MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul LVII

NU-I BINE CA OMUL SĂ SE LASE COPLEŞIT
DE DEZNĂDEJDE ATUNCI CÎND SE ÎNTÎMPLĂ
SĂ CADĂ ÎN UNELE GREŞELI

1. Fiul meu, mai plăcute îmi sînt răbdarea şi smerirea sufletului tău la ananghie, decît dulceaţa şi evlavia lui în clipele fericite. Pentru ce te întristezi dacă ţi se aduce dojană pentru un lucru de nimic? Chiar de-ar fi fost un lucru mai însemnat, şi încă nu s-ar fi cuvenit să te tulburi. Acum însă, lasă-l să treacă. Nu-i prima nici ultima oară cînd aşa ceva se întîmplă, căci aceasta-i viaţa. Te arăţi viteaz, nimic de spus, atîta timp cît nu întîmpini împotrivire. Ba chiar eşti priceput la sfaturi şi ştii să-i îmbărbătezi din gură pe alţii; de îndată însă ce necazul vine să bată pe neaşteptate la uşa ta, te părăsesc şi sfatul şi puterea. Vezi, aşadar, cît eşti de şubred după cum se arată, atît de des, în asemenea lucruri de mică însemnătate; totuşi spre mîntuirea şi binele tău se fac acestea toate, ori de cîte ori prilejurile se ivesc.

2. Nu pune la inimă şi, dacă durerea şi mîhnirea te ating, nu le lăsa să te biruie sau să te stăpînească. Dacă vezi că nu poţi răbda cu voioşie, rabdă cel puţin cu resemnare. Chiar dacă urechile-ţi aud lucruri mai puţin îmbucurătoare şi simţi cum eşti gata să te aprinzi, păstrează-ţi cumpătul şi nu da drumul la vorbe nesăbuite, ca nu cumva cei mai mici decît tine să găsească pricină de sminteală. Zbuciumul tău nu va întîrzia să se domolească şi amărăciunea sufletului se va preface în dulce alinare a harului. Sînt viu şi stau alături de tine, spune Domnul, gata să-ţi întind o mînă de ajutor şi să-ţi aduc prisos de mîngîiere: încrede-te în mine şi cheamă-mă cu evlavie.

3. Păstrează-ţi cumpătul şi pregăteşte-te să dai piept cu încercări şi mai mari încă. Totul nu-i pierdut, chiar dacă ţi se pare că, mai des, eşti încercat de amărăciune şi ispită. Om eşti, nu Dumnezeu; eşti trup făcut din carne, nu înger. Cum îţi închipui că ai putea rămîne nestrămutat în virtute, atunci cînd de acest dar n-au avut parte nici îngerii din ceruri, nici primii noştri părinţi în Paradis? Eu îi mîngîi şi-i îmbărbătez pe cei întristaţi, Eu îi înalţ la cunoaşterea dumnezeirii mele pe cei care-şi recunosc şubrezenia.

4. Fie binecuvîntat cuvîntul tău, Doamne, mai dulce decît mierea fagurelui (Ps 18, 11) pe cerul gurii mele. Ce m-aş face în mijlocul atîtor amărăciuni şi ananghii fără oblăduirea şi îmbărbătarea sfintelor tale cuvinte? Măcar să mă văd ajuns la porţile mîntuirii, căci de pătimirile drumului nu-mi pasă. Dăruieşte-mi, te rog, un sfîrşit bun, o trecere fericită din lumea aceasta. Adu-ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, îndrumă-mi paşii pe cărarea dreaptă ce duce la împărăţia ta. Amin.