MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XLI

DISPREŢUIREA ORICĂROR ONORURI VREMELNICE

1. Fiul meu, nu te întrista văzînd pe alţii onoraţi şi înălţaţi în scaune, în timp ce tu rămîi uitat şi dispreţuit. Înalţă-ţi inima la mine, spre ceruri, şi nu te va mai mîhni dispreţul oamenilor aici pe pămînt.

2. Doamne, în orbirea noastră ne lăsăm iute ademeniţi de orice deşertăciune. Dacă stau să mă cercetez cu luare aminte, nimeni nu mi-a adus niciodată vreo nedreptate, aşa că n-am nici o pricină îndreptăţită de a cîrti împotriva ta. Gîndindu-mă de cîte ori am păcătuit greu înaintea ta, de ce m-aş mira acum, chiar dacă împotriva mea s-ar ridica toată lumea? Prin urmare nu sînt vrednic decît de ruşine şi dispreţ; Tu, dimpotrivă, eşti vrednic de toată lauda, cinstea şi mărirea. Şi pînă nu voi fi gata să îndur bucuros dispreţul şi părăsirea din partea oricărei făpturi, pînă nu mă voi resemna să trec drept un nimeni, nu mă voi putea bucura de pace şi odihnă în sufletul meu şi nu voi avea parte de lumina spirituală şi de o deplină unire cu tine.