MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XLII

NU-ŢI CĂUTA PACEA SUFLETEASCĂ PRINTRE OAMENI

1. Fiul meu, dacă-ţi vei căuta pacea sufletului alături de cineva cu care să împarţi păreri şi gusturi asemănătoare, te vei trezi curînd descumpănit şi pus în încurcătură. Dacă, dimpotrivă, te vei bizui pe reazemul adevărului pururi viu şi neschimbat, chiar dacă s-ar întîmpla ca un prieten să-ţi întoarcă spatele sau să moară şi să părăsească lumea aceasta, tristeţea nu te va atinge. Dragostea pentru prieteni să o întemeiezi pe mine şi pentru dragostea mea să îndrăgeşti pe cel ce pare bun şi-ţi este scump în viaţa aceasta. Fără mine orice prietenie va fi şubredă şi scurtă; iar dragostea pe care n-o leg Eu însumi nu va fi nici adevărată, nici curată. Să fii ca şi mort pentru orice legătură care te-ar face să atîrni de bunul plac şi îndrăgirea oamenilor, astfel încît - în măsura în care depinde de tine -, să te poţi oricînd lipsi de toată plăcerea oricărei însoţiri omeneşti. Cu cît omul se va depărta mai mult de mîngîierea lumească, cu atît se va apropia mai tare de Dumnezeu. Şi cu cît se înalţă mai sus spre Dumnezeu, cu atît se coboară mai jos întru sine şi se micşorează pe sine însuşi în propriii săi ochi.

2. Dimpotrivă, cel care-şi închipuie că vreun lucru bun îi aparţine împiedică, tocmai prin aceasta, coborîrea darului lui Dumnezeu, căci Duhul Sfînt caută întotdeauna pentru harul său lăcaş în inima smerită. Dacă ai şti să te cufunzi cu totul în nimicnicia ta, lepădînd toată iubirea de făptură, darul meu s-ar revărsa în tine cu toată îmbelşugarea. Ori de cîte ori ochii tăi umblă după făpturi, pe Creator îl pierzi din vedere. Învaţă ca, în toate, să te înfrîngi pe tine, din dragoste pentru Făcătorul a toate; abia atunci vei fi vrednic să ajungi la cunoştinţa celor dumnezeieşti. Oricît de neînsemnat ar fi ceva, e deajuns să priveşti lucrul cu nesăbuinţă şi să te legi cu inima ca să te trezeşti abătut şi întîrziat din calea care duce spre culmea tuturor bunătăţilor.