MEDITAŢII

Cartea I: Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului

Capitolul XX

IUBIREA DE SINGURĂTATE ŞI TĂCERE

1. Caută timpul potrivit pentru a te întoarce în tine însuţi şi cugetă adeseori la binefacerile lui Dumnezeu. Lasă la o parte lucrurile ce-ţi aţîţă curiozitatea. Citeşte lucruri care să-ţi stîrnească mai curînd căinţa decît voia bună în suflet. Dacă ai fugi de pălăvrăgelile de prisos şi ai ocoli drumurile zadarnice, dacă ţi-ai feri urechile de ascultarea tuturor noutăţilor şi zvonurilor, ai găsi timp din belşug şi prilej nimerit pentru a stărui în meditaţii evlavioase. Cei mai mari sfinţi ocoleau, pe cît puteau, adunările oamenilor şi alergau mai curînd să-i slujeasă lui Dumnezeu în ascuns.

2. Bine a spus cel ce scria: De cîte ori am fost printre oameni, mai puţin om m-am întors acasă (Seneca, Epist. 7). Acelaşi lucru ni se întîmplă deseori, atunci cînd prisosim cu vorba în adunări. Este mai lesne să păstrezi tăcerea cu totul, decît, vorbind, să nu aluneci în vorbirea de prisos. Este mai uşor să stai ascuns la tine, decît să te păzeşti cum se cuvine în afară. Aşadar, acela care vrea să ajungă la o viaţă lăuntrică şi duhovnicească, trebuie să se îndepărteze de mulţime, împreună cu Isus. Nimeni nu se arată fără primejdie în lume, decît dacă îi place singurătatea. Nu poate vorbi nimeni, decît dacă ştie să iubească tăcerea. Nimeni nu poate fi mai mare cu siguranţă, decît dacă ştie să fie mai mic, cu plăcere. Nimeni nu poate porunci cu siguranţă, dacă n-a învăţat bine virtutea ascultării.

3. Nimeni nu se bucură fără teamă, dacă nu are în sine mărturia bunei conştiinţe. Îndrăzneala sfinţilor era întotdeauna întovărăşită de frica lui Dumnezeu. Cu toate că străluceau prin mari virtuţi şi har, nu erau mai puţin smeriţi, şi mereu în stare de veghe. Nu aşa cei fărădelege: îndrăzneala lor se naşte din mîndria lor şi din prea mare încredere în ei înşişi şi, la sfîrşit, se întoarce în dezamăgire. Oricît de bun călugăr sau pustnic te-ai crede, în viaţa aceasta nu-ţi făgădui niciodată siguranţă deplină.

4. Adeseori cei mai buni după socoteala omenească s-au primejduit foarte mult, fiindcă s-au încrezut prea mult în sine. De aceea multora le este mai de folos să nu fie scutiţi cu totul de ispite, ci să fie cît mai mult nevoiţi să lupte, ca nu cumva, încrezîndu-se prea mult în sine, să se mîndrească şi să alunece apoi cu uşurinţă înspre mîngîieri lumeşti. O, cît de mare pace şi linişte ar avea în suflet acela care ar stîrpi orice grijă deşartă şi s-ar gîndi numai la cele mîntuitoare şi dumnezeieşti, punîndu-şi în Dumnezeu toată încrederea!

5. Cine nu s-a deprins cu smerenie în sfînta pocăinţă, nu este vrednic de mîntuirea cerească. Dacă vrei să te căieşti din toată inima, intră în odaia ta şi îndepărtează de la tine tot zgomotul lumii, după cum stă scris: Căiţi-vă în chiliile voastre (Ps 4, 5). În chilie vei găsi ceea ce afară pierzi adesea. Chilia locuită neîntrerupt se face plăcută; părăsită de multe ori, naşte urîtul. Dacă de la începutul întoarcerii tale la Dumnezeu o vei locui şi o vei păzi, îţi va fi după aceea cea mai dragă prietenă şi cea mai scumpă mîngîiere.

6. În tăcere şi în tihnă înaintează sufletul evlavios şi pătrunde tainele Scripturii. Aici află izvorul lacrimilor cu care să se spele şi să se cureţe în toate nopţile, pentru a fi cu atît mai aproape de Făcătorul său cu cît a stat mai departe de vîltoarea tuturor celor lumeşti. Aşadar, de acela care se desparte de cunoscuţi şi de prieteni se va apropia Dumnezeu, împreună cu îngerii săi sfinţi. Este mai bine a trăi ascuns şi a te îngriji de mîntuirea proprie, decît a face minuni, neglijîndu-te pe tine însuţi. Este vrednic de laudă cel consfinţit lui Dumnezeu, care iese rareori în lume, care se păzeşte de a fi văzut şi care nu doreşte să vadă pe alţii.

7. De ce vrei să sorbi cu ochii ceea ce nu-ţi este îngăduit să ai? Lumea trece, şi împreună cu dînsa şi pofta ei (1 Ioan 2, 17). Pofta simţurilor te trage să ieşi în lume, dar după ce a trecut ceasul, ce aduci cu tine înapoi, decît o conştiinţă împovărată şi o inimă împărţită? Ieşirea veselă adeseori dă naştere unei întoarceri triste şi o seară de veselie aduce după sine o dimineaţă posomorîtă. Astfel, orice plăcere trupească se furişează pe nesimţite, dar la urmă muşcă şi ucide. Ce poţi vedea în altă parte ce n-ai putea vedea unde te afli? Iată cerul şi pămîntul şi toate elementele, căci din acestea sînt făcute toate.

8. Ce ai putea vedea în altă parte şi care să stăruie mult sub soare? Dacă îţi închipui că vei afla îndestulare, te amăgeşti. Chiar de-ai vedea toate cîte sînt, ce-ar fi altceva decît o vedere deşartă? Ridică-ţi ochii tăi în sus, spre Dumnezeu (Ps 122, 1) şi roagă-te pentru păcatele şi greşelile tale. Lasă cele zadarnice celor ce-şi irosesc viaţa în zadar, iar tu îngrijeşte-te de ceea ce ţi-a poruncit Dumnezeu. Închide uşa în urma ta (Mt 6, 6) şi cheamă la tine pe Isus, iubitul tău. Rămîi cu dînsul în chilia ta, deoarece nicăieri nu vei afla atîta pace. Dacă n-ai fi ieşit şi n-ai fi auzit nimic din zvonurile lumii, ai fi rămas într-o linişte şi mai mare; dar fiindcă îţi place să auzi din cînd în cînd noutăţi, ajungi sub jug, purtînd tulburarea inimii tale.