MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XLIX

DESPRE DORUL VIEŢII VEŞNICE
ŞI RĂSPLATA FĂGĂDUITĂ
CELOR CE SE LUPTĂ PENTRU EA

1. Fiul meu, ori de cîte ori simţi aprinzîndu-ţi-se în suflet dorul fericirii veşnice, cînd simţi o sfîntă rîvnă de a ieşi odată din cortul acestui trup pieritor pentru a privi strălucirea mea în lumina ei fără de umbră, lărgeşte-ţi sufletul şi primeşte din toată inima odrăslirea acestui sfînt dor întru tine. Mulţumeşte din toată inima preaînaltei bunătăţi care s-a îndurat să te cerceteze cu atîta blîndeţe, să te aprindă cu atîta rîvnă. Să te ridice cu atîta putere, încît propria ta povară să nu te mai tragă înspre pămînt. Căci acest dor înfocat după patria cerească nu-i rodul cugetării sau silinţelor tale, ci al Duhului lui Dumnezeu care s-a îndurat să-şi arunce privirea spre tine: ca să propăşeşti pe calea binelui; în primul rînd în smerenie, să te pregăteşti sufleteşte pentru noi lupte, să te uneşti cu mine din toată inima şi să te străduieşti să-mi slujeşti cu neobosită rîvnă.

2. Fiul meu, focul adesea arde şi pîrjoleşte, dar nu-i flacără fără fum. Tot astfel, în multe suflete arde şi dorul după patria cerească; focul acestui dor nu-i însă curat de fumul patimilor şi ispitelor trupeşti. Iată de ce faptele unora nu sînt îndreptate numai şi numai spre slava lui Dumnezeu, deşi cu atîta rîvnă ei cer de la Domnul împlinirea rugăciunilor lor. Tot astfel şi cu dorul inimii tale, despre care spui că-i atît de viu: căci nu poate fi curat şi desăvîrşit ceea ce este atins de meteahna iubirii de sine.

3. Nu cere de la mine ceea ce-ţi este plăcut şi-ţi aduce măgulire, ci ceea ce îmi este mie pe plac şi-mi aduce cinstire; căci, judecînd drept, se cuvine să asculţi mai curînd de poruncile mele pe care să le pui mai presus de orice, decît să te laşi dus de pofte şi de alte dorinţe de-ale tale. Eu ştiu aleanul tău, căci urechile mele aud toate suspinele tale. Dacă ar fi după tine, ai vrea, acuma chiar, să te afli în starea libertăţii fiilor lui Dumnezeu; de pe acum ai dori să te bucuri de acoperişul casei din ceruri, de fericirile patriei cereşti: dar ceasul acesta n-a sunat încă, acum e timpul luptei, ostenelii şi încercărilor. Ai vrea să te înfrupţi de pe-acum din bunul de pe urmă, dar lucrul nu e cu putinţă acuma. Sînt aici, zice Domnul, aşteaptă-mă pînă va veni împărăţia lui Dumnezeu.

4. Se cade însă să fii trecut prin încercări aici pe pămînt, cercetat şi călit în multe privinţe. Între timp nu vei fi lipsit de mîngîiere, niciodată însă atîta cîtă să-ţi sature inima. Căleşte-te aşadar şi fii puternic, atît în faptă cît şi în îndurarea împotrivirilor firii. Trebuie să te îmbraci în omul nou (Ef 6, 24) ca să devii alt om. Trebuie deseori să faci ceea ce n-ai vrea să faci şi să laşi deoparte ceea ce ai vrea să faci. Altora le va reuşi ceea ce poftesc; ceea ce ţie ţi-ar plăcea nu ţi se va da. Ceea ce zic unii va fi ascultat, ceea ce spui tu nu va fi luat în seamă. Alţii cer şi vor primi; tu ceri şi nu vei primi nimic.

5. Alţii vor fi proslăviţi de gura oamenilor; despre tine nu va spune nimeni nimic. Altora li se va încredinţa cîte o însărcinare; tu însă nu vei fi socotit bun de nimic. Iată de ce vei fi, din cînd în cînd, cum este şi firesc, abătut; şi mare lucru dacă vei şti să taci. Astfel, şi în alte feluri, e încercat slujitorul credincios al Domnului: de aici se vede în ce măsură e în stare să se lepede de sine şi să-şi răstignească pornirile. Aproape nu-i lucru mai potrivit spre a te face să simţi cît de mult trebuie să mori pentru tine ca atunci cînd ţi se cere să înduri lucruri ce vin în răspăr cu firea şi voinţa ta; sau cînd ţi se porunceşte să faci lucruri nepotrivite sau fără rost la prima vedere. Tocmai pentru că, fiind supus, nu ai cutezanţa împotrivirii la voinţa mai marilor tăi, îţi vine greu să te laşi la cheremul altuia, fără vreun drept la părerile tale.

6. Dar stai şi gîndeşte-te, fiul meu, la sfîrşitul grabnic al tuturor acestor lucruri, la răsplata nespus de mare a tuturor ostenelilor tale; cumpănind în acest fel, greutăţile nu ţi se vor părea o povară, ci, dimpotrivă, un puternic reazem al răbdării. Într-adevăr, iată, pentru puţina ta voinţă, pe care bucuros ţi-o răstigneşti aici pe acest pămînt, în ceruri vei avea parte de propria ta voinţă deplină pentru totdeauna. Acolo, cu siguranţă, vei reîntîlni tot ceea ce vei fi voit aici pe pămînt, tot ceea ce ţi-ai fi putut dori vreodată. Acolo îţi va sta la îndemînă toată bunătatea, fără teama de a o vedea ştirbită vreodată. Acolo, voinţa ta, una cu voinţa mea, pentru totdeauna, nu va mai trage spre nimic din afară, spre nimic pentru sine. Acolo nimeni şi nimic nu va cîrti împotriva ta, nimeni nu ţi se va pune de-a curmezişul, nimeni nu-ţi va sta în cale; ci, dimpotrivă, toate cele dorite îţi vor fi, din capul locului, la îndemînă, pofta inimii tale îndestulînd-o cu vîrf, săturînd-o şi mulţumind-o întru totul. Acolo voi dărui proslăvirea drept răsplată pentru toate ocările suferite, podoaba şi hlamida laudei drept răsplată pentru întristare, iar pentru locul din urmă, tronul domniei în vecii vecilor. Acolo va fi dat în vileag rodul adevărat al ascultării, cazna pocăinţei se va preface în voie bună, supunerea smerită va primi în dar cununa slavei.

7. Prin urmare, pleacă-te acum cu umilinţă sub voinţa tuturora; puţin să-ţi pese cine spune sau cine porunceşte ceva. Grija ta cea mai mare să fie aceea de a primi cu inimă deschisă totul, străduindu-te sincer să aduci la îndeplinire orice ţi s-ar cere, fie că cel ce ţi-a poruncit ar fi unul mai mare sau, dimpotrivă, unul mai mic decît tine, sau unul deopotrivă cu tine. Lasă-l pe fiecare să-şi vadă de treabă şi să umble după tot ceea ce vrea; lasă-l pe fiecare să se mîndrească cu ceea ce pofteşte şi să primească mii şi mii de laude; în ceea ce te priveşte, nu te lăsa tras nici încoace nici încolo, ci un singur lucru să-ţi aducă mulţumire: lepădarea de tine însuţi, îndeplinirea voinţei mele şi mărirea numelui meu. Aceasta să-ţi fie dorinţa de căpetenie: ca în viaţă şi moarte Dumnezeu să fie proslăvit prin tine.