MEDITAŢII

Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar

Capitolul XVIII

SĂ NU ISCODIM TAINELE SFINTEI CUMINECĂTURI CI,
URMÎNDU-L CU UMILINŢĂ PE CRISTOS,
SĂ SUPUNEM CREDINŢEI LUMINILE MINŢII NOASTRE OMENEŞTI

Vocea Domnului iubit

1. Fereşte-te de iscodirea uşuratică şi zadarnică a acestei Taine necuprinse, dacă nu vrei să te înfunzi în hăţişul îndoielii şi al şovăielilor. Cel ce iscodeşte măreţia va fi zdrobit sub greutatea slavei (Prov 25, 27). Mult mai multe poate Dumnezeu săvîrşi decît mintea omenească poate cuprinde şi înţelege. Bună e, tocmai de aceea, doar cercetarea smerită şi evlavioasă a adevărului, mintea fiind gata mereu să înveţe cîte ceva şi să urmeze pas cu pas învăţăturile pline de miez ale sfinţilor părinţi.

2. Fericită e mintea dreaptă şi limpede ce nu se încurcă în întrebările grele, ci umblă fără şovăire pe cărarea poruncilor lui Dumnezeu. S-a întîmplat cu mulţi că şi-au pierdut credinţa, dorind tocmai să iscodească taine prea adînci. Ţi se cere doar credinţă şi o viaţă sinceră, nicidecum o minte strălucitor de ascuţită, care să pătrundă tainele lui Dumnezeu. De vreme ce nu poţi înţelege şi cuprinde nici măcar cele ce sînt mai prejos decît tine, cum îţi închipui că ai putea sfredeli cu mintea şi pricepe cele ce te depăşesc, deasupra? Supune-te lui Dumnezeu, smereşte-ţi cugetul, punîndu-l sub pavăza credinţei, şi vei dobîndi lumina cunoaşterii, în măsura chiar în care lucrul acesta îţi va fi prielnic şi folositor.

3. Credinţa unora în această Taină Sfîntă e supusă unor grele ispite; ei nu poartă nici o vină, ci vrăjmaşul. Nu pune la inimă, nu te sinchisi de gîndurile fără noimă, nu răspunde şoaptelor diavolului, aţîţătoare la şovăială; crede Cuvîntului lui Dumnezeu, încrede-te în sfinţi şi proroci, şi vei pune pe fugă pe duşmanul ticălos. De multe ori se dovedeşte de mare folos ca slujitorul lui Dumnezeu să fie încercat de astfel de gînduri. Pe necredincioşi şi pe păcătoşi nu-i ispiteşte nimeni, căci vrăjmaşul şi-a asigurat asupra lor stăpînirea; pe credincioşi, în schimb, în fel şi chip, îi va încerca într-una.

4. Îmbrăţişează deci credinţa neclintită şi dreaptă şi apropie-te rugător de Sfînta Taină, cu sfială şi cuviinţă. Iar tot ceea ce scapă minţii tale încredinţează fără grijă Domnului celui atotputernic. Dumnezeu nu se înşeală şi nu te înşeală; se înşeală cel ce se încrede prea mult în sine. Îi place Domnului să fie mai aproape de cei săraci cu mintea, se descoperă pe sine celor smeriţi; El dă pruncilor înţelepciune (Ps 118, 130) şi celor cu cugetul curat le arată cele mai ascunse tîlcuri; îşi ascunde în schimb darul dinaintea minţilor iscoditoare şi trufaşe. Mintea omului e şubredă şi supusă rătăcirii; dar adevărata credinţă nu poate greşi niciodată.

5. Cercetarea minţii omeneşti trebuie să urmeze credinţei, iar nu să o ia înainte, ridicînd în cale oprelişti şi piedici. Într-adevăr şi credinţa şi dragostea sînt de cea mai mare însemnătate pentru sfînta Cuminecătură, şi una şi alta lucrează împreună într-un fel ascuns în această preasfîntă şi binecuvîntată Taină. Dumnezeul cel veşnic şi necuprins, a cărui putere e nemărginită, săvîrşeşte lucruri multe şi minunate în cer şi pe pămînt, iar cercetarea şi iscodirea minunilor sale depăşeşte cu mult puterea celei mai înalte minţi omeneşti. Dacă lucrările lui Dumnezeu ar fi dintre acelea pe care mintea să le poată cu uşurinţă pricepe, n-ar mai fi nici minunate, nici negrăite.