MEDITAŢII

Cartea a II-a: Poveţe pentru luminarea lăuntrică

Capitolul V

PĂREREA NOASTRĂ DESPRE NOI ÎNŞINE

1. Nu ne putem prea mult încrede în noi înşine, căci foarte adeseori ne lipseşte harul şi dreapta judecată. Nu sîntem înzestraţi decît cu un dram de lumină, şi pe acesta cu uşurinţă îl pierdem prin lenevire. Ba se întîmplă des ca nici măcar să nu ne dăm seama că, pe dinăuntru, judecata noastră este oarbă. Nu o dată greşim, iar dezvinovăţindu-ne, greşim şi mai mult, încă. Ceea ce ne mînă este cîte o pornire pătimaşă, dar ne închipuim că sîntem însufleţiţi de rîvnă. Mustrăm fără cruţare orice scădere, cît de mică, a altora, dar metehnele noastre mari le trecem uşor cu vederea. Băgăm neîntîrziat de seamă şi ţinem socoteala tuturor lucrurilor neplăcute pe care trebuie să le îndurăm din partea celorlalţi; în schimb, nu ne gîndim de fel la tot ceea ce alţii au de îndurat de la noi. Omul care s-ar judeca pe sine însuşi sincer şi fără părtinire n-ar găsi nimic de judecat şi osîndit la ceilalţi.

2. Omul recules asupra propriului său suflet pune înaintea oricăror alte griji grija propăşirii sale lăuntrice: purtîndu-şi astfel, neobosit, de grijă, el trece mult mai uşor peste cusururile celorlalţi. Nu te vei putea reculege în spiritul evlaviei mai înainte de a fi învăţat să păstrezi tăcerea despre toate cele ce nu te privesc, mai înainte de a-ţi cerceta cugetul şi pe tine însuţi în adîncime. Dacă te reculegi adînc întru tine, gîndindu-te la Dumnezeu, puţin o să-ţi pese de tot ce se petrece în afară. Unde eşti tu oare, atunci cînd nu stai faţă în faţă cu tine însuţi? Şi după ce ai alergat încotro ai poftit, spune-mi, cu ce te-ai pricopsit oare de pe urma faptului că ai dat uitării plivirea de metehne a sufletului tău? Dacă vrei cu adevărat să te bucuri de pace şi reculegere deplină întru Domnul, trebuie, mai înainte de orice, să dai toate celelalte uitării, ca, faţă în faţă cu tine însuţi, să te poţi cerceta singur, în adîncime.

3. Vei propăşi cel mai mult în virtute dacă te vei lepăda de toate grijile acestei lumi. Dimpotrivă, vei întîmpina cele mai grele piedici în calea propăşirii tale dacă vei purta de grijă celor lumeşti. Înaintea ta nimic să nu fie mai presus de măreţia, frumuseţea şi plăcerea lui Dumnezeu. Orice alinare venită din partea făpturilor socoteşte-o nălucire zadarnică. Un suflet care-l iubeşte pe Dumnezeu se leapădă de toate pentru Dumnezeu. Singur Dumnezeu, cel veşnic, nemărginit şi a toate împlinitor să fie mîngîierea sufletului şi adevărata bucurie a inimii tale.