MEDITAŢII

Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar

Capitolul II

CÎTĂ BUCURIE ŞI DRAGOSTE
ARATĂ DUMNEZEU OMULUI ÎN ACEASTĂ TAINĂ

Glasul ucenicului

1. Bizuindu-mă, Doamne, pe bunătatea şi marea ta milostivire, mă apropii, iată, ca un suferind de tine, Tămăduitorul meu; ca un înfometat şi ca un însetat, vin la Izvorul vieţii; un cerşetor se înfăţişează la Împăratul cerurilor; sînt ca un rob bătînd la uşa stăpînului său: făptura se apropie, iată, de Făcătorul ei; nemîngîiatul stă în pragul preabunului său Mîngîietor. Dar de unde să-mi vină tocmai mie harul ca Tu să cobori pînă la mine? Cine sînt eu ca să vii să mi te împărtăşeşti pe tine însuţi în dar? Cum să se încumete un păcătos să stea înaintea feţei tale? Şi cum binevoieşti oare să te apleci pînă la păcătosul acesta? Cunoşti preabine pe acest rob al tău, ştii bine că nu are nimic bun în sine, nimic care să-l învrednicească de acest dar al tău. Îmi mărturisesc nevrednicia, îţi recunosc bunătatea, îţi proslăvesc blîndeţea şi-ţi mulţumesc pentru necuprinsa ta iubire. Căci pentru tine însuţi faci ceea ce faci, nu pentru vredniciile mele - ca bunătatea ta să-mi fie mai bine cunoscută, ca să mă pot împărtăşi dintr-o iubire mai înflăcărată şi să mă pot cerceta cu simţăminte de smerenie mai adîncă. De vreme ce ţie îţi place, şi pentru că Tu singur ai hotărît astfel, nu mă împotrivesc şi primesc, iată, darul tău, în nădejdea că păcatele mele nu mă vor face vrednic de osîndă!

2. O, dulce şi preablînde Isuse, cîtă cinste, cîtă recunoştinţă, cîtă nesfîrşită laudă ţi se cuvin pentru darul sfîntului tău Trup, a cărui vrednicie nici o limbă omenească nu o poate rosti cum se cuvine! Dar cu ce gînd mă voi apropia de sfînta Împărtăşanie, de Domnul meu pe care nu sînt în stare să-l cinstesc cum se cuvine, dar pe care totuşi doresc să-l pot primi cu vrednicie? Ce gînd mai bun şi chibzuit decît acela de a mă smeri pînă la pămînt înaintea feţei tale, proslăvind cu recunoştinţă nemărginita ta bunătate? Te laud, Dumnezeul meu, şi te preamăresc în veci. Mă dispreţuiesc şi mă supun ţie din adîncul nimicniciei mele.

3. Tu eşti, cu adevărat, Sfîntul Sfinţilor, eu, un păcătos bicisnic. Iată, te cobori pînă la mine, care nu-s vrednic nici măcar să-mi ridic privirile pînă la tine. Tu vii la mine, vrei să fii cu mine, mă chemi la ospăţul tău. Tu vrei să-mi împărtăşeşti din hrana cerească, din pîinea îngerească (Ps 78, 25), din tine însuţi, pîinea vie, care ai coborît din ceruri şi care dăruieşti viaţă lumii (In 6, 33).

4. Acesta-i izvorul iubirii, aici se vede întreaga lumină a bunătăţii tale! Cum să-ţi mulţumesc, cum să te proslăvesc cum se cuvine? Cîtă sfîntă noimă în rostul pentru care ai întemeiat această Taină! Cîtă dulceaţă şi fericire în ospăţul acesta, în care pe tine însuţi ni te dăruieşti drept hrană! Cît de minunată e lucrarea ta, Doamne; cît de puternică virtutea ta, Doamne, cît de negrăit adevărul tău! Cuvîntul tău a fost de ajuns şi toate s-au făcut; totul s-a săvîrşit după porunca ta.

5. E lucru minunat şi vrednic de crezare - deşi cu mult deasupra puterii de cuprindere a minţii omeneşti -, ca Tu, Doamne, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, să fii întreg sub chipul umil al pîinii şi al vinului şi să nu te împuţinezi prin împărtăşire. Tu, Domnul şi Stăpînul lumii, care nu duci lipsă de nimic, ai vrut, prin acest Sacrament, să-ţi faci sălaş la noi; păstrează-mi inima şi trupul fără prihană; dă-mi harul unei conştiinţe senine şi curate, care, cît mai des, să-mi îngăduie să mă apropii de sfintele tale mistere; fă să pot primi, spre mîntuirea mea veşnică, acest Sacrament, întemeiat şi hărăzit de tine spre veşnica-ţi cinstire şi amintire.

6. Bucură-te, sufletul meu, şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru un dar atît de nepreţuit şi pentru negrăita mîngîiere astfel încredinţată ţie în această vale de lacrimi. Ori de cîte ori se reînnoieşte această Taină şi primeşti Trupul lui Cristos, lucrezi la mîntuirea ta, devenind părtaş al tuturor vredniciilor lui Cristos. Dragostea lui Cristos nu se împuţinează, într-adevăr, niciodată şi izvorul îndurărilor lui nu seacă niciodată. Iată de ce, pentru primirea acestui mare har, trebuie să te pregăteşti întotdeauna, primenindu-ţi cugetul, gîndind cu mare luare aminte la Taina răscumpărării tale. Slujind sau ascultînd Sfînta Liturghie, la fel de mare, la fel de actuală şi vrednică de iubire să ţi se pară Sfînta Taină ca şi cînd întîia oară, în clipa aceea, Cristos în faţa ta s-ar fi coborît din ceruri, luînd Trup în sînul preacuratei Fecioare; sau, atîrnînd pe cruce, ar sta să ispăşească prin răstignire şi moarte, cîştigînd mîntuirea tuturor oamenilor.