MEDITAŢII

Ţi-ai pierdut crucea
- 19 iulie 2007 -

După lucrarea "Fie Voia Ta"
- Sf Alfons de Liguori -

În avion. Doi pasageri, un bărbat şi o femeie stau pe locuri vecine. El citeşte din Biblie. Avionul decolează. Ea îşi face cruce. El nu. "De ce, domnule, nu vă faceţi cruce?", întreabă doamna revoltată. El ridică uşor privirea, continuând apoi să citească. La un moment dat, stewardesa se apropie, se îndreaptă spre ei... avionul începe să se clatine, stewardesa se dezechilibrează şi un pahar cu băutură răcoritoare de pe tava ei se varsă pe rochia doamnei evlavioase. Aceasta începe să o atace verbal pe stewardesă. Bărbatul se întoarce spre ea şi îi spune: "Doamnă, v-aţi pierdut crucea!"

La fel este şi în viaţa noastră. Ne este uşor să acceptăm crucea atunci când ea înseamnă bunăstarea noastră, bucuria noastră... Dar adevărata credinţă se vede în situaţii de criză. Acolo se testează supunerea faţă de Voia divină. În lipsuri, în singurătate, în mijlocul neînţelegerii venite din partea celor din jur, în crizele afective, profesionale, sociale, iese la iveală măsura smereniei sub crucea încredinţată fiecăruia spre Golgota proslăvirii noastre!

"Unirea voinţelor celor ce se iubesc, astfel ca ei să aibă aceeaşi dorinţă, este cea mai însemnată urmare a iubirii" - Dionisie Areopagitul. De aceea, cu cât cineva va fi mai strâns unit cu voinţa lui Dumnezeu, cu atât mai mare va fi dragostea sa. Sfântul Alfons de Liguori îşi pune întrebarea: "la ce ne folosesc faptele pe care vrem să le facem spre mărirea lui Dumnezeu, dar nu sunt după plăcerea sa?" Tot el vine cu răspunsul: "Domnul nu vrea jertfe, ci să ne supunem poruncilor Sale: 'Oare vrea Domnul arderi de tot şi jertfe mai bine decât ascultarea Cuvântului Său? Nesupunerea este la fel cu închinarea la idoli' - 1 Împăraţi 15, 22. Omul care vrea să lucreze după propria lui voinţă, în afară de voinţa lui Dumnezeu, săvârşeşte un fel de închinare la idoli, căci în loc să se închine voinţei dumnezeieşti, el se închină voinţei sale".

Mă confrunt adesea cu oameni care "au doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea". Persoane care cred că au făcut o crimă dacă au spălat rufe miercuri şi vineri, dar care trăiesc în curvie. O colegă se lăuda că ea ţine în fiecare marţi "postul sfântului Anton", în timp ce ne ţinea o conferinţă pro-concubinaj şi anti-căsătorie. Se pare că ea nu a citit niciodată în Sfânta Scriptură că postul nu se trâmbiţează şi că principala lui componentă e cea spirituală, nicidecum aspectul alimentar.

Ce se întâmplă însă cu cei care suntem sau pretindem că suntem convertiţi la Cristos în momente în care ne este greu să purtăm crucea? Cum să ne depăşim crizele? Când totul urlă în noi împotriva deciziei divine, când suntem supăraţi la culme pe viaţa noastră? Acelaşi sf. Alfons de Liguori ne îndeamnă, într-una din scrierile sale, să căutăm a face voia lui Dumnezeu "în lucrurile obişnuite, fireşti, în boală, în supărări, în ispite, în moartea celor apropiaţi, în darurile primite de la Domnul Isus". Este premiza de la care pornim. Fără tăgadă, trebuie să acceptăm faptul că Dumnezeu vrea să ne supunem voia Voii Sale. Problema noastră nu este că suntem în necunoştinţă de faptul acesta, ci că ne este greu să-l punem în practică.

Să ne oprim o clipă asupra însemnărilor robilor lui Dumnezeu cu privire la acest subiect. "Preţuieşte mai mult să spui: 'Fie numele Domnului binecuvântat' când întâmpinăm lucruri neplăcute, decât mii de mulţumiri, în lucrurile care ne plac" - pr. Ioan Avila. "Tot ce se întâmplă aici contrar voinţei noastre, să ştii că nu se întâmplă decât din Voia lui Dumnezeu" - Sf. Augustin. "Sufletele supuse voinţei lui Dumnezeu, dacă sunt umilite, ele doresc aceasta. Dacă suferă lipsuri, ele doresc să fie sărace. Când vine frigul sau căldura, ploaia sau vântul, cel ce e unit cu voinţa divină zice: 'vreau să fie frig sau cald, vreau să fie vânt sau ploaie, căci aşa vrea Dumnezeu'. Când vine sărăcia, prigoana, boala sau moartea, un astfel de suflet zice: 'eu vreau să fiu sărac, prigonit, bolnav. Chiar vreau să mor, căci aşa vrea Dumnezeu" - Salvian.

Desigur, avem în istoria lumii cel mai motivant exemplu de supunere. Când omul a hotărât să Îi întoarcă spatele lui Dumnezeu, Însuşi Isus, Dumnezeu fiind în Sfânta Treime, a luat chip uman şi a purtat pentru noi povara păcatelor şi a morţii. Ştim asta. Fiul a adus Tatălui singura jertfă prin care noi putem avea acces la părtăşia cu Sfânta Trinitate. Ceea ce uităm adesea este că Acelaşi Isus nu ne-a lăsat singuri în lume, după înălţarea Sa. Ci este gata să împlinească în noi minunea ascensiunii spirituale, chiar purtându-ne crucile noastre spre destinaţia finală. Domnul Isus este solidar cu noi în drumul spre Golgota, în calea noastră spre culmi! Nu e suferinţă să ne doară mai tare decât pe El! Nu e lacrimă care să nu-şi aibă izvorul în sensibilitatea Lui! Iată de ce, unindu-ne voia noastră cu Voia Lui, ne vom trezi lucrând prin durerea de azi răsplătirea de mâine. Şi nu suntem vreo clipă lipsiţi de Sfânta-I prezenţă.

"Doamne Isuse, Cel care Ţi-ai părăsit gloria cerească pentru a Te identifica cu durerea aleasă de om prin nesupunere, model de smerenie până la moarte, şi încă moarte de cruce, închinare Ţie! Rămâi alături de noi când nu înţelegem Voia Ta, lucrând în noi acceptarea şi conformarea cu orice circumstanţă îngăduită de Tine! Trezeşte-ne iubirea pentru crucile noastre! Pe cei care ne-am pierdut crucile, recuperează-le pentru noi! Pe cei ce le-am blestemat, învaţă-ne să le binecuvântăm! Căci Tu eşti Dumnezeul şi Izbăvitorul nostru, în bucurie şi în necaz, de acum şi până la sfârşitul veacurilor! Laudă Ţie, Isuse Cristoase!" Amin.

Andrei Pătrîncă