MEDITAŢII

Capitolul 15. Recunoştinţă / Mulţumire / Lumea a treia

Credeam că îi cunosc suficient de bine. Până când într-o zi am văzut minunea. Erau cu picioarele pe acelaşi pământ, îşi ridicau capetele în acelaşi văzduh, spre acelaşi soare şi spre aceeaşi ploaie. Mărul făcea mere, iar la o distanţă de zece metri, un păr făcea pere. "Este foarte normal", spuneau oamenii. Dar eu nu puteam să cred ochilor. Ceea ce ei luau, luau din acelaşi pământ, din acelaşi văzduh, de la acelaşi soare şi de la aceeaşi ploaie. Şi cu toate acestea, un pom făcea mere, altul la zece metri distanţă pere. Iar fructele sunt total diferite ca formă şi culoare, ca miros şi gust. O asemenea minune încă nu mai văzusem.

În timpul unui război, un soldat cu faţa total distrusă a fost transportat la medic. Chirurgul îşi pregăti ustensilele şi începu să refacă faţa tânărului. Încet-încet, sub acţiunea chirurgului luă naştere din nou faţa distrusă. Apoi urmă ultima fază a operaţiei. I se cusu pacientului şi cea de-a doua porţiune a gurii. La sfârşit, asistentul îl ridică pe tânăr. Zona operaţiei fiind anesteziată, tânărul nu simţea nici un fel de durere. De aceea medicul îi spuse: "Aşa, acum vorbeşte, te rog!" Cei prezenţi aşteptau ca tânărul să întrebe de cei dragi, sau de şansele reuşitei operaţiei. Dar el mişcă buzele cu grijă şi articulă cu un zâmbet fin: "Mulţumesc frumos!"

"Vai, ce urât este coşarul acesta, tată! Nu-mi place să văd feţe aşa de negre. Parcă ar fi un arab, ori un drac. Fără îndoială că el este un om rău, nu-i aşa, tată?" "Nu vorbi aşa, fiule. Fără să ştii, te arăţi nerecunoscător; căci dacă coşarul este negru, e pentru tine".

"Pentru mine! Ce vrei să spui, tată? Nu înţeleg".

"Am să-ţi explic. Acum că este frig, se aprinde focul în toate casele. Mii de sobe ard, pentru a ne încălzi şi pentru a ne găti mâncarea. Coşurile sobelor se umplu de funingine şi sunt murdare. După câtva timp trebuie curăţate. Dacă nu ar exista coşari, cine ar curăţa coşurile? Tata, mama sau chiar tu. Deci, fiecare dintre noi s-ar murdări şi înnegri într-o astfel de muncă. Îţi închipui ce mutre am avea! Nu cred că o asemenea muncă ţi-ar plăcea. Fii deci fericit că există aceşti coşari; fii recunoscător, căci, ţi-o mai spun o dată: coşarul este negru pentru tine".

"Nu m-am gândit niciodată la asta, tată".

"Să te gândeşti de acum înainte, fiule. Şi dacă tot vorbim despre asta, mai ascultă ceva. Pentru tine morarul este alb; pentru tine măcelarul este roşu; pentru tine ţăranul este ars de soare, bătut de vânt şi de ploaie; pentru tine cizmarul are spatele încovoiat, medicul se expune bolilor molipsitoare, mecanicul veghează în picioare pe o locomotivă şi soldatul stă de pază la hotare. Când aceşti oameni mor făcându-şi datoria este pentru tine. Orice om care îndeplineşte o slujbă folositoare, o îndeplineşte pentru ceilalţi oameni. Fiecare în felul său slujeşte pe ceilalţi. Cu cât această muncă este mai grea, mai umilă şi mai prost plătită, cu atât trebuie să o cinstim mai mult".

"Ţi-o făgăduiesc, tată, că nu voi mai zice niciodată despre coşar că e urât, nici despre cărbunar".

"Aceasta nu ajunge, fiule. Cu cât vei creşte mai mare, cu atât ai să vezi câţi oameni muncesc pentru tine, cu mâinile sau cu mintea. Munca este viaţa însăşi a lumii. Când ai să înţelegi aceasta, nu va mai fi suficient să-i cinsteşti pe muncitori, ci va trebui să le urmezi exemplul, să devii folositor la rândul tău. La rândul tău ai să munceşti pentru alţii. Şi când vei fi ostenit din cauza muncii pe care o vei presta în folosul tuturor, ai să-ţi aduci aminte de coşar. Fiecare muncă lasă urme pe frunte, în palme, în inimă. Când ne-am făcut din plin datoria, suntem obosiţi, plini de praf, de riduri, de răni şi câteodată de sânge. De cele mai multe ori, fiule, acestea nu sunt plăcute la vedere, dar nimic nu e pe lume mai de preţ decât aceste peceţi ale muncii. Doresc un singur lucru de la tine. Iată ce: Tot aşa cum ai zis în neştiinţa ta de copil ŤVai, ce urât e coşarul ăsta!ť, aş dori ca, o dată devenit înţelept, să strigi în faţa muncitorilor, cărora munca le-a lăsat urme şi pe care i-a schimbat şi i-a îmbătrânit: ŤVai, ce frumoşi sunt ei!ť Numai cei răi şi nefolositori sunt urâţi.".

În timp ce era în călătorie prin deşert, Tim Bone, după două zile de mers, întâlni un vânzător de apă. "Cât costă un litru de apă?", întrebă el. "Două mărci germane", răspunse vânzătorul. "Este prea scump pentru mine", spuse Tim Bone şi merse mai departe. A treia zi se strică maşina. A patra zi îl cuprinse febra. În a cincea zi ţipă şi strigă cu voce puternică în deşertul gol: "O mie de mărci pentru un pahar cu apă!" Când se trezi a şaptea zi din neputinţa sa, îi mulţumi Domnului.

Teologul şi scriitorul Cristofor von Schmid merse odată printr-un lan de grâu. Aici întâlni un ţăran care mergea cu capul descoperit în amiaza mare. Preotul îi recomandă să-şi pună pălăria pe cap pentru a nu-l arde arşiţa soarelui, dar ţăranul îi spuse: "Când merg prin lanurile mele de grâu, nu-mi pun pălăria pe cap, pentru că trebuie să avem respect faţă de puterea şi acţiunea minunată a lui Dumnezeu care lucrează aici în tăcere".

Grâul veni la Domnul şi-i spuse: "Doamne al universului, dacă m-ai făcut pentru oameni, de ce nu m-ai făcut ca să mă mănânce aşa cum sunt? Acum ei trebuie să mă treiere, să mă macine, să mă prelucreze în aluat şi în sfârşit să mă coacă. Nu consideri că este prea nepractic?"

Dumnezeu răspunse: "Este bine pentru tine şi pentru oameni să fiţi aşa cum v-am făcut. Să vorbim mai întâi despre tine. Acum tu nu poţi să te lauzi: Eu singurel îi menţin pe oameni în viaţă şi le dau putere. Oamenii nu pot mânca nici o bucăţică de pâine dacă nu este gătită. Şi pentru asta au nevoie de apă de foc şi de mâinile lor. Deci nu depinde numai de tine şi nu poţi să mergi şi să spui cu mândrie: Fără mine nu merge nimic! Acum să vorbim despre oameni. Nu este bine pentru oameni dacă s-ar scula dimineaţa şi ar găsi mâncare din gata. De aceea trebuie să lucreze: să semene, să planteze, să recolteze, să treiere, să macine, să frământe, să coacă. Abia apoi pot consuma pâine, cum este scris: Ca să obţină pâine din pământ, care să înveselească inima omului (Ps 104,15)".

Când Mahatma Gandhi a vizitat pentru prima dată oraşul Natal din Africa de Sud, a mers într-un restaurant clasa a II-a şi a comandat un prânz. La sfârşit a plătit cheltuielile şi chelnerului i-a spus: "Vă mulţumesc pentru serviciul dumneavoastră aşa de prietenesc". "Domnule, îi răspunse chelnerul copleşit de bucurie, niciodată nu vă voi uita. În cei 25 de ani de muncă nu am auzit niciodată un cuvânt de mulţumire".

Unicul izvor de apă era mult în afara unui mic sat egiptean. Femeile petreceau zilnic multe ore pentru a transporta, pe drumurile prăfuite şi pe arşiţa soarelui, apă în casele lor. Pe drum conversau asupra grijilor, necazurilor şi bucuriilor lor şi cereau sfaturi una de la alta.

Într-o bună zi au primit bani de la o organizaţie de binefacere. Atunci bărbaţii au decis să se facă o fântână în sat pentru a le uşura viaţa femeilor.

Femeile aveau acum foarte mult timp liber. Au început să se certe; la început între el, apoi în familiile lor. Acest lucru nu le-a plăcut bărbaţilor. De aceea au mers şi au astupat înapoi fântâna satului.

Markus merse într-un magazin pentru a cumpăra pâine. "Mulţumesc pentru pâine", spuse Markus vânzătoarei. "Nu-mi mulţumi mie, spuse vânzătoarea, ci celui care mi-a livrat-o. Eu o păstrez aici până va fi vândută". De aceea, Markus mulţumi livrantului. "Nu-mi mulţumi mie, spuse livrantul, ci aceluia care a copt-o".

De aceea, Markus mulţumi brutarului. "Nu-mi mulţumi mie, spuse brutarul, ci aceluia care mi-a dat făina". De aceea, Markus mulţumi morarului. "Nu-mi mulţumi mie, spuse morarul, ci celui care mi-a adus grâu la măcinat". De aceea, Markus mulţumi magazionerului. "Nu-mi mulţumi mie, spuse magazionerul, ci ţăranului care mi-a dat grâul". De aceea, Markus mulţumi ţăranului. "Nu-mi mulţumi mie, spuse ţăranul, ci aceluia din care a crescut grâul". De aceea, Markus mulţumi seminţei. "Nu-mi mulţumi mie, spuse sămânţa, ci celor cu ajutorul cărora am crescut". De aceea, Markus mulţumi pământului, ploii şi soarelui. "Nu ne mulţumi nouă, spuseră acestea, ci celui care ne-a creat". De aceea, Markus mulţumi lui Dumnezeu. El se rugă astfel: "Mulţumesc, Doamne, pentru pământ, ploaie şi soare şi pentru sămânţa care creşte, şi pentru ţăran. Mulţumesc, că permiţi omului să construiască hambare. Mulţumesc pentru magazioneri şi pentru morari. Mulţumesc pentru brutari şi pentru livranţi şi pentru vânzători. Mulţumesc, Doamne, pentru pâine. Amin".

În Calcutta era foarte cald, dar şi foarte umed. Ploaia abundentă şi necruţătoare distrusese corturile din mahalalele Calcuttei şi cei mai săraci erau acum şi mai săraci. Sărăcia ne-a îngrozit. A trebuit să traversăm această mahala pentru a ajunge la Maica Tereza care ne aştepta.

În cele din urmă am ajuns la ea. Am vorbit despre ceea ce tocmai văzuserăm, şi ea ne-a întrerupt numaidecât: "Sunt multe feluri de sărăcie în lume, spuse ea. Una dintre ele o găsiţi aici: este sărăcia care ucide trupul. Dar şi în ţările voastre există sărăcie: este sărăcia care ucide sufletul. Ambele sunt la fel de mari. Împotriva ambelor sărăcii avem acelaşi mijloc de combatere: iubirea!".