MEDITAȚII 

Reflecția săptămânii

Inapoi la cuprins

Apa de la Masa Regelui
- 6 ianuarie 2009 -

O istorisire, compusă din elementele următoare, era așternută pe eticheta unei sticle de apă: "Apa aceasta a fost consumată de regele F.J." , "în primii ani ai erei noastre a fost descoperit paradisul acesta, în Munți", "nu-ți refuza acest dar al naturii", "apa împăraților va ajunge azi pe masa ta". Am modificat puțin exprimarea și am omis detaliile, pentru a nu fi recunoscută firma producătoare și a nu atenta cumva la imaginea sa.

Wow! Nu-mi vine să cred! Apa regelui pe masa mea? Comoara ascunsă în adâncimile pământului încă de la începutul erei noastre (care "eră a noastră" de unde și-o trage numele, dacă nu de la Cristos Domnul)? Paradisul e în Munți (păi, acum vreo 6 milenii, protopărinții noștri au fost alungați din el și de atunci îl tot căutăm în fel și chip)? Darul naturii (adică al minunatului Big-Bang prin care din nimic se face și materie și suflet și spirit)? E pe masa mea apa preferată de împăratul Franz Joseph? Ce să spun? Nu mai am cuvinte! Sunt emoționat având înaintea mea acest miracol. Când mă gândesc că apa asta străbate tubul meu digestiv, intră în sângele meu - îl face albastru, că doar din asta beau regii, nu?- și apoi iese ajungând din nou în adâncuri, mă cuprinde o stare minunată.

După cum vedeți, oamenii cu imaginație bogată sunt în stare să croiască cele mai năstrușnice povestiri cu care să-și îmbrace reclamele lor. Mă gândesc că noi, românii, am consuma mai degrabă o apă de masă mai ieftină, lipsită de legenda sorgintei sale, decât una cu etichetă precum aceasta. N-am ajuns încă așa de snobi să alegem un produs pentru că a fost purtat, folosit, consumat de regele nu știu care.

Cu toate acestea, apa este elementul indispensabil vieții. Un om consumă în medie 3 l apă/zi, iar corpul său are un conținut de 60-70 apă. Un pom evaporă aproximativ 200 l apă/zi. Un om adult, cântărind 70 kg conține apă într-un procent de 65-70 din greutatea sa, adică până la 50 kg apă.

Pe străzile Samariei, o femeie scoate apă dintr-o fântână publică, cu importanță istorică pentru ținutul respectiv. Un ostenit de pe drum, iudeu, îi cere femeii să-i dea să bea. Cam greu de înțeles în contextul postmodern al emancipării femeii, dar în timpul și spațiul acela, era un privilegiu pentru o femeie să scoată apă pentru un bărbat, mai ales de acesta era evreu. Este prilejul pentru Omul acesta să-i prezinte femeii un alt fel de apă. O Apă Vie, care potolește setea pentru eternitate. O apă care nu se va pierde, ci, care odată pătrunsă în ființa umană, va zămisli în ea un izvor de apă ce va țâșni în viață veșnică. (Ioan 4, 14).

Desigur, v-ați dat seama. Isus este bărbatul și apa despre care vorbește este chiar El. Multe trebuințe are omul. De dimineață și până de cu seara, respiră, mănâncă, bea, vorbește, muncește, se odihnește... Nu știu dacă v-ați gândit vreodată, dar toate aceste nevoi converg spre Nevoia Primordială a omului: Domnul Isus. Da, am nevoie de Isus așa cum am nevoie de aer pentru a respira, de apă pentru a-mi potoli setea. Orice dorință a mea provine din marea nevoie a sufletului meu, nevoia de Dumnezeu. Și cine ne-ar potoli setea de Dumnezeu dacă nu Isus, Fiul Său, Dumnezeu venit în lume pentru ca, învelindu-Se cu haina naturii umane, să poată fi, pentru noi, Cale de împăcare cu Tatăl. El, unicul dintr-al cerului și dintr-al nostru, deopotrivă.

Trăim vremuri în care alternativele la creștinism sunt mai atractive ca niciodată. O apă minerală cu o reclamă bună se vinde mai bine decât Biblia. Ritmul rockului de pe centru îmbie mai repede firea vizitatorilor decât cântările creștinilor. Când tobele răsună cu putere la câțiva metri de lăcașul de închinare, acoperind orga, corul, vocea păstorului sufletesc, nu e de mirare că, dintr-atâția creștini, puțini mai sunt în Biserică și mulți sunt la ușa ei, cu privirea în afară. Două lucruri am de spus. Primul este că aceste alternative nu ne vor împlini niciodată. Bucuria și pacea unei ore de rugăciune nu se vor naște în nopți de veghe la concertele lumii. Al doilea este că, odată, vom fi întrebați: "Ce ai făcut cu Cristos?"

Ni se oferă prilejul astăzi să bem din Apa de la Masa Regelui! Apa venită din Cer, din Sfântă și Nedespărțită Sfântă Treime. De două milenii, Izvorul acesta a rămas la fel de viu. Apa Sa are aceleași proprietăți miraculoase. Mulți sunt cei care o critică, mulți sunt cei care-i elogiază prospețimea, puțini sunt cei care o gustă. Însă întotdeauna Apa Vieții stârnește reacții. De o vreme sunt cuprins de o temere. Să nu cumva să fiu și eu din rândul celor care au venit aproape de Acest Izvor, dar ale cărui haine sunt încă murdare de praful drumului. De aceea, spun: "Doamne Isuse, ai coborât în locuința morților și mi-ai desfăcut încuietorile Iadului meu. Ai înviat și mi-ai adus puterea vieții celei noi. Te-ai ridicat la cer și m-ai condus în părtășia sfinților. Ai coborât din nou prin Duhul Sfânt și m-ai îndemnat să mă împart oamenilor, propovăduind mesajul universal al iubirii. Mâine, de vei îngădui, voi fi cu Tine. Câtă vreme sunt încă pe pământ, am nevoie să spun neîncetat: Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-mă pe mine, păcătosul!"

"Veniți să bem băutură nouă,
Nu din piatră stearpă, făcută cu minuni,
Ci din Izvorul nestricăciunii,
Care a izvorât din mormântul lui Cristos,
Întru care ne întărim."

Troparul Învierii

Andrei Pătrîncă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire