MEDITAȚII 

Imitațiunea lui Cristos
Thomas de Kempis

achizitionare: 23.06.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul III

CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU
SE CADE ASCULTAT CU SMERENIE,
DEȘI PUȚINI SÎNT ACEIA CARE
ÎȘI APLEACĂ URECHEA LA GLASUL LUI

1. Ascultă, fiul meu, cuvintele mele, cuvinte dulci, al căror rost pentru suflet depășește cu mult toată știința filosofilor și toată înțelepciunea lumii acesteia. Cuvintele mele sînt spirit și viață (In 6, 64), și nu pot fi judecate după mintea omenească. Cuvintele mele nu trebuie luate drept deșartă măgulire: ele se cad ascultate în tăcere și primite cu toată smerenia și cu fierbinte dragoste.

2. Am răspuns: Ferice de cel îndrumat de tine, Doamne, de cel pe care-l vei învăța din legea ta, ca să-i îndulcești lui zilele rele (Ps 93, 12, 13) și să nu rămînă stingher în nemîngîierea pămîntului.

3. Încă de la început, spune Domnul, i-am învățat pe proroci, și pînă în ziua de astăzi nu încetez să vorbesc fiecărui suflet în parte; mulți însă rămîn surzi și împietriți la cuvintele mele. Mai mulți încă sînt cei care ascultă mai bucuros de lume decît de Dumnezeu; mai lesne urmează aceștia poftele trupului decît voința lui Dumnezeu. Lumea făgăduiește bunătăți vremelnice și neînsemnate, și cei care-i slujesc poftesc la ele fără preget și din toată inima; Eu făgăduiesc bunătăți nemărginite și veșnice, dar inimile muritorilor nu se mișcă din amorțire.
Unde se va găsi omul care să-mi slujească cu sîrguință și ascultare întru toate, precum îndeobște e slujită lumea cu stăpînii ei? Rușinează-te, Sidonule, strigă marea (Is 23, 4), și află pentru ce: pentru un folos de două parale omul e gata să bată mii de drumuri; pentru viața eternă mulți n-ar mișca un singur pas. O simbrie de nimic e la mare cinste; fără rușine, prețul unei parale chioare devine, nu o dată, pricină de judecată; pentru fleacul cel mai mic, pentru făgăduiala celei mai neînsemnate dintre plăceri, omul nu pregetă să intre în zbucium și iureș ziua și noaptea.

4. Dar ce rușine! Dacă-i vorba de osteneli pentru binele ce nu se strică, pentru răsplata fără de pereche, pentru cinstea fără asemănare și mărirea fără de sfîrșit, omul se sperie, stă pe gînduri, pregetă. Ai pentru ce să te rușinezi, așadar, slujitor trîndav și cîrtitor, căci, iată, toți ceilalți se arată mai nerăbdători și rîvnici de a întreprinde cîte ce-va pentru pierzare, decît ești tu gata să întreprinzi spre mîntuire. Mai mult se bucură ceilalți pentru ultima deșertăciune, decît te bucuri tu pentru bunul adevărului. Și cînd te gîndești de cîte ori oamenii acestei lumi se lasă înșelați în speranțele lor; făgăduințele mele, în schimb, nu lasă niciodată pe nimeni nemulțumit, în zadarnică așteptare. Ceea ce am făgăduit, voi da; ceea ce am zis, voi îndeplini, dacă cineva va rămîne pînă la sfîrșit credincios în dragostea mea. Căci eu împart răsplata tuturor faptelor bune, eu sînt cel care încearcă și trece prin foc pe toți cei drepți.

5. Întipărește-ți adînc aceste cuvinte în inima ta: la vreme de ispită ele îți vor fi de mare trebuință. Ceea ce nu înțelegi citind acuma, vei cunoaște de-a fir-a păr în clipa încercării. Căci două sînt căile în care-i cercetez pe aleșii mei: prin ispitire și prin mîngîiere. Două sînt învățăturile pe care, în fiece zi, le dau lor: de mustrare pentru rătăcirile lor; de îndemn spre calea propășirii în virtute. Cel care, avînd în față cuvintele mele, le disprețuiește are cine să-l judece în ziua de apoi (In 12, 48).

Rugăciune pentru a cere darul evlaviei

6. Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești singurul meu bine. Dar cine sînt eu ca să îndrăznesc să-ți vorbesc? Cel mai sărac dintre slujitorii tăi, stîrpitura cea mai josnică, cu mult mai sărac și mai vrednic de dispreț decît mintea poate gîndi și decît gura cutează să spună. Cu toate acestea, adu-ți aminte, Doamne, că nu sînt nimic, nu am nimic, nu sînt în stare de nimic. Tu singur ești bun, Tu singur drept, Tu singur sfînt; Tu poți toate, Tu dai toate, Tu împlinești toate, doar pe omul păcătos îl lași cu mîinile goale. Adu-ți aminte de milostivirea ta și umple inima mea cu harul tău, Tu care dorești să nu fie deșarte lucrările tale!

7. Cum aș putea eu oare duce jugul greutății zilelor mele, în viața aceasta plină de amărăciuni, dacă nu m-aș bucura de milostivirea și de harul tău? Nu-ți întoarce fața de la mine; nu prelungi încercările cu care mă cercetezi acuma; nu lua de la mine mîngîierea ta, ca să nu fie sufletul meu ca un ogor fără apă. Învață-mă, Doamne, să fac voia ta (Ps 142, 10. 6), învață-mă să mă port cu smerenie și cuviință înaintea ta. Căci tu ești înțelepciunea mea, tu mă cunoști în adevăr, ba m-ai cunoscut încă dinainte de a mă naște și de a veni pe lume.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire