fără să clipească, i-au făcut stânga împrejur unui stil de viaţă pentru a-l urma pe Necunoscutul care le vorbea direct în inimă. Tânărul Antonie nu l-a văzut cu ochii pe Isus, în acel moment, la biserică, dar a primit cuvintele în inima lui. "Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut" (Ioan 20, 29). Şi desigur, putem invoca atâtea vieţi de sfinţi, din Răsărit şi din Apus, cu istorii similare. Ce au ele în comun? Sunt istoriile unor oameni care au luat personal cuvintele lui Isus, care au avut o relaţie personală cu Isus. Cred că o mare dramă a zilelor noastre este că inclusiv noi creştinii avem o relaţie distantă cu Dumnezeu. Suntem în stare ca o viaţă întreagă să mergem la biserică, să respectăm poruncile, să respectăm ceea ce teoretic ar defini statutul de creştin, dar fără să îl fi experimentat vreodată la nivel personal pe Dumnezeu. Îmi amintesc de un alt episod, de data aceasta nu citit, ci văzut, într-un film despre Padre Pio. Tocmai îi apăruseră stigmatele. Era întins pe pat, chircit de durere şi uimit de alegerea făcută de Dumnezeu. Fratele aflat lângă el încerca să înţeleagă ce s-a întâmplat, iar Padre Pio i-a explicat: "L-am văzut! L-am văzut pe Isus Cristos murind pe Cruce! L-am văzut murind pentru mine!" Cu toţii ştim că Isus Cristos a murit pentru păcatele noastre, dar am coborât de la minte la inimă faptul că Isus a murit pentru păcatele mele? Dacă nu, punem adevărul creştin în aceeaşi categorie cu a adevărurilor impersonale precum "pământul este rotund" sau "apa e formată din oxigen şi hidrogen".

Ierarhul rus Tihon, considerat sfânt de Biserica Ortodoxă, scria în secolul al XVIII-lea o rugăciune deosebit de frumoasă:

"Ascultă, suflete al meu: la noi vine Domnul; ne cercetează Dumnezeu;
Pentru mine s-a născut din Maria Fecioară şi s-a învelit în scutece
cel ce acoperă cerul cu nori şi se înveşmântează în straie de lumină.
Pentru mine a fost pus în staul smerit
El, care cerurile stăpâneşte şi pe pământ picioarele îşi odihneşte.
Pentru mine s-a hrănit din laptele maicii Sale cel ce hrăneşte toată fiinţa.
Pentru mine a fost ţinut în braţele maicii Sale,
El, care s-a născut înconjurat de heruvimi şi care în îmbrăţişarea Sa ţine toate făpturile.
Pentru mine a fost El tăiat împrejur, după cum cerea legea, El, care face Legea.
Pentru mine Nevăzutul s-a făcut văzut trăind printre oameni.
El, care este Dumnezeu meu, s-a făcut asemenea mie, om.
Cuvântul trup s-a făcut şi Domnul meu, El, Domnul slavei, pentru mine chip de rob a luat,
pe pământ a trăit, pe pământ a umblat, cel care este Împăratul Cerurilor. [...]
Pentru mine Dumnezeu a creat lumea.
Pentru mine El a devenit om în Cristos.
Pentru mine a pătimit pe Cruce.
Pentru mine s-a ridicat din morţi şi s-a înălţat la ceruri."

Pentru mine. Ştiu, dar oare înţeleg? Tentaţia mare este de a transforma "pentru mine" în "pentru alţii". Duminică de duminică ascult pericopele evanghelice în care Isus Cristos vorbeşte unei categorii sau alteia: orbilor şi surzilor de astăzi, fariseilor de astăzi, leproşilor de astăzi. Dar nu mie. Spre deosebire de tânărul Antonie, am impresia că Isus nu cu mine vorbeşte, ci cu alţii. Şi atunci de ce mă mir că Isus nu mă vindecă (şi) pe mine, ci (doar) pe alţii? Nu vom reuşi niciodată să intrăm într-o relaţie personală cu El până când nu îi vom lua în serios cuvintele, până când nu vom înţelege că ni se adresează nouă, acum; până când nu ne vom identifica cu orbul din naştere, cu fariseul de la templu, cu bărbatul paralizat, cu femeia cu scurgere de sânge, cu Zaheu căţărat în copac, cu Marta, cu Petru... Nu este vorba de un simplu exerciţiu de imaginaţie, ci de seva de viaţă din Scriptură, de actualitatea perenă a cuvintelor lui Isus, în orice timp, în orice loc. Cristos, vorbind altora acum două mii de ani, îmi vorbeşte mie, cel de astăzi. S-a jertfit pentru mine pentru că vrea o relaţie personală cu mine. Locul lui favorit nu este pe cupola bisericii, într-o pictură, la distanţă, ci în pâinea şi vinul consacrate, care pe mine mă aşteaptă să le consum.

Sunt lucruri pe care le ştiu, dar pe care trebuie să mi le repet continuu pentru a le interioriza. Cum ar fi dacă mintea mea, în loc să fie ocupată de ritmurile nu ştiu cărui hit ar repeta: "Isus s-a jertfit pentru mine; Isus doreşte o relaţie personală cu mine; Isus este Mântuitorul meu"? Una dintre rugăciunile care îmi place în mod aparte este "Canonul către Domnul nostru Isus Cristos", din Orologhion. Chiar dacă nu îl repet prea des, vă pot spune la orice oră din zi sau din noapte "refrenul": "Isuse al meu". Repetiţia acestei expresii ne "fixează" în minte un rezumat ultra-concis al nevoii unei relaţii personale cu Dumnezeu, al nevoii experimentării Lui în viaţa noastră. Închei citând din acest canon:

"Tu eşti lumina minţii mele, Isuse al meu, Tu eşti mântuirea sufletului meu cel deznădăjduit. Mântuitorule, Tu, Isuse al meu, de pedeapsă şi de gheenă scapă-mă pe mine, cel care strig: Mântuieşte-mă, Isuse al meu Cristoase, pe mine păcătosul. Cu totul fiind dedat la patimile necinstei, Isuse ale meu, acum strig: Tu, Isuse al meu, trimite-mi mână de ajutor şi scapă-l pe cel care strigă: Mântuieşte-mă, Isuse al meu Cristoase, pe mine ticălosul. Minte pângărită având, Isuse al meu, strig către Tine: Curăţeşte-mă de întinăciunea păcatelor şi mă scapă pe mine, cel ce am alunecat din neştiinţă întru adâncurile răutăţii, Mântuitorule, Isuse al meu, şi mă mântuieşte, rogu-te. [...]

Isuse preadulce, mângâierea sufletului meu, Isuse curăţirea minţii mele, Stăpâne mult milostive, mântuieşte-mă Isuse, Mântuitorul meu. Isuse al meu atotputernice, nu mă părăsi. Mântuitorule Isuse, ai milă de mine şi mă mântuieşte de toată pedeapsa, Isuse, şi mă învredniceşte de partea celor mântuiţi, Isuse al meu. Cu ceata aleşilor Tăi mă uneşte, Isuse iubitorule de oameni."

Radu Capan