MEDITAȚII 

Să educăm prin pilde și povestioare
Fr. Daniel Ciobanu FSC

achizitionare: 27.06.2003; sursa: Editura Presa Bună

Post / PatimăCuprinsCrăciun

Capitolul 3. Căsătorie / Familie

40. Iubirea părinților este de neînlocuit

Un tată și o mamă, care erau foarte ocupați cu activitățile profesiei lor, înaintea zilei de naștere a copilului lor, trecură în mare grabă printr-un magazin de jucării. Îi explicară vânzătoarei: "Am vrea ceva pentru un copil micuț care să-i poată ține de urât și să-i ia sentimentul singurătății". "Îmi pare rău, zâmbi vânzătoarea, nu avem părinți de vânzare".

41. Tatăl cel drept

Un tânăr merse în vizită la un prieten de-al său mai mare, care era renumit pentru spiritul său de dreptate. El observă cum se purta cu fii săi și se miră nespus: "Spuneai că-i iubești pe copiii tăi în mod egal. Acum însă observ că îi tratezi în mod diferit. Unde-i dreptatea în acest caz?" "Ea constă în faptul, răspunse prietenul, că mă străduiesc să-i acord fiecărui copil ceea ce îi trebuie. Dacă i-aș trata pe toți la fel, aș fi foarte nedrept".

42. A avea timp

"Hei, tăticule!", strigă un copil. Tatăl său citea ziarul. Deodată el spuse tare: "Da, ce vrei fiule?" Copilul răspunse: "Când voi crește mare, va trebui să citesc și eu ziarul?" "Bineînțeles". "Dar de ce, tăticule?" Tata se făcu că nu aude și citi mai departe. "Hei, tăticule, de ce?" "Of, Doamne, când ești adult, atunci se obișnuiește să citești ziare. Se simte nevoia de a ști tot ce se petrece în lume; trebuie să mergi în pas cu lumea". "Ce înseamnă a merge în pas cu lumea?" "Înseamnă a ști să te orientezi după ea, înțelegi tu?" "Nu, tăticule". "Ei bine, atunci vom mai vorbi despre asta altă dată. Acum însă lasă-mă să citesc mai departe". "Tăticule, dar de ce nu poți citi în timp ce vorbesc cu tine?" "Pentru că aceasta mă deranjează. Vorbăria mă deranjează. Să ții minte asta". "Profesorul meu însă vorbește foarte mult, tată." "Da, dar el are voie pentru că el este profesor, însă copiii trebuie să tacă, ai înțeles?" "Însă când suntem la ore și noi, copiii, nu deschidem gura, el ne ceartă." "Of, Doamne, lasă-mă odată în pace, căci dacă îmi mai pui astfel de întrebări, va trebui să merg la Socola, într-o casă de nebuni". "Și acolo va trebui să citești ziare, tată?" "Dar de unde, fiule. Acolo nu sunt ziare". "O, ce bine va fi, tăticule, îi răspunse fiul bucuros. Acolo te voi vizita și voi putea vorbi cu tine fără a te mai deranja".

43. Iubirea față de mama

În timpul ocupației americane din Filipine, mulți soldați erau pregătiți la bordul unor nave maritime militare să riposteze atacurilor inamicilor. Atacul trebuia să înceapă, când deodată geaca militară a unui soldat căzu în apă. Soldatul ceru permisiunea de la comandatul șef de a sări pentru a-și recupera geaca, dar rugămintea nu i-a fost îndeplinită. Cu toate acestea soldatul sări în apă. Toți credeau că vrea să dezerteze, dar după ce-și găsi geaca, reveni la bordul navei. Ajuns la bord, i-a fost luată geaca și a fost închis. După câteva zile se pronunță sentința de condamnare la moarte pentru dezertare.

Înainte de a fi executat, generalul care pronunțase sentința îl întrebă: "Cum ai putut să săvârșești o asemenea prostie pentru o geacă atât de zdrențăroasă?" Soldatul rugă să i se aducă geaca. Apoi, scoțând din buzunarul interior o fotografie și arătând-o generalului, îi răspunse: "Am sărit peste bordul navei datorită acestei fotografii care o reprezintă pe mama mea". Atunci generalul, foarte mirat, spuse: "Dacă el și-a pus viața în primejdie pentru o fotografie a mamei sale, atunci el nu poate fi dușman nici al patriei sale". Și-i iertă fapta săvârșită.

44. Jurnalul celor mici

1.5. Din iubire, părinții mei m-au chemat astăzi la viață.

15.5. Iau naștere primele artere și corpul meu se formează foarte repede.

19.5. Deja am gură.

21.5. Inima mea începe să bată. Cine se îndoiește că trăiesc?

22.5. Mama mea își face griji, iar eu nu știu din ce cauză.

28.5. Brațele și picioarele mele încep să crească. Mă întind din toate încheieturile.

8.6. Din mâinile mele ies degețele. Este așa de frumos! În curând voi putea să apuc cu ele.

15.6. Abia astăzi mama mea a aflat că eu sunt în ea. M-am bucurat mult de acest lucru.

20.6. Acum este sigur că sunt o fetiță.

24.6. Toate organele mele sunt formate. Deja pot simți dureri.

6.7. Îmi cresc părul și sprâncenele. Asta mă împodobește!

8.7. Ochii mei sunt gata de mult timp, chiar dacă pleoapele mi le acoperă. Dar în curând voi putea vedea totul: întreaga lume minunată și, în mod deosebit, pe mămica mea cea dragă care încă mă mai poartă în ea.

19.7. Inima mea bate minunat. Mă simt așa de bine în siguranță! Sunt foarte bucuroasă.

20.7. Astăzi, după aproape trei luni, mama mea m-a ucis.

45. Cei trei feciori

Într-un sat, trei femei voiau să aducă apă de la fântână. Nu departe de acest loc stătea un înțelept și ascultă cum cele trei femei își lăudau fiii. "Fiul meu, spuse prima, este așa de inteligent, încât îi lasă în urmă pe toți ceilalți". "Fiul meu, spuse a doua, cântă așa de frumos ca o privighetoare. Nici un alt băiat nu are o voce așa de frumoasă ca cea a fiului meu". "Iar tu, de ce nu-ți lauzi băiatul?", o întrebă una pe cea de-a treia femeie. "Fiul meu nu are nimic deosebit în el, nu l-aș putea lăuda pentru ceva. El nu-i decât un băiat obișnuit ca toți ceilalți".

Femeile își umplură gălețile și plecară spre casă. Înțeleptul merse încet după ele. Gălețile fiind grele, ele se opriră să se odihnească. Atunci veniră în întâmpinarea lor tocmai fiii lor. Primul făcu o săritură, veni pe mâini și așa începu să meargă. Femeile strigară: "Ce băiat deștept!" Al doilea începu să cânte ca o privighetoare și femeile îl ascultară cu entuziasm. Al treilea băiat veni la mama sa, îi luă găleata din mână și o duse acasă. Atunci femeile îl întrebară pe înțelept: "Ce spui despre fiii noștri?" "Unde sunt fiii voștri? le răspunse bătrânul. Văd doar un singur fiu".

46. Bunicul și nepoțelul

Un tată era înaintat în vârstă și tremura în așa măsură încât, la masă, vărsa supa pe fața de masă. Câteodată îi curgea câte ceva și din gură. Fiului și soției sale le era scârbă de acest lucru. În cele din urmă îl puseră în spatele sobei, într-un colț. Bătrânul stătea posomorât și singur privind la masă. Într-o zi îi căzu din mâinile sale tremurânde farfuria din care mânca și aceasta se sparse. Nora îl ocărî de-a binelea. Apoi îi cumpără o farfurie din lemn. De acum înainte bătrânul trebuia să mănânce din această farfurie.

Într-o zi nepoțelul de patru ani ducea în mâini câteva scândurele de lemn. "Ce faci tu aici?", îl întrebă tatăl. "Fac o farfurie mică, răspunse copilul. Din aceasta vor mânca tata și mama când vor îmbătrâni". Auzind aceste cuvinte, tatăl și mama priviră înmărmuriți unul la celălalt. Imediat îl aduseră pe bunic la masă și nu mai spuseră nimic când vărsa ceva.

47. Legat de Dumnezeu

În Noua Guinee există un foarte frumos ritual de cununie. Mireasa pune mâna stângă pe altar, mirele pune mâna stângă peste cea a miresei, apoi urmează celelalte două mâini drepte la fel. După aceasta, preotul ia puțin lut moale și leagă mâinile de altar, de Dumnezeu. Acest gest trebuie să simbolizeze legătura lor cu Dumnezeu și între ei.

48. Astăzi este aniversarea zilei de naștere a mamei

Într-o celulă de închisoare a fost împins într-o zi un nou deținut. Era tuns zero, murdar și slab. La început nu l-a recunoscut nimeni, dar după câteva clipe cineva a exclamat: "Acesta este căpitanul Kepler". El fusese unul din cei mai cruzi torționari. Arestase și bătuse pe mulți dintre cei cu care acum împărțea celula închisorii. Toți s-au adunat în jurul său și l-au întrebat cum de a ajuns să fie închis. Cu lacrimi în obraji, el le povesti: "Cu câteva luni în urmă, în timp ce ședeam în birou, un băiat de 12-13 ani a intrat ținând în mână un buchet de flori: «Domnule căpitan, dumneavoastră i-ați închis pe părinții mei. Astăzi este aniversarea zilei de naștere a mămicii. În fiecare an, în această zi îi aduceam flori. Din cauza dumneavoastră nu o mai am azi pe mămica cu mine, ca să-i fac această bucurie, dar ea m-a învățat să răsplătesc răul cu bine. De aceea m-am gândit să ofer acest buchet mamei copiilor dumneavoastră». A fost prea mult pentru mine. Sunt și eu un om. L-am îmbrățișat pe copil. De atunci nu am mai putut tortura și astfel mi-am pierdut și poziția. Dar mă bucur să pot repara astfel puțin din răul săvârșit".

49. Numai moartea

Ecaterina Jagello era soția principelui finlandez Wasa. Când acesta, acuzat de înaltă trădare, a fost condamnat la închisoare pe viață, îl rugă pe regele suedez Heinrich să poată împărți cu soția sa perioada de detenție. Regele se îngrozi și căută s-o convingă pe prințesă să uite de soțul ei: "Știți că soțul dumneavoastră nu va mai putea vedea niciodată lumina zilei?" "Știu, maiestate!" "Știți, de asemenea, că nu mai este tratat ca principe, ci ca trădător?" "Da, știu, dar indiferent dacă este liber sau închis, vinovat sau nevinovat, el rămâne totuși soțul meu". "Dar după toate cele întâmplate nu vă mai leagă nimic de el. Acum sunteți liberă!" Ecaterina își scoase verigheta din deget și o arătă regelui spunându-i: "Citiți, maiestate!" Pe verighetă erau scrise doar două cuvinte în latină: mors sola (Numai moartea ne poate despărți!)

Și Ecaterina merse cu soțul ei la închisoare și împărtăși cu el 17 ani grei de suferință și de lipsuri, până când regele Henrich muri și soțul ei a fost eliberat.

50. Șarpele și șoarecele

A fost odată în Africa un comandant care porunci să fie ucise toate persoanele bătrâne. Era de părere că ele nu mai sunt de folos la nimic. Supușii săi, chiar dacă cu neplăcere, duseră la îndeplinire porunca, deoarece comandantul era puternic și sever. Doar unul singur nu ascultă de porunca lui: El își ascunse părinții într-un grajd părăsit dintr-o peșteră.

Într-o zi, comandantul se trezi cu un șarpe în jurul gâtului. A strigat cât a putut, dar nimeni n-a reușit să-l ajute. Bătrânii care aveau experiență cu șerpii nu mai trăiau, iar cei tineri nu știau cum să procedeze pentru a-i scăpa pe oameni de șerpi.

Atunci tânărul care-și ținea ascuns părinții fugi la ei și-i întrebă ce trebuie să facă pentru a scăpa de un șarpe. Și tatăl îl sfătui: "Prinde un șoarece și du-l în camera comandantului. Acolo lasă-l liber și vei vedea ce se va întâmpla!" Tânărul făcu ce-l sfătui tatăl său. Când șarpele zări șoarecele, începu să se desprindă de pe gâtul comandantului și să-l urmărească pe șoarece. Numaidecât tinerii mai puternici au luat ciomege în mâini și au omorât șarpele.

După ce comandantul își reveni în fire, îl întrebă pe tânăr cine i-a dezvăluit acest mister. Acesta îi spuse adevărul. Atunci comandantul se gândi îndelung și se convinse de greșeala pe care o făcuse.

51. Din jurnalul unui copil de doi ani

Joi, ora 8,10: Am stropit cu colonie pe covor. Miroase frumos. Mama însă s-a supărat. Acest lucru e interzis.

8,45: Am aruncat bricheta în cafea. Am primit palme.

9,00: Am fost în bucătărie. Am fost alungat afară. E interzis.

9,15: Am fost în camera tăticului meu. Am fost alungat afară. Și aici este interzis să stau.

9,30: Am scos cheia din ușa dulapului și m-am jucat cu ea. Mama nu știa unde era. Nici eu. Mama a înjurat.

10,00: Am găsit un creion colorat. Am desenat pe toți pereții. E interzis acest lucru.

10,20: Am scos andrelele și le-am îndoit. Pe una am ascuns-o în fotoliu. E interzis să fac așa ceva.

11.00: A trebuit să beau ceai. Eu însă voiam apă. Am fost certat și am primit palme.

11,10: Am udat pantalonii. Am primit palme. Nu e permis să ud pantalonii.

11,30: Am rupt țigările. Nu au gust bun. E interzis.

12,10: Am dat salata afară. Nu are gust bun. E interzis să dai mâncarea afară din gură.

13,15: Somnul de după-amiază. Nu am vrut să dorm. M-am ridicat și am stat pe pernă. Am înghețat.

14.00: Am reflectat și am constatat că toate lucrurile sunt interzise. De ce mai sunt atunci pe pământ?

52. Voi fi mereu lângă tine

În 1989, în Armenia a avut loc un puternic cutremur de pământ de 8,20 pe scara Richter. În urma acestei catastrofe naturale și-au pierdut viața câteva zeci de mii de oameni.

Imediat după cutremur, un tată, supraviețuind catastrofei, se îndreptă spre școală, unde se afla fiul său. De altfel îi promisese că va fi mereu alături de el. Când ajunse acolo observă că totul era aproape una cu pământul. El nu disperă, ci se apucă numaidecât să sape printre dărâmături, dar lumea prezentă încerca să-l oprească spunându-i că și-așa de acum totul este în zadar. Și împotriva opreliștilor din toate părțile, el se puse pe treabă. A săpat două ore, zece, 20, 30 de ore, și nu dădu de nimic. După vreo 38 de ore de muncă continua să-l strige întruna pe fiul său, pe nume Armand. Deodată veni și răspunsul: "Tată, aici sunt! - Scăpase ca prin minune cu câțiva din colegii săi de clasă, deoarece plafonul formase cu peretele lateral un triunghi salvator - Le-am spus colegilor mei de clasă să nu se înspăimânte, fiindcă dacă trăiești vei veni să mă salvezi, și împreună cu mine și pe ei. Știam eu că nu vei uita promisiunea făcută."

53. Vreți să plătiți acest preț?

"Cu ce vă pot fi de folos, domnule?", întrebă vânzătorul pe clientul său abia sosit. Clientul răspunse: "Un cadou pentru soția mea. De data aceasta vreau într-adevăr să cheltuiesc ceva. Aș dori două pachețele de jigniri: un pachețel pentru figura ei și unul pentru întreținerea ei; un frumos lănțișor de reproșuri cu câteva ciucuri intercalate și 10 sau chiar 20 de înțepături". Vânzătorul întrebă: "Mai doriți ceva în afară de acestea?" "Nu, mulțumesc. De dragul binelui nu vreau să fac prea multe. Cât costă toate acestea la un loc?" "Domnule, răspunse vânzătorul, asta vă costă întreaga cinste pe care o aveți".

54. De ce împrejurări depinde?

În urmă cu câteva secole, în insula Sicilia domnea împăratul german Friedrich al II-lea. Deoarece oamenii de acolo vorbeau o limbă diferită de cea germană, deseori se întreba: "Care limbă este de fapt cea adevărată? Ce limbă începe omul să vorbească de la sine?" Pentru a afla acest lucru făcu următorul experiment: trimise câțiva servitori într-o creșă, unde erau îngrijiți și crescuți copiii abandonați de părinții lor, să-i aducă 50 de prunci care erau doar de câteva zile sau săptămâni și care încă nu puteau să vorbească. Împăratul porunci apoi ca fiecare din acești copii să primească câte o mamă adoptivă. Acestea trebuiau să le dea copiilor tot ceea ce aveau nevoie pentru a crește mari: mâncare, băutură și îmbrăcăminte. Dar un lucru nu avea voie să le dea: iubire. Nici un cuvânt de iubire, nici un zâmbet.

Se povestește că acești copii n-au învățat nici o limbă. Toți au rămas muți. N-au învățat nici să vorbească, nici să se joace, nici să lucreze. De asemenea n-au învățat nici să se bucure și nici să mulțumească. N-au învățat nici să gândească, nici să întrebe și nici să iubească. Erau handicapați. De fapt nici unul dintre ei nu a trăit mult timp.

55. Eu spun mamei mele "Mulțumesc!"

Era într-o zi de 8 martie. Un copil cu numele Paulică se sculă dis-de-dimineață cu o presimțire deosebită, ca niciodată de altfel. "Oare o să avem astăzi lucrare de control și am uitat să mă pregătesc?", se întrebă Paulică puțin cam speriat. "Nu, doar e duminică astăzi. Dar ce s-a întâmplat atunci?" Paulică se gândea și se tot răzgândea, totuși nu știa ce se întâmplase cu el, de ce se sculase așa devreme. Simțea că are ceva de făcut. Ce anume însă, nu știa.

La ora 6.30, Cristina, sora lui, intră în cameră și, după ce îl salută pe Paulică, îl întreabă: "Ce ai pregătit pentru mămica?" "Cum adică, ce am pregătit pentru mămica?" "Da, astăzi este ziua ei!", îi spuse Cristina. "Cum? Astăzi e ziua mamei? E imposibil". Paulică se duse la calendar și privi cu multă atenție. "Într-adevăr, ai dreptate. Și eu n-am pregătit nimic". "Asta însă nu e frumos din partea ta, Paulică!". "Așa-i, este adevărat", răspunse băiețelul. Deodată Paulică sări din pat și începu să caute daruri în dulăpiorul său. Dar nu găsi nimic; doar o gumă de mestecat, ceea ce nu-i plăcea mamei. "Este deschis astăzi la florărie?", întrebă Paulică pe surioara sa. "Cred că da". Paulică se uită dacă are bani suficienți. "3.290 de lei. Însă cu atâția nu pot face mai nimic", se întristă Paulică.

Își încrucișă mâinile și se gândea ce să mai facă, pentru că în curând trebuia să se trezească și mămica. În camera lui era o liniște perfectă, doar ceasornicul făcea într-una tic-tac, tic-tac... Pe moment, privind deșteptătorul, îi veni o idee grozavă: "Ce-ar fi să compun o poezie de ziua mamei!?", își spuse el. Luă imediat un creion în mână și pe o foaie de hârtie începu să scrie. Când scria, când ștergea. Dar în sfârșit termină. Apoi o copie frumos pe un cartonaș. Poezia era următoarea:

"Deșteptătorul meu nu face gălăgie,

Căci el nu-i construit la tinichigerie.

El nu hodorogește, ci vorbește.

Când trebuie să merg la școală cu un sărut el mă trezește.

Și-atunci când cad într-un noroi,

El îmi aduce haine noi".

Dedesubt a mai scris: Mulțumesc, mămico!

Paulică nu termină bine poezia și iată că și mămica lui se trezi. Paulică împachetă repede poezia într-o hârtie pentru Crăciun, apoi împreună cu surioara lui merseră să-i înmâneze cadourile. "Cum, în hârtie pentru Crăciun?!", se miră mama. "Da, răspunse Paulică, ziua mamei trebuie să fie pentru tine precum Crăciunul". "Sper..., cu mai puțină treabă!", adăugă mămica zâmbind. Apoi desfăcu pachețelul. Ea citi poezia în gând și zâmbi. Se bucură enorm de mult pentru darul lui Paulică.

56. Jurnalul unui copil de nouă ani

Luni: În seara aceasta părinții mei n-au timp pentru mine. Un consilier local vine la noi. O fetiță de nouă ani, așa îmi spuse tatăl meu, trebuie să înțeleagă că nu are voie să deranjeze când sunt discutate lucruri importante, ci să rămână liniștită în pat. Voi fi liniștită în pat.

Marți: Vecina ne-a invitat la ea. Mama a spus: "Vecinii noștri sunt așa de drăguți și ne bucurăm să putem sta de vorbă cu ei". Mă voi gândi la oameni drăguți când voi sta în pat.

Miercuri: Tata merge la o ședință. Acolo sunt oameni cu care se vor discuta probleme importante. Așa mi-a spus tata. Astă-seară mama vrea să calce rufele. Când voi fi în pat mă voi gândi la rufe călcate. De asemenea, la persoane importante.

Joi: Diseară are loc o întrunire a femeilor din parohie. Mama n-are voie să lipsească. Tata este obosit și vrea să meargă la culcare mai devreme.

Vineri: Astă-seară părinții mei ar avea timp pentru mine. Așa mi-au spus ei. Dar la televizor este un film pe care o fetiță de nouă ani nu are voie să-l vizioneze. Peste câțiva ani îl voi putea vedea. Când voi sta în patul meu, mă voi gândi la lucruri ce ar putea exista peste câțiva ani. Părinții meu n-au voie să știe despre acest lucru.

Sâmbătă: Are loc o conferință însemnată în comisia de formare. O renumită persoană vorbește despre tema: "Conversația cu copiii". Tata și mama sunt de părere că nu trebuie să lipsească. După conferință are loc o discuție. "Poate dura mult timp", am auzit eu. Și la asta mă voi gândi în pat.

Duminică: De la conferința cu tema "Conversația cu copiii", părinții mei au adus multe materiale. Toate acestea vor să le citească diseară. Nu trebuie să-i deranjez de la această muncă.

57. Ascultarea reciprocă cu atenție

În timp ce un bărbat, a cărui căsnicie nu mergea bine, căuta un sfat, un maestru îi spuse: "Trebuie să înveți s-o asculți pe soția ta cu atenție". Bărbatul luă acest sfat și-l puse în practică. Apoi veni la înțelept peste o lună și-i spuse: "Am învățat să ascult cu atenție orice cuvânt pe care-l rostește soția mea". Înțeleptul, zâmbind, îi spuse: "Acum du-te acasă și fii atent la orice cuvânt pe care ea nu-l rostește".

58. Mama

"Care sunt cele mai grele și mișcătoare cazuri întâlnite de dumneavoastră?", l-am întrebat pe un preot ce lucra într-un penitenciar. Preotul răspunse imediat și sigur: "Cele mai grele și mișcătoare cazuri din penitenciar sunt acelea în care, la pronunțarea cuvântului «Mama», deținuților nu le vine nimic bun în minte!"

59. Mă duc acasă și te aștept

În cel de-al doilea război mondial, un soldat austriac se afla pe frontul din Rusia. La început, viața sa nu era deloc în pericol, deoarece lupta în spatele frontului. Treptat-treptat, micșorându-se considerabil numărul soldaților din prima linie, a fost mutat pentru a întări linia întâi de pe front.

Într-una din zile, soldatul primi o scrisoare din partea mamei sale. O deschise și dădu s-o citească, dar gândul la mama, pe care n-o văzuse de un an de zile, îl făcu să lăcrimeze. Știa cât de mult îl iubise și încă îl mai iubea mama. Știa cât de mult îl aștepta mama acasă.

Dar, aflându-se în prima linie a frontului, își dădu seama că nu mai are mari șanse de a scăpa cu viață. Atunci luă un creion și o foaie de hârtie și-i scrise mamei sale, pe care și el o iubea așa de mult, următoarele cuvinte: "Tu aștepți să mă întorc acasă; acum mă duc acasă și te voi aștepta!" (Aceste cuvinte mai pot fi citite și astăzi pe un mormânt din cimitirul din Viena - Strebersdorf).

60. Cea mai scurtă istorioară din lume

Într-una din zile, copiii primesc voie să povestească ceva. Mama și tata sunt atenți. Dudu este culcat în leagăn și doarme. Mai întâi povestește Peter. Știe și acum povestea despre iepurașul de Paști. După el urmează la rând Michel. El povestește despre furtuna de pe mare, când Isus era în barcă și a adormit. O povestește fals, dar în cele din urmă furtuna se liniștește și toți scapă sănătoși. Când termină de povestit, Michel îi spune tatălui: "Acum Frieder este la rând". El nu a povestit niciodată ceva, pentru că încă nu poate vorbi. Dar el dă bucuros din cap, ceea ce ar vrea să însemne: "Da, aș vrea să povestesc ceva". Michel vrea să râdă de Frieder, iar Peter este de părere că asta va fi o poveste fără cuvinte. Dar Frieder nu se lasă provocat. Părinții așteaptă răbdători. Atunci Frieder privește la mămica, apoi spune cea mai scurtă, dar și cea mai frumoasă istorioară pe care a trăit-o el vreodată. Conține doar un cuvânt și totuși e o istorioară foarte lungă. Frieder spune: "Mama!!!" Toți râd de bucurie. Frieder a spus cea mai frumoasă istorioară pe care o știa.

61. Multele mâini ale mamei

Caietul în care se găsește compunerea unei fetițe din clasa a III-a s-a îngălbenit deja. În urmă cu 40 de ani, Christine, atunci în vârstă de zece ani, a scris o compunere. Învățătoarea a citit-o în fața clasei. Compunerea este următoarea:

"Mâini de mamă

Într-o mână ține tigaia și gătește. Într-alta are o cârpă și șterge masa. Cu altă mână dă ceva de băut celor mai mici. Cu altă mână pregătește masa pentru tata și pentru noi, copiii. Cu altă mână dă unui cerșetor de la ușă câțiva bănuți. În altă mână ține rozariul și se roagă..."

În timp ce învățătoarea citea această compunere ciudată, câteva colege începuseră să râdă. De aceea, ea se opri și o întrebă pe fetiță: "Christine, câte mâini are mămica ta de fapt?" Christine nu a fost surprinsă de întrebare. Se ridică în picioare și povesti în ritmul unei litanii: "Mama mea are..., mama mea are: două mâini pentru tata, două mâini pentru fiecare din cei șapte copii, două mâini pentru servitor, două mâini pentru animalele din fermă, două mâini pentru lumea nevoiașă, două mâini pentru bunul Dumnezeu când se roagă... și apoi încă două mâini dacă mai e nevoie de ceva. În total 26 de mâini".

Deodată se făcu liniște în clasă. Iar învățătoarea spuse: "Tu, Christine, ai scris cea mai frumoasă compunere!"

62. Mai degrabă câine decât copil

Când prietenul meu și cu mine, după ce am luat o ceașcă cu cafea, am revenit pe trotuar, el mi-a șoptit: "Aici în Germania aș dori să fiu mai degrabă câine decât copil". Și-mi arătă un cățeluș care era îngrijit cu atenție de stăpâna lui. "În ceea ce privește câinii, ai dreptate, continuă prietenul meu. Pentru ei faci orice: ești atent să nu înghețe și nici să nu le fie prea cald, să primească hrană sănătoasă și bogată, să fie respectați. Li se dăruiește din belșug răbdare, iubire și timp. Noi dăruim toate acestea copiilor noștri?".

63. Prin exemplu

Albert Schweitzer a fost întrebat o dată: "Cum ar putea cineva să dea copiilor săi cea mai bună educație?" Acesta răspunse: "Există trei metode: în primul rând - prin exemplu; în al doilea rând - prin exemplu; în al treilea rând - prin exemplu".

64. Deloc timp?

O fetiță, pe nume Nelly, se adresă mamei sale punându-i următoarea întrebare: "Mămico, de ce nu vrei să te joci cu mine?" "Pentru că nu am timp", îi răspunse ea. Dialogul continuă. "De ce nu ai timp?" "Pentru că trebuie să lucrez". "De ce lucrezi?" "Pentru ca să câștig bani". "De ce câștigi bani?" "Pentru ca să pot să-ți dau de mâncare". După o scurtă pauză, Nelly spuse: "Mămică, mie nu-mi este foame".

65. Te rog!

Toată familia era așezată la masă. "Dă-mi pâine!", îi spuse Lili mămicii sale. Dar mama nu-i răspunse. "Vreau pâinea!", repetă Lili. Să nu fi auzit mămica?

Deodată, mama începu să povestească o istorioară: "Era odată o grădină frumoasă. De departe se vedea cum înfloresc florile și cum țâșnesc fântânile arteziene. Poarta era încuiată. Atunci lumea voia să se cațăre pe zid. Dar când credeau că au ajuns sus, zidul începea să crească din ce în ce mai mult. Oamenii au luat un topor și voiau să lovească în poartă, dar toporul s-a rupt. Au adus foc și voiau să dea foc porții, dar poarta n-a ars. Și iată că veni un copil. Acesta spuse doar un cuvânt: "Te rog!". Și poarta se deschise numaidecât și copilul intră în grădină".

După ce ascultă povestea, Lili roși și spuse: "Te rog, mămico, dă-mi pâinea!".

66. O parabolă pentru educatori

O oaie care se afla la păscut într-un țarc mare descoperi o gaură în gard și se strecură afară. Acolo ea se bucura de libertate. Începu să zburde și fugi departe până când se rătăci. Nu după mult timp observă că o urmărește un lup. Fugi și iarăși fugi, dar lupul se opri deodată în spatele ei. La timp însă sosi și păstorul. El salvă oaia și o duse cu grijă la turma sa. Și cu toate că toate celelalte oi încercau să iasă, el nu închise gaura din gard.

67. Nici o povară

"Nu-ți este prea grea povara?", este întrebat un băiețel din Asia, care îl ducea în spate pe frățiorul său bolnav. "Nu, nu e o povară. E frățiorul meu", răspunse micuțul.

68. Cazul

Un profesor la medicină aduse înaintea studenților săi un caz deosebit. "Un cuplu uman, bolnav de tuberculoză și sifilis, are deja patru copii. Unii au murit din copilărie, alții au rămas handicapați. Acum este așteptat cel de-al cincilea copil. Ați sfătui acest cuplu, întrebă profesorul, să avorteze? Și ați pune asta în practică?" Majoritatea studenților răspunseră afirmativ. "Procedând astfel, spuse profesorul, l-ați fi ucis pe Beethoven".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire