MEDITAŢII

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului

Capitolul XXV

RÎVNA DE A NE ÎNDREPTA CU TOTUL VIAŢA

1. Spune Profetul: Nădăjduieşte în Domnul şi fă binele; locuieşte pămîntul şi hrăneşte-te din bogăţiile lui (Ps 36, 3). Un lucru îndepărtează pe mulţi de la a tinde spre desăvîrşire, frînîndu-le rîvna pentru îndreptarea vieţii: teama de greutăţi şi de asprimea luptei. Într-adevăr, cei dintîi pe calea virtuţii sînt cei care nu pregetă să dea piept, din plin, cu mare bărbăţie, cu tot ce-i mai greu şi mai anevoie de biruit. Căci omul cu atît mai mult propăşeşte şi se învredniceşte de haruri mai multe, cu cît se biruie pe sine cu puterea spiritului.

2. Dar nu toţi întîmpină aceeaşi greutate în a se birui şi răstigni pe sine. Totuşi, cel care se aşterne pe lucru cu rîvnă, oricît de multe ar fi patimile lui, va spori în calea binelui mai mult decît altul, înzestrat cu o fire mai fericită, dar lipsită de rîvna virtuţii. Două sînt faptele care ajută, într-un chip deosebit, la îndreptarea din temelie a vieţii noastre: să ne ferim cu străşnicie de acele lucruri către care este plecată firea noastră stricată; să stăruim cu înflăcărare pentru a dobîndi ceea ce ne lipseşte mai mult. Caută deci în primul rînd să ocoleşti şi să biruieşti acele porniri care, cu precădere, îţi displac la alţii.

3. Întru toate, caută să vezi cum te-ai putea schimba în bine; dacă vezi sau auzi vorbindu-se despre pilde bune, acestea să-ţi stîrnească dorinţa de a le imita. Dacă, dimpotrivă, vezi ceva vrednic de dojană, fereşte-te ca nu cumva să faci şi tu la fel, sau dacă ţi s-a întîmplat să cazi în acea greşeală, caută să te îndrepţi cît mai degrabă. După cum ochiul tău vede pe altul, tot aşa şi altul te vede pe tine. Ce poate fi mai frumos şi mai plăcut decît să vezi nişte fraţi rîvnici şi evlavioşi, ascultători şi disciplinaţi? Cît de dureros şi cît de mîhnitor este, dimpotrivă, să-i vezi că se poartă altfel decît se cuvine, făcînd alte lucruri decît acelea pentru care au fost chemaţi! Cît de păgubitor este a nu te sinchisi de datoria chemării şi a te lăsa pradă celor ce nu sînt îngăduite!

4. Adu-ţi aminte de făgăduinţa făcută şi ia drept pildă icoana Răstignitului. Pe drept s-ar cuveni să te ruşinezi, uitîndu-te la viaţa lui Isus Cristos, deoarece nu te-ai străduit mai mult să te asemeni cu dînsul, deşi te afli de atîta timp pe calea lui Dumnezeu. Cel consfinţit lui Dumnezeu, care se străduieşte cu evlavie, din tot sufletul, să mediteze la preasfînta viaţă şi Patimile Domnului, va găsi belşug din toate cele trebuincioase şi folositoare şi nu va mai avea nevoie să caute nimic mai bun în afară de Isus. O, dacă Isus cel Răstignit ar veni în lumea noastră, cît de repede şi de bine am deprinde această învăţătură!

5. Omul consfinţit lui Dumnezeu, dacă este vrednic, îndură bucuros şi fără cîrtire tot ce i se cere; în schimb, cel ce nu se sinchiseşte şi se complace în lîncezeală, dă într-una peste necaz şi se simte strîmtorat din toate părţile, căci nu are mîngîiere lăuntrică, iar cea din afară îi este oprită. Cel care nu duce o viaţă după regula pe care a îmbrăţişat-o se află în mare primejdie. Iar cel care caută o viaţă mai liberă şi mai puţin aspră va fi totdeauna în strîmtorări, fiindcă va fi nemulţumit, cînd de una, cînd de alta.

6. Cum fac atîţia oameni consfinţiţi lui Dumnezeu, ducînd o viaţă destul de aspră, sub disciplina mănăstirească? Rareori ies în lume, trăiesc retraşi, mănîncă sărăcăcios, se îmbracă prost, lucrează mult, vorbesc puţin, veghează mult, se scoală dimineaţa de timpuriu, fac rugăciuni multe, citesc adesea şi se ţin de toate rînduielile. Priveşte pilda benedictinilor, cartuzienilor şi cistercienilor, gîndeşte-te la călugării şi călugăriţele atîtor ordine mănăstireşti, cum se scoală în toate nopţile pentru a lăuda pe Domnul. Ar fi într-adevăr o ruşine să te laşi în voia lenei, cînd e vorba de un lucru atît de sfînt, cînd atît de multe suflete consfinţite lui Dumnezeu aduc astfel laude lui Dumnezeu.

7. O, dacă n-am avea nimic altceva de făcut decît să lăudăm din toată inima pe Domnul, avînd mereu pe buze numele lui! O, dacă n-ar trebui să mănînci, să bei, să dormi, ci ar fi de ajuns să poţi lăuda necontenit pe Dumnezeu şi să fii cu gîndul numai la cele duhovniceşti! Ai fi mult mai fericit decît acum cînd slujeşti trupului tău, constrîns necontenit de nevoile zilnice. Măcar de n-am avea de îndestulat aceste nevoi şi am putea să ne gîndim numai la hrana duhovnicească a sufletului, pe care din nefericire aşa de rar o găsim şi o gustăm!

8. Cînd omul a ajuns în stare să nu caute mîngîiere în nici o făptură, atunci începe să guste pe deplin dulceaţa lui Dumnezeu, fiind mulţumit de orice i s-ar întîmpla. Atunci nici nu se va bucura cînd toate îi merg bine şi nici nu se va mîhni cînd nu-i merg cum ar vrea, ci se va supune cu totul, cu deplină încredere, lui Dumnezeu, care pentru el este totul şi, întru toate, cel pentru care într-adevăr nimic nu piere şi nimic nu moare, ci toate trăiesc şi îi slujesc fără preget.

9. Adu-ţi aminte mereu de sfîrşitul tău şi că timpul pierdut nu se mai întoarce. Fără strădanie şi silinţă, niciodată n-ai să dobîndeşti virtutea. Dacă începi să te laşi în voia lenei, neîntîrziat vei da de rău. Dacă, în schimb, te vei purta cu rîvnă, sufletul tău va afla linişte şi pace, truda ţi se va părea mai uşoară, mulţumită harului lui Dumnezeu şi dragostei de virtute. Omul rîvnic şi harnic este gata la toate. Mai multă osteneală este să te împotriveşti păcatului şi pornirilor rele, decît să asuzi sub povara muncilor trupeşti. Cine nu înlătură defectele mărunte, încetul cu încetul va cădea în cele mari. Te vei bucura totdeauna seara, dacă ziua încheiată va fi fost cu rod. Veghează asupra ta, îndeamnă-te, mustră-te pe tine însuţi şi orice s-ar întîmpla cu alţii, tu gîndeşte-te la tine. Atîta vei înainta în bine cîtă silinţă îţi vei da.