MEDITAȚII 

Imitațiunea lui Cristos
Thomas de Kempis

achizitionare: 23.06.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XLV

NU DA CREZARE ORICUI:
UȘOR ALUNECĂ LIMBA OMULUI
DIN VORBĂ ÎN VORBĂ

1. Dă-mi, Doamne, ajutor și scoate-mă din necaz, că deșartă este izbăvirea ce vine de la om (Ps 59, 12). De cîte ori nu mi s-a întîmplat să nu găsesc credința acolo unde mă așteptam s-o găsesc? De cîte ori n-am descoperit-o tocmai acolo unde mai puțin mă așteptam? Zadarnic și fără rost, așadar, este să-ți pui nădejdea în oameni; căci mîntuirea sufletelor drepte vine de la tine, Doamne. Fii binecuvîntat Doamne, Dumnezeul meu, întru toate cele ce mi se întîmplă. Cît despre noi, șubrezi sîntem și nestatornici, lesne ne lăsăm înșelați și iute ne schimbăm.

2. Care-i omul atît de călit prin săbuință, în stare să se păzească în toate cu atîta strășnicie încît să nu pățească nici un fel de dezamăgire și niciodată să nu se nimerească în strîmtorare? Dar cel ce se încrede în tine, Doamne, și te caută cu inima curată nu va cădea la fel de ușor în curse. Chiar dacă i s-ar întîmpla, din cînd în cînd, să intre la vreo ananghie, oricare vor fi împrejurările acesteia, mai repede, prin ajutorul tău, se va putea scutura de pacoste și-și va dobîndi alinarea, căci în cele din urmă nu-l părăsești niciodată pe cel ce-și pune nădejdea în tine. Rară e prietenia credincioasă care să nu te lase de izbeliște niciodată. Tu, Doamne, ești cel mai credincios prieten cu putință și nimeni nu se poate asemui cu tine.

3. Cîtă înțelepciune în sufletul drept al sfintei Agata atunci cînd spunea: "Inima mea stă neclintită pe Cristos ca pe o temelie"! De-aș putea, la rîndul meu, gîndi în același fel, mult mai greu m-aș lăsa descumpănit de temerile omenești, mult mai greu m-aș lăsa clintit de vorbele goale. Căci cine ar fi în stare să prevadă totul, cine s-ar putea feri singur de toate relele ascunse în viitor? Dacă relele la care ne așteptăm atît de des pricinuiesc rănire, despre cele venite fără de veste ce să spunem? Dar pentru ce, nenorocitul de mine, n-am știut să mă păzesc mai bine? Și pentru ce am dat atît de lesne crezare vorbelor? Într-adevăr, oameni sîntem, nimic altceva decît niște ființe bicisnice și șubrede, chiar dacă unii ar dori să vadă în noi ființe îngerești. În cine, așadar, să mă încred, Doamne, dacă nu în tine singur? Tu ești adevărul care nu înșeală și nu se poate înșela. Mai mult decît atît: tot omul este mincinos (Ps 115, 2), șubred, nestatornic și greșitor, mai ales în vorbă; iată de ce să ne ferim să dăm crezare, pe loc, oricărei spuse omenești care, ajungîndu-ne la urechi, pare la prima vedere dreaptă și întemeiată.

4. Cîtă înțelepciune în povețele: nu vă încredeți în oameni; și: vrăjmașii omului sînt cei din casă (Mih 7, 6); precum și în aceea care zice: iată aici, sau iată colo (Mt 24, 23). Tot pățitu-i priceput și am putut eu însumi învăța o mulțime: măcar de mi-ar sluji învățătura, ca să mă pot păzi și să nu mai am purtări neroade. "Ai grijă", spune cîte unul, "ai grijă, păstrează pentru tine ceea ce îți spun". Și în timp ce eu îmi țin gura și păstrez taina încredințată, cel ce-mi dă povața să-mi țin gura n-apucă bine să plece că mă trădează și se trădează și pe sine. Apără-mă, Doamne, de scornelile și neroziile unor astfel de oameni, păzește-mă să nu intru pe mîna lor, scutește-mă de greșeala de a face ca ei. Dă-mi vorbă cu rost, adevărată și statornică, ferește-mă de limbuția vicleană. Ceea ce mie nu-mi place să pățesc din partea altora, se cade să ocolesc cu strășnicie eu însumi.

5. O, cîtă pace și împăcare pentru inimă să știi să păstrezi tăcerea cu privire la ceilalți, să nu dai otova crezare tuturora, să nu umbli cu vorba de colo-colo, să nu-ți dai cugetul în vileag, să cauți pe Domnul singur, cercetătorul tuturor conștiințelor, să nu te lași purtat de vînturarea sporăvăielilor, ci toate - atît cele lăuntrice cît și cele din afară, să le îndeplinești după bunul plac al voinței tale, Doamne! Cîtă siguranță pentru păstrarea darului ceresc să știi fugi de pofta strălucirii din afară, înaintea oamenilor; să te poți lipsi de laudele lumii și, neîncetat, să te străduiești spre cele ce dau îndreptare de viață și rîvna binelui sufletesc. Pe mulți i-a pierdut o virtute vestită și lăudată prea devreme! Cît de folositor, dimpotrivă, s-a dovedit harul păstrat în taină în această viață atît de șubredă, presărată, zi cu zi, numai cu ispite și lupte.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire