MEDITAŢII

Cartea a II-a: Poveţe pentru luminarea lăuntrică

Capitolul II

SUPUNEREA SMERITĂ

1. Să-ţi pese prea puţin cine ţine cu tine şi cine este împotriva ta, ci caută şi fă în aşa fel ca Dumnezeu să fie cu tine în tot ceea ce faci. Să ai conştiinţa curată şi Dumnezeu bine te va apăra. Într-adevăr, cel pe care Dumnezeu vrea să-l ajute nu va putea fi atins de răutatea nimănui. Dacă vei şti să taci şi să înduri fără crîcnire, vei simţi neîndoielnic ajutorul Domnului. El ştie cînd şi cum să te scape, şi tocmai de aceea lasă-te fără grijă în voia lui. Ajutorul şi scăparea din orice încurcături sînt toate în mîna lui Dumnezeu. Adeseori, pentru a ne păstra mai bine în smerenie, este de cel mai mare folos ca alţii să ne cunoască metehnele şi cusururile şi să ne dojenească pentru ele.

2. Cînd omul se smereşte pentru lipsurile şi scăderile sale, el împacă fără greutate pe alţii şi-i mulţumeşte lesne pe cei care sînt supăraţi pe dînsul. Pe cel smerit Dumnezeu îl ocroteşte şi-l scapă, îl iubeşte şi-l mîngîie; Domnul se apleacă către cel smerit; celui smerit îi dă har îmbelşugat şi, după încercările înjosirii, îl înalţă la adevărata mărire. Celui smerit îi descoperă tainele sale, îl cheamă şi-l ridică cu blîndeţe la sine. Cel smerit trăieşte în pace chiar şi cînd a suferit batjocura, deoarece îşi pune încrederea în Dumnezeu, nu în lume. Să nu-ţi închipui că ai propăşit cumva pe calea binelui atîta timp cît nu ştii să te socoteşti pe tine însuţi mai prejos decît toţi ceilalţi.