MEDITAȚII 

Imitațiunea lui Cristos
Thomas de Kempis

achizitionare: 23.06.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar

Capitolul IV

MULTE BUNURI SE ÎMPĂRTĂȘESC
CELOR CE SE CUMINECĂ CU EVLAVIE

1. Doamne Dumnezeul meu, vino în întîmpinarea slujitorului tău cu mierea și balsamul binecuvîntării tale, să mă pot apropia de preacinstita Taină a sfîntului altar cu vrednicie și cuviință. Înalță la tine inima mea și dezrobește-mă de lanțul greu al lîncezelii. Cercetează-mă cu mîntuirea ta (Ps 105, 4), să pot gusta cu sufletul dulceața bunătăților tale, comoară nesfîrșită, ascunsă ca un minunat izvor, în Sfîntul Sacrament. Luminează orbirea mea, să pot simți adîncimea Tainei tale, întărește-mă, să pot crede fără șovăire în ea. Această Taină e lucrarea ta, Doamne, nu lucrul puterii omenești; atare așezămînt nu vine de la oameni. Și nimeni, prin putere omenească, nu-i pregătit să priceapă și să înțeleagă asemenea lucruri, ce depășesc chiar și puterea îngerească de înțelegere. Cum oare, eu, un păcătos nevrednic, plămadă de tină și colb, mă voi putea încumeta să iscodesc, nădăjduind să înțeleg Taina necuprinsă?

2. Doamne, în simplitatea inimii mele, cu neclintită bună credință și potrivit poruncilor tale, mă apropii acum de tine plin de nădejde și teamă: cred cu adevărat că ești de față în acest Sfînt Sacrament, ca Dumnezeu și om. Tu vrei să te primesc la mine și să mă unesc, prin sfîntă dragoste, cu tine. Te rog, de aceea, stăruitor, arată-ți milostivirea și dăruiește-mi harul deosebit ca să mă pot topi cu totul întru tine și ca, înflăcărată de iubirea ta, inima mea să nu mai sufere atingerea nici unei mîngîieri străine. Într-adevăr, acest preasfînt și preaînalt Sacrament înseamnă mîntuirea sufletului și a trupului de toate relele, tămăduirea tuturor suferințelor sufletești; prin el mă curăț de păcat și de metehne, prin el tot ceea ce este imbold neînfrînat se ține în frîu, ispitele își pierd puterea și sînt îngenuncheate; mulțumită acestei Taine sufletul dobîndește belșug de har, virtutea cea abia încolțită sporește, credința se oțelește, nădejdea se întărește, dragostea se face mai aprinsă și mai cuprinzătoare.

3. Și multe alte daruri ai împărțit și împărțești necontenit celor pe care îi iubești, și care, cu evlavie, se cuminecă cu tine, Doamne Dumnezeul meu, Oblăduitorul sufletului meu, Tămăduitorul bicisniciei omenești, Tu care dăruiești omului toată alinarea lăuntrică. Împotriva amărăciunilor vieții, Tu reverși în inima oamenilor mîngîieri negrăite, din adîncul nimicniciei lor ridicîndu-i și făcîndu-i să nădăjduiască în ocrotirea ta, mereu, prin alte haruri proaspete întremîndu-i și luminîndu-le sufletul: de aceea unii care înainte de a se împărtăși erau fricoși și fără rîvnă, după primirea hranei cerești se simt sufletește schimbați în bine. Bunătatea ta față de cei aleși se arată, deci, și în aceea că îi faci să cunoască cu adevărat, fără nici o putință de tăgadă, cît sînt de șubrezi prin ei înșiși și cît de necuprinsă este dărnicia și puterea harului tău, atunci cînd odrăslește și lucrează în ei. Prin el însuși, omul este lînced, rece, secătuit de evlavie; prin tine devine, dimpotrivă, rîvnic, ager la cele bune și plin de evlavie. Căci cine s-ar putea apropia cu smerenie de izvorul blîndeței, fără a se întoarce de acolo cu un dram măcar de har și de bunătate în suflet? Și cine s-ar putea așeza la gura unui mare foc și să nu se încălzească măcar puțin? Tu, Doamne, ești izvorul nesecat și îmbelșugat, Tu ești focul a cărei flacără nu scade și nu se stinge în veci.

4. Și chiar dacă nu-mi este îngăduit să scot după pofta inimii din apa acestui izvor, chiar dacă nu pot bea pînă la săturare, voi pune buzele mele la locul sfînt al acestei cerești deschizături, să pot sorbi măcar un picur cît de mic să-mi potolesc setea, ca să nu mor de secetă și însetare. Și chiar dacă nu mă pot mistui de dragoste ca un heruvim sau un serafim, mă voi strădui să fiu statornic în evlavie, pregătindu-mă sufletește, ca măcar - împărtășindu-mă cu smerenie din această Taină a vieții - să pot primi o scînteie cît de mică din dumnezeiască văpaie a preasfîntului Sacrament. Și tot ceea ce mi-ar lipsi, Isuse bune, Mîntuitorul meu preasfînt, binevoiește să-mi dăruiești prin harul tău, Tu care te-ai îndurat să-i chemi pe toți oamenii spunîndu-le: Veniți la mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi dărui întremare (Mt 11, 28)

5. Trudesc în sudoarea frunții mele, îndur cazne și suferințe în ascunzișurile inimii mele, mă simt împovărat de păcate, tulburat de ispite, tîrcolit de mulțimea patimilor rele și nu-i nimeni care să mă ajute (Ps 21, 12), nimeni nu mă poate dezrobi de lanțuri ca să mă mîntuie, în afară de tine, Doamne, Dumnezeul meu: îți încredințez ființa mea și toate cele ce țin de ea, să mă păstrezi, să mă păzești și să mă duci la viața veșnică. Primește-mă, spre lauda și mărirea numelui tău, Tu care ai rînduit ca sfîntul tău Trup și Sînge să-mi fie hrană și să-mi astîmpere setea. Fă, Doamne Dumnezeul mîntuirii mele, ca prin deasa cuminecare cu Sfînta Taină a altarului să crească și să înflorească în sufletul meu darul evlaviei.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire