MEDITAŢII

Succesul
- 24 februarie 2009 -

Am nimerit de curând peste următorul text al lui Viktor Frankl, renumitul psihiatru austriac, supravieţuitor al lagărului de concentrare de la Auschwitz şi părinte al logoterapiei: "Nu năzuiţi după succes - cu cât îl urmăriţi mai mult şi vă faceţi din el o ţintă, cu atât mai mult îl veţi pierde. Căci succesul, ca şi fericirea, nu poate fi urmărit, el trebuie să rezulte, iar aceasta se întâmplă doar ca efect secundar neintenţionat când te dăruieşti unei cauze mai mari decât sine sau ca un produs marginal când te abandonezi unei alte persoane decât sine. Fericirea trebuie să se întâmple (happiness must happen), şi acelaşi lucru e valabil şi pentru succes: trebuie să îl laşi să se întâmple nepăsându-ţi de el."[1]

Adevărul acestui îndemn îl dovedeşte însuşi autorul lui: cartea sa cea mai citită, Omul în căutarea sensului, urma să apară anonimă, întrucât Frankl dorea doar să arate, prin propriul său exemplu, că viaţa continuă să aibă sens în orice condiţii, chiar şi într-un lagăr de exterminare. De la apariţia ei în 1959, cartea a cunoscut aproape o sută de editări doar în engleză, cu mai bine de douăsprezece milioane de exemplare vândute în lumea întreagă!

Etimologia cuvântului "succes" vine să confirme justeţea observaţiilor lui Frankl: substantivul latinesc successus provine de la verbul succedere (sub-cedere), care descrie, prin prefixul sub-, o acţiune succesivă alteia, însemnând "a pătrunde pe dedesupt, a înainta, a urma".

C. S. Lewis, la sfârşitul extraordinarei sale cărţi Creştinism pur şi simplu (Mere Christianity), are reflecţii asemănătoare: "Chiar şi în viaţa socială, nu vei face niciodată o impresie bună asupra altora până când nu vei înceta să te gândeşti ce fel de impresie faci. Chiar şi în literatură şi artă, nimeni care se preocupă de originalitate nu va fi vreodată original: pe când dacă pur şi simplu încerci să spui adevărul (fără să-ţi pese deloc cât de des a fost spus înainte) vei ajunge, de nouă ori din zece, să fii original, fără să-ţi fi dat vreodată seama. Principiul străbate întreaga viaţă de la vârf la bază. Renunţă la tine şi te vei regăsi cu adevărat. Pierde-ţi viaţa şi ţi-o vei mântui."[2]

Ultimul îndemn al lui Lewis trimite direct la cuvintele lui Isus: "Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, şi-o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, şi-o va câştiga" (Mt 16, 25). În evanghelia după Ioan, Isus exprimă acelaşi paradox prin parabola bobului de grâu: "Adevărat, adevărat vă spun, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă" (In 12, 24).

Isus Însuşi este bobul de grâu care a intrat mort în pământ pentru noi. El, Care fusese aclamat la intrarea în Ierusalim ca fiu al lui David, rege al Israelului, trimis al lui Dumnezeu - El părea să fi sfârşit în modul cel mai lamentabil cu putinţă pe Golgota. Cine ar fi putut bănui, văzându-L atârnat pe cruce, că după răstignire urmează Învierea? Apostolii înşişi, care ştiau chiar din gura lui Isus că va învia, nu au crezut până când nu L-au văzut, într-atât de convinşi erau de moartea Lui. Dar Isus nu a murit pentru noi ca să învie, ci ca să ne dobândească viaţa veşnică, îndeplinind voia Tatălui Care L-a trimis. Să căutăm şi noi mai întâi să îndeplinim voia Tatălui fiecare în propria-i viaţă şi toate celelalte ni se vor adăuga nouă (v. Mt 6, 33)!

Note
[1] Viktor E. Frankl, Man's Search For Meaning, Beacon Press: Boston, 2006, XIV-XV.
[2] C. S. Lewis, Mere Christianity, HarperSanFrancisco 2001, 226.

Andrei Goţia