MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul LIX

ÎN DUMNEZEU SINGUR
SE CADE SĂ NE PUNEM ÎNTREAGA NĂDEJDE ŞI CREDINŢĂ

1. Doamne, în cine să mă încred pe acest pămînt? Din tot ceea ce se vede în jurul meu, unde să-mi caut mîngîierea? Doar în tine, Doamne, Dumnezeul meu, a cărui milostivire este nesfîrşită. Mi-a fost vreodată bine departe de tine? Mi-a fost vreodată rău avîndu-te alături? Mai bine sărac pentru tine, decît bogat fără tine. Mai bine pribeag pe pămînt împreună cu tine, decît, fără tine, stăpîn sus în ceruri. Unde eşti Tu, acolo e şi cerul; moartea şi iadul sînt acolo unde Tu nu eşti. Tu eşti dorul sufletului meu, de aceea n-am cum să nu suspin, să nu plîng şi să nu mă tîngui. În nimeni nu mă pot încrede cu totul, nimeni nu-mi poate dărui oblăduire de nădejde, în afară de tine, Doamne, Dumnezeul meu. Tu eşti reazemul, încrederea şi mîngîierea mea, Tu nu vei înşela încrederea mea niciodată.

2. Fiecare caută ale sale (Fil 2, 31); singur Tu nu vrei altceva decît mîntuirea şi propăşirea mea pe calea binelui, pe toate întorcîndu-le spre bine pentru aceasta. Chiar dacă mă treci prin ispite şi potrivnicii, toate le rînduieşti cu rost, spre folosul meu, aşa cum, în mii şi mii de feluri, ştii să-i încerci pe cei la care ţii. Prin asemenea încercări - la fel ca şi cînd m-ai copleşi cu clipe de cerească alinare - se cuvine să te laud şi să te iubesc în aceeaşi măsură.

3. În tine, Doamne, Dumnezeul meu, îmi pun aşadar toată nădejdea şi în tine îmi caut scăparea; ţie îţi încredinţez toate amărăciunile şi încercările mele: tot ceea ce văd în jurul meu, în afara ta, mi se arată şubred şi nestatornic. Nu mă vor pricopsi nici mulţimea prietenilor, nici mîna de ajutor a cunoscuţilor puternici, nici sfătuitorii înţelepţi: nici unii dintre aceştia n-au fost de vreo ispravă, după cum nici cărţile învăţaţilor nu pot da mîngîiere, după cum nici o nestemată nu poate scăpa din robie, după cum nici cel mai neştiut şi tainic ungher nu poate da siguranţă, - dacă tu, Doamne, nu te afli alături, spre a dărui oblăduire, îmbărbătare, alinare, învăţătură şi reazem de nădejde.

4. Căci tot ceea ce, la prima vedere, ar părea să asigure pacea şi fericirea în afara ta, nu-i altceva decît o nălucire, întrucît nu poate dărui bucurie adevărată. Tu singur eşti rostul ultim al tuturor cuvîntărilor: a nădăjdui în tine este, mai presus de toate, mîngîierea tuturor celor care îţi slujesc. Privirile mele rămîn aţintite către tine, Doamne; în tine mă încred, Dumnezeul meu, Părinte al milostivirilor; binecuvîntează şi sfinţeşte, te rog, sufletul meu, cu roua binecuvîntării cereşti, ca să poată deveni scaunul slavei tale veşnice, sălaşul sfinţeniei tale, şi nimic în el să nu jignească ochiul tău regesc. După mulţimea bunătăţilor tale şi după belşugul milostivirilor tale, priveşte spre mine (Ps 68, 17) şi ascultă rugăciunea sărmanului tău slujitor, surghiunit în mohorîtul ţinut al umbrelor şi al morţii. Ocroteşte şi păstrează sufletul nevrednicului tău slujitor printre atîtea primejdii şi printre ananghiile acestei vieţi, repede întoarse în stricăciune; sub oblăduirea harului tău, îndreaptă paşii mei pe calea păcii, spre patria luminii nestinse. Amin.