MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XXVII

IUBIREA DE SINE E O MARE FRÎNĂ
ÎN CALEA SPRE DOBÎNDIREA
CELUI MAI ÎNALT BINE

1. Fiul meu, pentru a cîştiga totul, jertfeşte totul, neoprind pentru tine nimic. Să ştii bine că iubirea de sine e lucrul cel mai vătămător dintre toate. După felul cum ţii la ceva sau tînjeşti după vreun lucru, lucrul acela te va robi în parte sau cu totul. Dacă iubirea ta va fi curată, limpede, bine cumpănită, nu vei ajunge niciodată robul lucrurilor. Nu rîvni la ceea ce nu se cade să dobîndeşti; nu dobîndi ceea ce ţi-ar putea împiedica ori stînjeni libertatea lăuntrică. De ce, prin urmare, şovăi? Dăruieşte-te mie cu totul, din adîncul inimii tale, cu tot ce ţi-ai putea dori să dobîndeşti vreodată.

2. Pentru ce te macini în zadarnică întristare? De ce te zbuciumi cu griji de prisos? Lasă-te cu totul în voia mea şi nu vei suferi nici un fel de vătămare. Dacă umbli ba după una, ba după alta, dacă ţii să fii ba aici, ba acolo, gîndindu-te cum o să-ţi fie mai bine şi mai plăcut, nu vei gusta niciodată liniştea, şi niciodată nu vei fi scutit de frămîntări şi de teamă; nimic pe lume nu-i fără cusur şi în orice loc te-ai afla, se va găsi şi cine să ţi se pună împotrivă.

3. Nu te vei pricopsi niciodată dobîndind bunuri dinafară, pe care mereu să le înmulţeşti cu nemiluita; mai curînd dispreţuieşte asemenea lucruri, retează legăturile tale cu ele, pliveşte bine inima ta. Nu doar de bani ori de avere, ci şi de pofta de a fi proslăvit, de gustul laudelor deşarte şi al tuturor acelor lucruri care trec şi se duc, o dată cu lumea. Prea puţin îţi prieşte, prea puţin reazem îţi dă locul unde te afli, dacă lipseşte spiritul şi rîvna; iar mult căutata pace a sufletului va fi şubredă şi vremelnică, dacă starea inimii tale va fi lipsită de adevărata ei temelie - adică de mine; locurile le poţi schimba, dar nu vei deveni mai bun şi mai vrednic pentru aceasta. O dată ivit prilejul, şi o dată primită ispita, vei da iarăşi de lucrul de care ai fugit, şi mai rău încă.

Rugăciune pentru curăţirea inimii şi dobîndirea înţelepciunii cereşti

4. Întăreşte-mă, Doamne, prin harul Duhului Sfînt. Dă tărie omului lăuntric din mine şi scapă inima mea de orice îngrijorare fără rost şi de orice spaimă; fă să nu mă las ademenit de feluritele dorinţe şi pofte ce mă trag ba la lucruri fără nici un preţ, ba la altele scumpe: fără să le pot vedea pe toate drept ceea ce sînt, ca vremelnice şi trecătoare, şi pe mine însumi, trecător la rîndul meu, o dată cu ele: căci nimic nu-i stătător sub soare, toate sînt amăgire şi întristare pentru suflet. O, cît este de înţelept cel ce judecă astfel!

5. Dă-mi, Doamne, înţelepciunea cerească, fă să pot învăţa să te caut şi să te găsesc pe tine mai înainte de orice; mai presus de toate să te ştiu gusta şi iubi; pe toate celelalte, după rosturile înţelepciunii tale, aşa precum sînt, să le înţeleg. Dă-mi cuminţenia de a ocoli vicleşugul linguşirilor şi de a răbda cu tărie toată împotrivirea: căci mare înţelepciune este să nu-şi lase omul inima tulburată de larma cuvintelor, să nu-şi lase urechea pradă încîntării Sirenelor: doar astfel, pe cărarea deschisă, pasul omului poate înainta în siguranţă.