MEDITAŢII

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XI

IMBOLDURILE INIMII SE CAD
BINE CUMPĂNITE ŞI ŢINUTE ÎN FRÎU

1. Fiul meu, multe mai ai de învăţat, căci încă multe sînt lucrurile pe care nu ţi le-ai însuşit pînă acum aşa cum se cuvine.

2. Care sînt, Doamne, acestea?

3. Să supui cu totul imboldurile tale voinţei mele, să nu-ţi iubeşti propria plăcere şi să doreşti cu rîvnă şi înflăcărare doar împlinirea voii mele. Imboldurile izvorîte din sinea ta sînt cele care, de cele mai multe ori, aprind scînteia acelui foc care te mînă cu putere înainte: stai şi gîndeşte-te, însă, dacă cinstirea mea într-adevăr, e cea care te mînă, sau, dimpotrivă, folosul plăcerii tale. Dacă pornirea vine de la mine, vei fi pe bună pace, orice aş porunci; dacă inima ta însă tăinuieşte vreun dor ascuns de-al ei, nu alta este pricina pentru care te simţi apăsat şi stînjenit.

4. Iată de ce e bine să nu te bizui prea mult pe imboldurile care-ţi încolţesc în inimă, fără să le cumpăneşti temeinic în faţa mea; s-ar putea, altminteri, să te căieşti şi să-ţi pară rău de lucruri ce ţi s-au părut în prima clipă bune, şi la care ai rîvnit. Într-adevăr, nu orice dorinţă încolţită în inimă şi care ţi se pare bună trebuie din capul locului urmată întocmai; şi tot aşa, nu orice dorinţă ce ţi se înfăţişează, la prima vedere, ca nepotrivită, trebuie respinsă pe dată. E bine, cît de des, să ţii în mîini frînele sufletului - pînă şi gîndurile şi dorinţele tale de bine -, ca nu care cumva, lăsîndu-te mînat de toane, să dai prilej celorlalţi de sminteală sau - în cazul cînd aceştia ţi s-ar împotrivi - să cazi, cînd te aştepţi mai puţin, pradă tulburării şi amărăciunii.

5. Se cade, într-adevăr, din cînd în cînd, să ştii a pune piciorul în prag bărbăteşte, răspunzînd fără şovăire "nu" imboldurilor şi toanelor hrănite de simţuri: să treci fără să te sinchiseşti peste ceea ce ar fi plăcut, ca şi peste ceea ce ar fi neplăcut trupului, luptînd mai înainte de orice, ca el, chiar în pofida lui, să dea ascultare spiritului. Trupul şi toanele lui vor trebui ţinute în frîu şi sub pinten, pînă cînd carnea, supusă, va fi gata la orice: învăţînd să se mulţumească cu puţin, să se bucure de lucrurile cele mai simple şi să nu crîcnească împotriva neajunsurilor.